La liceu, am avut o profesoară de limba și literatura cehă, care ne-a repetat tot timpul că toate lucrurile sunt legate între ele. S-a referit, înainte de toate, la literatură, dar eu cred că acest principiu este valabil și în viață. Anume: mulți sâmburi din ceea ce devenim la vârsta adultă sunt sădiți deja din copilărie.
De când am învățat să citesc, am citit aproape tot ce mi-a căzut în mână. Repede am ajuns la biblioteca publică din cartierul nostru și am știut că am să fiu legată de lumea cărților pentru întotdeauna. Doar că n-am știut în ce fel. În orice caz, o mare parte din aceasta stimă față de scris și cărți mi-a rămăs până astăzi.
După liceu, m-am înscris la cursurile de filologie poloneză și studii slavone. Era vremea când limbile străine au însemnat engleza, germana, franceza, italiana sau eventual spaniola. Aproape orice altceva suna ciudat. Dar m-a interesat literatura și am avut impresia că despre literaturile din Europa de Est nu știu aproape nimic și am vrut să aflu mai mult. Czesław Miłosz, poetul și eseistul polonez din exil, distins cu premiul Nobel, a schițat într-un eseu o hartă literară a Europei, în care sunt clar vizibile literaturile mari, precum cea engleză, franceză, germană, italiană, mai șters se conturează Peninsula Iberică, apoi, spre est de la Germania, urmează teritoriul „Hic sunt leones” (Aici sunt lei) – Praga fiind pomenită din când în când numai în legătură cu Franz Kafka – și din nou se văd clar Moscova și literatura rusă. Deci, mi-am dorit o hartă mai completă.
Abia după mult timp mi-am dat seamă că alegerea mea a avut un sâmbure în copilărie – la șapte ani, am fost în vacanță într-o tabără pentru copii și, în contextul de prietenie internațională între țările socialiste, respectiv întreprinderile lor, au fost acolo și copii din Polonia. La studii românești m-am înscris un an mai târziu, și în România am ajuns pentru prima dată abia după anul I. A fost dragoste la prima vedere. M-au fascinat nu numai frumusețea Carpaților și a peisajului în general, dar, mai ales, amabilitatea și ospitalitatea oamenilor de rând. Prima noapte când am intrat în România a plouat și am căutat un loc unde putem să ne instalăm corturile. Am întrebat într-o cârciumă undeva, la țară, în Maramureș, și ne-au dus la o doamnă care ne-a invitat la ea acasă și am dormit în camera cea mai împodobită din toată casa și n-a cerut nimic de la noi. N-am s-o uit pe acea femeie niciodată.
La facultate, m-am întâlnit cu traducerea literară abia la sfârșit, când, în anul IV, a venit un profesor nou – Jiří Našinec*, renumitul traducător din literatura română și franceză, care a ținut un curs practic de traducere. Atunci am aflat că mi-ar plăcea enorm să mă ocup de traducerea literaturii, dar mi-a lipsit curajul și n-am prea știut cum să încep. Din fericire, după ceva timp, au apărut niște posibilități să-mi public traducerile prin diferite reviste literare și, cu ajutorul Institutului Cultural Român din Praga (condus atunci de Mircea Dan Duță și Veronica Miclea) am primit prima ofertă mare – să traduc Cartea șoaptelor a lui Varujan Vosganian.
Am menționat deja dragostea mea pentru literatură. Al doilea sâmbure care m-a condus la traducerea literară este… matematica, o materie care mi-a plăcut enorm, mai ales în școala generală, la liceu mai puțin. Tema mea preferată au fost ecuațiile de tot felul. Pentru mine, traducerea literară este tot un fel de ecuație cu mai multe soluții posibile. Această gamă largă de soluții înseamnă că niciodată nu putem avea două traduceri identice ale aceluiași text, datorită faptului că o limbă construită din câteva zeci de litere oferă o foarte mare varietate și bogăție de expresie. Deci, în continuare rezolv tot felul de ecuații și sper că reușesc să ajung la rezultatul cel mai corect.
* Traducătorul Jiří Našinec este cel mai important traducător de literatură română și un adevărat ambasador al culturii și literaturii române în Cehia. După absolvirea Facultății de Litere a Universității Caroline (Filologie română și franceză), s-a angajat ca redactor la Editura Odeon din Praga. Prin activitatea sa de editor și de traducător, a prezentat publicului ceh în anii ’80 personalități marcante ale literaturii române din secolul al XX-lea: Mircea Eliade, Laurențiu Fulga, Radu Tudoran și Ion D. Sârbu.
În anii ’90, a colaborat la majoritatea traducerilor din opera științifică a lui Mircea Eliade din limba franceză. În plus, a publicat traducerile în cehă a nuvelelor Domnișoara Christina și Șarpele. După anul 2000, a început să introducă în Cehia scriitori din Republica Moldova. Interesul lui pentru Moldova provine, probabil, din anii ’80, când a tradus Zbor frânt de Vladimir Beșleagă. După anul 2000, a tradus din opera lui Aureliu Busuioc: Pactizând cu diavolul, Spune-mi Gioni! și Lătrând la lună; Iulian Ciocan: Înainte să moară Brejnev, Dama de cupă; Nicolae Rusu: Șobolaniada, Revelion pe epavă; Dumitru Crudu: Oamenii din Chișinău.
Lista traducerilor lui Jiří Našinec, mai ales în ultimii ani, este foarte lungă – a tradus autorii din exil, de exemplu: prozele lui Eugen Ionescu din limba franceză sau Norman Manea – Întoarcerea huliganului și Vizuina. Am menționat deja opera științifică a lui Mircea Eliade; tot lui Jiří Našinec îi aparțin și câteva volume de povestiri ale lui Mircea Eliade, Amintiri și romanul Noaptea de Sânziene. Nu a omis nici clasicii, a publicat două romane ale lui Liviu Rebreanu mai puțin apreciate de critica literară din România, și anume Amândoi și Adam și Eva. Dintre autorii români contemporani, l-a ales pe Vlad Zografi și proza lui Efectele secundare ale vieții.
În Cehia, premii pentru traduceri acordă Asociația traducătorilor literari din Cehia, cel mai important fiind premiul „Josef Jungmann”. Jiří Našinec l-a primit în 2015, pentru traducerea romanului Venea din timpul Diez de Bogdan Suceavă. Din păcate, aceste premii nu beneficiază de vizibilitate în mass media, motiv pentru care nu influențează în niciun fel vânzările cărților premiate, așa cum se întâmplă în țările din Europa de Vest. Nu în ultimul rând, trebuie să subliniez că domnul Našinec este nu numai cel mai bun traducător de literatură română din Cehia, dar, din 2002, lucrează ca profesor la Secția de românistică, la Facultatea de Litere a Universității Caroline din Praga.
