PSD, Antena 1 și Antena 3, România TV sunt mână-n mână cu pandemia*

0
583

Nu m-am gândit vreodată că lupta politică poate fi dusă atât de departe, încât să pună în pericol sănătatea unui popor. Că ambiția de a ajunge la putere poate să nege munca științifică a medicilor și cercetătorilor institutelor medicale din domeniul bolilor infecțioase, că realitatea simțită, văzută și, de unii, trăită în mijlocul acestei pandemii poate să ducă la efecte delirante: mărirea numărului de infecții și cazuri grave, inclusiv decese.

Peter Sragher © foto Adorian Târlă
Peter Sragher © foto Adorian Târlă

Prima oară am văzut această luptă politicianistă în Statele Unite ale Americii, unde actualul președinte a spus mai întâi că virusul va dispărea, ca prin minune, nu-i așa, America este țara tuturor posibilităților, inclusiv aceea de a face să dispară un virus care este, oricum, invizibil, apoi s-a trecut mai departe, republicanii au dat vina pe democrați că ei sperie oamenii cu boala, au afirmat că nu trebuie purtată mască, că trebuie reluată cât mai repede activitatea economică, că democrații vor să distrugă economia americană sub pretextul pandemiei și, pe deasupra, prin asta să și câștige alegerile prezidențiale de la începutul lunii noiembrie 2020. Astfel, o epidemie mondială a devenit teren fertil pentru niște novici într-ale medicinei, cum sunt în marea lor majoritate politicienii. Un climax a fost atins atunci când Donald F. Trump a sugerat într-o conferință de presă, în fața specialiștilor din domeniul bolilor infecțioase, dovadă de maximă inteligență, că un dezinfectant ar putea fi luat de cei bolnavii de Covid-19, ca să se facă bine.

După acest exemplu, poate, PSD a început să conteste munca specialiștilor din domeniul bolilor infecțioase de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, a întregului Comitet Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Pandemia însă a prins forțe noi, prin dorința PSD de a face totul împotriva măsurilor actualului guvern PNL, transformând o luptă împotriva unei epidemii globale într-o luptă politică mizeră – după modelul din SUA –, în care s-a minimalizat efectul virusului asupra cetățenilor, la început spunându-se că este o gripă banală cu nume diferit, după aceea s-a afirmat că nu trebuie exagerat și purtate măști, apoi PSD a trecut la altă luptă, afirmând sus și tare că PNL distruge economia și ea trebuie repornită, (nu pot uita de un lider, pe atunci, al PSD, până să se mute la ProRomânia de curând, și care cu o greață sau scârbă maximă cerea repornită economia, el fiind și om de afaceri împreună cu fratele său, așa că afacerile sale trebuie repornite, iar la o vreme după aceste păreri exprimate public s-a îmbolnăvit de Covid-19) că PNL duce România într-un dezastru economic, totul culminând cu atacarea la Curtea Constituțională (CC) a măsurilor de carantină și izolare. CC, condusă de un fost președintele al Camerei Deputaților din partea PSD, a declarat neconstituționale carantina și izolarea în formula adoptată de Guvern, ceea ce a dus la răspândirea pandemiei, odată ce mii de carantinați și izolați au putut să „se se elibereaze din această închisoare”, să iasă printre oamenii sănătoși și să răspândească, neopriți de lege și nici de conștiință, virusul, iar nicio reglementare nu a mai stat în picioare timp de două săptămâni.

Printre cei mai vehement contestați de PSD și de televiziunile aservite intereselor acestui partid – Antena 1, Antena 3 și România TV –  este Raed Arafat, găsit țap ispășitor pentru toate neajunsurile create de starea de urgență, starea de alertă etc., în ciuda faptului că el este cel care a întemeiat pe baze științifice și practice sistemul național de urgență din România, la nivel zonal la Târgu Mureș la începutul anilor ’90, iar din 2007, la solicitarea premierului de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, la nivel național, dovadă instituțională a muncii sale importante, valoroase. Nici măcar Traian Băsescu, la acea oră președinte al țării, n-a reușit – cu toate că a cerut-o, intervenind în direct pe un post de televiziune (amestec tipic al acestuia în chestiunile executive) – să-l destituie pe acest adevărat specialist în situații de urgență, om de mare modestie, dar de maximă eficiență, pentru că strica apele unor firme particulare care doreau să intre cu forța în domeniul asistenței de urgență (salvări private).

A fost prima oară când s-a manifestat public pentru repunerea în funcție a unui înalt demnitar din Guvernul României în Piața Universității (acolo se manifesta exclusiv pentru demisia unor demnitari și polititicieni corupți sau incompetenți), ministrul sănătății de atunci fiind obligat de opinia publică furibundă să-i refuze demisia, pe care și-o dăduse neîntârziat, după intervenția neavenită de atunci a președintelui Băsescu.

Domnului dr. Raed Arafat i se pune în cârcă faptul că din pricina comitetului sus-amintit se duce de râpă economia, că oamenii sunt speriați degeaba, iar luna trecută – și asta a pus capac la toate – asta a făcut și un jurnalist, care a învățat foarte bine ce este fake news-ul practicat astăzi în SUA (eu aș traduce prin știri măsluite, da, ca niște cărți de joc „aranjate”). Astfel, într-o emisiune de luna trecută s-a putut auzi: „Nu se poate! După ce a impus portul de măști în aer liber la Paris, acum Raed Arafat închide și restaurantele și barurile din Grecia! Demisia, Raed Arafat! Sunteți cel care conduce din umbră guvernele mondiale prin 5G cu BilGheț, care vrea vaccinuri cu cip-cirip!” Aici s-a ajuns în așa-zisul jurnalism de televiziune: un sfertodoct** să propage o mulțime de minciuni și teorii conspiraționiste care circulă și prin lume, dar adaptate la plaiurile dâmbovițene: chipurile, dl. dr. Raed Arafat ar face parte dintr-o grupare masonică ce conduce lumea și ar avea putere inclusiv asupra guvernelor din Franța și Grecia, motiv pentru care, în opinia lui Radu Tudor – așa-zisul jurnalist de la antenă –, având în vedere aceasta conspirație, dl. dr. Raed Arafat ar trebui să-și dea demisia. Și asta nu e totul: masoneria de tip nou s-a adaptat secolului al XXI-lea și conduce lumea prin noua versiune de internet 5G cu ajutorul lui Bill Gates. Conspirația merge și mai departe: cine folosește tehnologia 5G – abia introdusă în arii restrânse – va avea un cip implantat în creier.

Doamne, apără-ne de astfel de indivizi, care n-au ce căuta în presă.

Aceste lucruri sunt însă valabile pentru mulți oameni care ascultă – cu evlavia cu care ar asista la citirea Bibliei în timpul slujbei de duminică dimineața – știrile și comentariile unor astfel de sfertodocți.

Nimeni nu mai verifică nimic, pentru că se așteaptă exact la știrea pe care vor s-o audă și, cu cât e mai gogonată, cu atât este pentru ei mai credibilă. Astfel de oameni nu vor să asculte nimic de știință, nu-i interesează dacă este adevărată știrea, informația, ci sunt gata doar să-și deplângă soarta de biet om, de aia e sărac, de aia merg lucrurile prost în țară, pentru că dl. dr. Raed Arafat ar dori, cu ajutorul lui Bill Gates, să le implanteze un cip în creier și să-i pună să facă ce vor ei. Așa se vor transforma ei în niște roboți fără voință – teleghidați de la telecomanda lui Bill Gates –, pe care nici măcar scriitorul american de SF Isaac Asimov nu i-a visat.


* Acest articol reflectă opinia proprie și personală a autorului, nu a Fitralit.
** Datorăm termenul „sfertodoct” fostei colege de la Adevărul, domnișoara Lelia Munteanu.

Articolul precedentCalea către poezie în Poiana cu Cetate
Articolul următorGabriel García Márquez, Bieții traducători buni

Lasă un răspuns