Ileana Scipione – vocația comunicării interculturale

0
121

Parafrazându-i o mai veche mărturisire, interesul pentru limbaj este protagonistul activității Ilenei Scipione. Deschisă, dinamică și înzestrată cu un umor profund, ca și strămoșii ei italieni, Ileana Cornelia Scipione (născută în 1946, la Constanța) este o comunicatoare desăvârșită.

După absolvirea Facultății de Limbi Romanice, Clasice și Orientale, începând din 1968, ea s-a dedicat jurnalismului cultural, o breșă în ternul cotidian al epocii. Angajată la Radio România Internațional până în 2001, jurnalista a acumulat o substanțială experiență profesională. Evoluția sa în acest cadru (de la comentator, ulterior corespondent de presă și, finalmente, șef de departament) a dat, de fapt, glas efervescenței de idei, spontaneității, spiritului analitic și asociativ al unei tinereți pe care rafinamentul cultural a cruțat-o de nefericitele concesii impuse altora pe acele vremuri…

Stagiile de specializare la Radiodifuziunea din Cuba (1972) și studiile postuniversitare de jurnalistică (1973–1976), finalizate prin disertația „Imaginea radiofonică a României”, au profesionalizat opțiunea Ilenei Scipione pentru ziaristică și au circumscris tematica majoră a activității sale de jurnalist cultural: transmiterea în spațiul european a unei imagini echilibrat-sugestive a spiritualității noastre. Preocuparea sa constantă, atât pentru corectitudine și precizie gramaticală, cât și pentru expresivitate lexicală, a stat la baza unor foarte utile instrumente de lucru pentru hispaniști: Mic dicționar spaniol–român (1973) și Dicționar de dificultăți ale limbii spaniole (1979).

După 1989, o serie de stagii de perfecționare au conturat direcțiile de acțiune ale Ilenei Scipione, mediatorul cultural complex. Era un fel de compensare, incompletă și tardivă, pentru interdicția de până atunci de a ieși din țară – ea, posesoarea unui asemenea nume, italienesc (!), după cum i-a explicat un tovarăș funcționar de la pașapoarte, atunci când a făcut cerere pentru o excursie în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia…

În pragul noului secol, în Spania, nepoata constructorului italian se familiarizează cu subtilitățile problematicii traducerii textului hispanic. Traducătorul (autorizat în anul 2000) și teoreticianul traducerii de mai târziu se dezvoltă prin participarea la activitățile organizate sub genericul Jornadas de la traducción și la cele organizate de Casa del Traductor (în 1994, 1995, 2001).

Bursele de expert pentru realizarea proiectelor (din anii 1996, 1998, 2002) modelează un manager cultural avizat. Astfel, bursa acordată pentru cunoașterea operei lui Luis Buñuel i-a inspirat eseistei interesul pentru studiul și relevanța simbolică a imaginii și, mai ales, a relației dintre imaginea cinematografică și cea literară. Ea stă probabil la baza propunerii de proiect Dicționar european al ecranizărilor. La întâlnirea literaturii cu filmul, care ar fi fost o interesantă premieră culturală, dacă timpul ar fi avut răbdare și oamenii ar fi avut disponibilități reale de cercetare într-un domeniu prea puțin abordat la noi, prin lucrări de gen și de o asemenea anvergură.

Eseurile Ilenei Scipione ilustrează sfera complexă a preocupărilor de mediator cultural. Astfel, ea se afirmă inițial ca promotoare activă a spiritualității românești în spațiul cultural hispanic. În această direcție se înscriu traducerile unor albume de artă românească veche și contemporană, lucrări realizate în colaborare cu Sanda Popescu și Tudora Șandru-Mehedinți.

În contextul familiarizării cititorului spaniol cu specificul literaturii române, o serie de studii răsfirate în întreaga activitate a jurnalistei culturale oferă imaginea diversității scrisului autohton în diacronia contextului european: En el 185 aniversario natalicio de Mihail Kogălniceanu: comparación e identidad – apuntes de viaje del siglo romántico (2002), Macedonski, el literato (1996, Zaragoza), Pictorul Victor Brauner în imaginarul hispanoamerican (2010), Mircea Eliade y el ’27 en Rumanía (Málaga, 1997), De la imagen a lo imaginario: dos cíclopes y un par de ojos ciegos, paralelă între Dan Stanca și Ernesto Sábato (1997). De altfel, de factură comparatistă, în spațiul romanic, al extremelor continentale este chiar tema tezei de doctorat, susținută în 1996: De la J. L. Borges la Mircea Eliade. Alchimia livrescului.

Traducerile Ilenei Scipione din autori români contemporani, El fin del exilio. Cuentos de juventud de Vintilă Horia (o reușită transpunere realizată în colaborare și distinsă, în anul 2002, cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Traducere din limba română) și El Hombre reciente de H. R. Patapievici (apărută la Madrid în 2005) oferă imaginea profunzimii reflexive a textului autohton actual. Tălmăcirile sale din poezia românească incluse în diverse reviste și antologii spaniole ilustrează diversitatea vocilor lirice naționale.

Emisiunile sale radiofonice de poezie românească sau programele consacrate basmului autohton sunt tot atâtea argumente în favoarea ideilor de originalitate și de diversitate a tonalităților estetice europene în dezvoltările / replicile autohtone. De altfel, traducătoarea de mai târziu își mărturisește pasiunea pentru lumea fabuloasă a poveștilor, fascinația exercitată asupra sa mai ales de basmul românesc. Din bogatul repertoriu tematic al basmului nostru – oarecum, pe linia sensurilor ideii borgesiene de „lectură” / „bibliotecă” –, ea reține, ca punct personal de referință, povestea lui Făt-Frumos cu cartea în mână născut, formă populară de asumare a ficțiunii fantastice, a (i)realității profunde, de dincolo de aparențe, descifrată și stăpânită prin cunoaștere. Poate în spiritul acestei fascinații exercitate de structurile universale ale eposului fantastic și de valorile umanismului popular european, dar și ca reflex al sufletului-copil, în 2009 Ileana Scipione răspunde provocărilor traducerii acestui palier al ficțiunii, oferind cititorului român de toate vârstele o consistentă antologie de Basme hispanice.

Teoreticianul aplicat al traducerilor în / din română și-a manifestat personalitatea interpretativ-creatoare prin două eseuri consistente, care ilustrează experiența acumulată într-un deceniu de activitate în domeniu. Publicat în Mexic în 1998, La espiritualidad folklorica rumana y el reto de su espresión en español asociază abordarea interculturală cu aspecte practice ale traducerii textului autohton în spaniolă. Interesante sunt aici atât perspectiva antropologică, cât și faptul că, prin deschiderile ei interpretative, traducerea din română în spaniolă a folclorului este considerată a fi o replică spirituală. Lo libresco tiende a echar raíces en la ficción; el texto y el intertexto del Siglo de Oro en algunas novelas históricas españolas contemporáneas, enfocados a través de las dificultades que supone su traducción al rumano, publicat într-un volum colectiv la Craiova, în 2009, dezvoltă comentariul analitic al textului actual în relație cu o substanțială informație de istorie literară privind sugestivitatea retoricii și a imaginarului barocului.

Ileana Scipione
Ileana Scipione

Cu acuratețe, comparatista abordează problema incitantă a receptării și a impactului literaturii spaniole în spațiul cultural românesc. Tripticul scrierilor pe aceste coordonate tematice este deschis în 1985 de consistentul studiu Exegeza românească a lui Rómulo Gallego, se dezvoltă cu Baltasar Gracián și destinul operei sale în România (1996), încheindu-se cu Borges & Eliade: Alchimia livrescului, teza de doctorat, publicată în în anul 2000, în „versiune restrânsă”, de 250 de pagini (!).

În noul secol, comunicatorul înnăscut pare să fi resimțit nevoia transmiterii directe, prin actul didactic, a experienței sale de lectură, de interpretare și de traducere a textului în / din cele două limbi. După susținerea doctoratului în anul 1996, cu substanțiala abordare comparatistă menționată, Ileana Scipione își împlinește vocația prin activitatea în învățământul superior (în perioada 2001–2010) și prin consacrarea preponderentă a preocupărilor sale cercetării, alături de traducere.

Expresie a dorinței de împărtășire a apetenței autoarei atât pentru expresivitate, cât și pentru corectitudine și rigoare, cursurile sale universitare, publicate în perioada 2002–2009, rămân lucrări de referință în didactica predării limbii și literaturii spaniole. Lucrările consacrate disciplinei Lengua española contemporánea. Enunciación y oraciones (sintaxis de la oración compleja), 2002; Oraciones y grupos (Sintaxis de la oración), 2004; La traducción entre arte y oficio, 2009) asociază, într-o gradație sugestivă, informația necesară înțelegerii și traducerii corecte în / din spaniolă. Adăugând perspectivele specializate studiului gramatical, cursurile Lengua española contemporánea. Lexicología (2004) și El discurso del significado al gesto: lengua española contemporánea – semántica y pragmática, (2004) oferă chei pentru labirintul semnificației și sugestivității textului hispanic.

Pe aceste baze, studentul este invitat la lectura și interpretarea textului spaniol clasic și la o perspectivă comparatistă, larg integratoare în context european. Astfel, volumele de studii consacrate literaturii spaniole ilustrează preocuparea autoarei pentru momentele de coagulare a viziunii și retoricii discursului specific, definitoriu în context universal. Premiat de Diputación de la Cultura din Zaragoza în 1995 și realizat în colaborare cu criticul spaniol Javier Barreiro, Un veac de poezie în Aragon este o substanțială antologie lirică, la care Ileana Scipione semnează studiul introductiv, selecția și traducerea textelor.

Historia literaria de los siglos del Siglo de Oro (2004) oferă o incitantă perspectivă personală asupra problematicii, diversității stilistice și perspectivelor proprii clasicismului spaniol. De altfel, în ansamblul lor, și cele opt studii distincte consacrate lui Cervantes și Secolului de Aur abordează analitic opera marelui scriitor, ca moment de răscruce estetică între romanul cavaleresc, aflat în declin – și, pe alocuri, chiar satirizat – și prefigurările epicului amplu modern, ludic reflexiv și metatextual. În contextul preocupărilor de istorie literară și de identificare a elementelor de prefigurare a modernității în tonalitățile clasicismului hispanic se înscriu și contribuția scriitoarei (începând din 2008) la opțiunile editoriale, ca membru al comitetului științific al revistei Historia felix – publicată de Editorial Académica del Hispanismo, și participarea ca membru în echipa de cercetare a proiectului științific Red Europea Autoridad y poder en el Siglo de Oro, finanțat de guvernul provinciei Navarra, în cadrul programului Jerónimo de Ayanz (2011).

Semnificative cantitativ și, mai ales, valoric, traducerile Ilenei Scipione atestă dorința autoarei lor de a oferi destinatarului contactul cu textul în spaniolă. Considerând traducătorul un mediator cultural cât mai fidel, ea îi permite cititorului său să se bucure atât de plăcerea descoperirii spațiului exotic, cât și de satisfacția decodării sensurilor parabolice / savurării căilor evaziunii din real, propuse de realismul magic și de reflexivitatea poetică a epicului hispanic și hispanoamerican. Totodată, volumele traduse din literatura spaniolă și latino-americană îi lansează lectorului român provocarea confruntării propriei interpretări cu abordarea critic-analitică / informația metatextuală care însoțește fiecare text, prin prezența unei Prefețe / Postfețe sau a unui Cuvânt-înainte semnate de traducătoare. Astfel, primul volum tradus din opera lui Enrique Vila-Matas (Pianistul, 2006) cuprinde și un prim studiu românesc consacrat autorului spaniol (Cronica unei dezamăgiri).

Într-o anume măsură, seria autorilor propuși astfel de Ileana Scipione pare să fie un argument în sine pentru acea atracție față de spațiul hispanoamerican, despre care traducătoarea afirma că a reprezentat mobilul opțiunii sale pentru limba spaniolă.

Forța de sugestie estetică a viziunilor, prospețimea narativă sau lirismul, libere de orice etichetare, unicitatea scriiturii sunt elementele comune ale unor creații feminine oferite în versiune românească de Ileana Scipione (Rosa Montero, Ziua inocenților, 1997; Delmira Agostini, Dulci elegii, 2003; Maria Dueñas, tripticul Iubirile croitoresei, 2011, Ce-am avut și ce-am pierdut, 2013, Cumpătare, 2017). Fără a se consacra unor studii dezvoltate de gender, traducătoarea Ileana Scipione demonstrează, prin eseurile care prefațează aceste traduceri, originalitatea și accentele specifice literaturii feminine hispanice. Este vorba despre Biografie, mit și operă în cazul traducerii din Delmira Agostini și, respectiv, O scriitoare din secolul femeilor, care prefațează volumul Rosei Montero.

O grăbită raportare, fie și exclusiv numerică, a traducerilor sale din literatura spaniolă (în principal, Enrique Vila-Matas, Bartleby, 2000, Parisul nu are sfârșit, 2005; Manuel Vásquez Montalbán, Eu l-am omorât pe Kennedy, 2005, Pianistul, 2006, Roza din Alexandria, 2009; Ignacio Vidal Folch, Și a fost anul Lambadei, 2000; Alvaro Pombo, Nud cu insulă, 2006) la seria hispanoamericană ar ilustra poate faptul că fascinația exercitată de spațiul sud-american a fost, în egală măsură, determinantă și dominantă și în activitatea traducătoarei.

În mod evident, această fascinație a constituit pentru Ileana Scipione marea provocare, la care traducătoarea nu a putut rezista: aceea de a oferi cititorului român o imagine caleidoscopică asupra epicului actual din America Latină. Astfel, o provocare în sine este diversitatea estetică și de viziune, varietatea registrelor lingvistice și lexicale proprii țărilor latino-americane din a căror literatură traduce Ileana Scipione: Argentina (Jorge Luís Borges, Fernando Sorrentino, Orlando Barone, Federico Andahazi, Ernesto Sábato), Uruguay (Juan Carlos Onetti), Columbia (Gabriel García Márquez), Mexic (Luis García Jambrina), Peru (Mario Vargas Llosa).

Autor preferat al traducătoarei, subiect al tezei sale de doctorat, Jorge Luís Borges face obiectul a trei ample texte traduse, fundamentale pentru înțelegerea gândirii și tipului unic de reprezentare borgesiană: Cărți scrise în doi (în colaborare cu Bioy Casares, apărută în 2005 și nominalizată pentru Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Dialoguri Borges–Sábato, și Cartea ființelor imaginare, ambele publicate în 2006).

Lui Borges, considerat de critica spaniolă „cel mai important autor hispanic din secolul al XX-lea, alături de Juan Rulfo” – un alt creator tradus de Ileana Scipione (în ediția critică Pedro Páramo, 2006) –, eseista noastră îi consacră șase studii critice. Complementare perspectivelor din prefețele la traducerile borgesiene, textele publicate de scriitoare în periodice familiarizează cititorul român cu viziunea filozofică și estetică a autorului argentinian (Jorge Luís Borges și Mircea Eliade – două paralele ce se pot întâlni în infinitul unei biblioteci, 1996; Labirintul bibliotecii, 2000; Confluențe „Borges, gauchos și milongas”, studiu urmat de traducerea integrală a plachetei de milongas Pentru cele șase coarde, 2003).

Abordări critice substanțiale, publicate în prestigioase publicații specializate / culturale, alte trei eseuri oferă publicului de la noi o imagine vie asupra „bibliotecii” de idei borgesiene și a relației subtile dintre viziune și reprezentare, identificată de maestrul argentinian. Este vorba despre: Jorge Luís Borges și Mircea Eliade – detectivi în labirintul bibliotecii, 2000; Jorge Luís Borges – o călătorie în lumea îngerilor, 2003; și Cu gândul la Borges: tema trădării și a eroului, codurile unei strategii vertiginoase.

O privire de ansamblu asupra traducerilor Ilenei Scipione evidențiază structurarea unui anumit sistem estetic valorizant, pe care aceasta îl propune cititorului său. Astfel, practic toate traducerile sale selectează din peisajul literar iberic și hispanoamerican numai autori care sunt, în tonalități estetice și în modalități artistice distincte, expresii ale modernității. Traducătoarea extinde și sincronizează cu propria-i modernitate receptarea românească a fenomenului literar hispanic, în cele două ipostaze ale sale. Plasându-l în centrul perspectivei sale critice, ca punct de maximă împlinire estetică și ideatică, pe Borges, abordat în cele trei transpuneri în română menționate mai sus, traducătoarea îl prezintă, de fapt, receptorului român ca fiind marele inițiator al modernității, spiritul modernist prin excelență, tutelar și prefigurator al ineditelor formule epice din amurgul veacului al XX-lea.

Completând o triadă a împlinirilor estetice de expresie spaniolă, în imediata sa apropiere, în ierarhia afinităților elective ale traducătoarei sunt, prin atenția pe care le-o acordă – tălmăcindu-le în limba română câte trei (!) texte fundamentale –, alți doi titani ai scrisului latino-american.

Tradus în anul 2006, prin cele trei volume ale sale, Despărțiri, Viață scurtă, Șantierul-fantomă, Juan Carlos Onetti sintetizează forța expresivă echivalentă neomodernismului european. Reactualizând fantasticul și demonstrând estetic indisociabilitatea acestuia de psihologic și de contingent, Gabriel García Márquez încheie triada (s)electivă a autorilor fundamentali propuși de Ileana Scipione, prin tripticul de traduceri: Aventura lui Miguel Littin, clandestin în Chile (2004), Ceas rău (2006), Vijelia (2006).

Completând o „listă foarte selectivă de traduceri” ale Ilenei Scipione, o altă serie de mari nume ale literelor hispanice ilustrează o problematică actuală, de maxim impact asupra orizontului de așteptare estetică a cititorului universal contemporan. Transpunerile fidele și inspirate ale Ilenei Scipione surprind, prin diversitatea registrelor utilizate de traducătoare, polimorfismul structurilor narative, relația reversibilă dintre narativitate și lirism, dintre anecdotic și reflexiv, dintre comic și tragic. Aceste dominante estetice transpar pregnant din versiunile românești realizate din operele diverselor generații de scriitori hispanoamericani, de la Juan Rulfo și Ernesto Sábato (două volume consistente de Eseuri, 2004, Dialoguri Borges–Sábato, 2006), trecând prin Mario Vargas Llosa (Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu, 2006) spre (mai) tinerii Federico Andahazi (Anatomistul, 2002, Mironosițele, 2005), Fernando Sorrentino (Șapte convorbiri cu Bioy Casares, 2001), José Carlos Somoza (Peștera ideilor, 2003), Antonio Skarmeta (Poștașul lui Neruda, 2004), Luis García Jambrina (Vise paralele, 2006), Carlos María Domínguez (Casa de hârtie, 2006), Jorge Edwards (Casa lui Dostoievski, 2008).

În concluzie, fertila activitate de traducător și eseist a Ilenei Scipione conferă culoare și contur, eliminând, pentru spațiul hispanofon, numeroase pete albe din lectura cititorului român cultivat. Propunându-i lectorului său o dublă interpretare, lingvistică (prin traducere) și critică (prin prefețe și eseuri), scriitoarea îl invită implicit la o lectură proprie / de replică.

Lasă un răspuns