Conferința de la Szigliget

|Conferințe, simpozioane, Nr. 02, Revista de Traduceri Literare

În zilele de 8 și 9 octombrie 2015, la Casa de Creație a Scriitorilor Maghiari din Szigliget a avut loc o conferință ce a reunit un grup de autori contemporani unguri și câțiva traducători literari. Szigliget se află pe malul nordic al lacului Balaton (supranumit Marea Ungariei), în celebra zonă viticolă Badacsony, la câteva zeci de kilometri de Balatonfüred, unde se află Casa Traducătorilor Maghiari, Casa de Creație fiind o superbă clădire, un mic palat intrat în patrimoniul Uniunii Scriitorilor din Ungaria acum circa cincizeci și cinci de ani, cu o superbă pajiște englezească și o pădure de nouă hectare, străbătută de un pârâu: un decor natural în cea mai pură tradiție eminesciană. Inițial, programul conferinței prevedea participarea a opt autori unguri și a tot atâtor traducători invitați din șase țări. În luna iulie, când am fost contactat de organizatori pentru a participa la conferința de o zi și jumătate pompos intitulată „Neo-poporanismul în literatura realistă contemporană din Ungaria”, am declinat invitația, considerând că nu am competențele necesare acestui domeniu. Mi s-a explicat că, în spatele acestui titlu, se ascunde, de fapt, dorința de a aduna laolaltă mai mulți autori valoroși care să fie prezentați unor traducători ce ar putea contribui, într-un fel sau altul, la promovarea literaturii maghiare contemporane peste hotare. În aceste condiții am acceptat, în cele din urmă, invitația, prezentându-mă la fața locului cu o tolbă plină de sugestii concrete.

George Volceanov

George Volceanov

Din cauza crizei europene a migranților și a vremii neobișnuit de neprielnice (cu temperaturi scăzute și precipitații abundente ce au dus la îmbolnăvirea unora dintre invitați), numărul participanților a scăzut, ajungându-se la o componență de șapte autori autohtoni și doar trei traducători (Ricardo Raspunti, de la Universitatea din Udine, polonezul Konrad Sutarski și subsemnatul).

Întrunirea s-a transformat în prezentarea unor oferte literare ale gazdelor și a unor propuneri de colaborare venite din partea traducătorilor. Majoritatea scriitorilor prezenți sunt grupați în jurul editurii și mensualului „Magyar Napló”. Oláh János, redactorul-șef al acestei publicații, a evocat vremurile bune ale parteneriatului cu revista „Tribuna” din Cluj, când în paginile celor două periodice se publicau, la reciprocitate, în ritm constant, traduceri de poezie română și maghiară. Pe agenda viitoarelor colaborări literare româno-maghiare s-a aflat, așadar, și posibilitatea relansării unui astfel de parteneriat.

În alocuțiunea mea, am făcut un tur de orizont asupra traducerilor literare din maghiară publicate în ultimii ani în România. Dispariția neașteptată a Anamariei Pop, cea mai productivă traducătoare a ultimilor cincisprezece ani, a reprezentat o pierdere grea pentru literatura de traduceri de la noi. Există însă, pe mai departe, traducători activi, talentați, precum Marius Tabacu și Ildikó Gaboș, precum și – atenție! – o întreagă pleiadă de tineri traducători cu care am avut prilejul să lucrez, pe care (dacă îmi este îngăduit) am avut prilejul să-i șlefuiesc sau chiar să-i descopăr cu prilejul concursurilor de selecție organizate de “Institutul Balassi” din București în vederea celor trei seminarii de traduceri în limba română pe care le-am coordonat la Casa Traducătorilor Maghiari din cocheta stațiune turistică Balatonfüred. Gabriela Constantin și Andrei Dosa fac parte din primul eșalon al noului val. Acesta din urmă a publicat, în ultimele douăsprezece luni, un volum de poezie și două romane, ambele ale scriitorului modernist Kosztolányi Dezső, la două edituri importante, Charmides, respectiv ALL. Dintr-un al doilea eșalon fac parte Ingrid Tomonicska, co-traducătoare a unui volum de teatru de Zalán Tibor, Mihók Tamás (care are în lucru traducerea unui volum de versuri de Krusovszki Dénes), Alexandru Călin (cu două romane publicate la activ, ca traducător de limba catalană, dar și un excelent versificator), care a început traducerea unor poeme alese din opera celui mai mare poet maghiar renascentist, Balassi Bálint. Deocamdată în stand-by, Vakarcs Szilárd, Fülöp Zsigmond și Bertóti Johanna pot face oricând pasul spre o colaborare editorială.

Rodica Toth-Poiată, Acajou, 50x80cm, up

Rodica Toth-Poiată, Acajou, 50x80cm, up

Cu interes a fost primită și sugestia ca editurile din România (mai ales cele din București) care își asumă publicarea unor autori unguri să beneficieze de o colaborare realistă și coerentă din partea Institutului Cultural Maghiar de la București: autorii unguri invitați lunar la lecturi  publice să coincidă cu cei publicați în limba română la momentul respectiv. Altminteri, atât eforturile de promovare ale editorilor români, cât și cele ale instituțiilor culturale maghiare se duc pe apa sâmbetei.

În fine, cel mai bine primit punct din prezentarea mea a fost schițarea proiectului propus de Peter Sragher (deocamdată în stadiu ciornă), al unei colaborări bilaterale româno-maghiare derulate pe trei ani și trei genuri literare distincte (proză, teatru, poezie), cu participarea a câte patru autori pe fiecare gen, cu ateliere de traducere și lecturi publice în mai multe orașe din Ungaria și România și cu publicarea reciprocă, în volume de traduceri, a autorilor invitați la proiect.

Am revenit în țară cu vreo două duzini de cărți interesante, printre semnatarii lor numărându-se Kovács István, Mezey Katalin, Csender Levente, Ferdinandy György. O măsură concretă de relansare a relațiilor bilaterale ar fi întâlnirea dintre acest grup de scriitori și tinerii traducători descoperiți și lansați în ultimii ani, întâlnire ce sper că va avea loc cu prilejul celui de-al patrulea seminar de traduceri literare în limba română, pe care îl voi conduce în mai 2016, tot la Casa Traducătorilor Maghiari.

Share this Post:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.