Juan Mayorga, născut la Madrid în 1965, este licențiat în Filosofie și Matematică, completându-și studiile la Münster, Berlin și Paris. În 1977 își susține doctoratul în filosofie cu un studiu despre „politică și memorie în opera lui Walter Benjamin”. În prezent predă dramaturgie, istoria gândirii și sociologia teatrului la Real Escuela Superior de Arte Dramático din Madrid. Juan Mayorga s-a apropiat de teatru scriind poezie și roman. Este autorul unor texte dramatice remarcabile, dintre care menționăm „Más cenizas”, „El jardín quemado”, „Himmelweg”, „Cartas de amor a Stalin”, „La paz perpetua”„Hamelin”, „El chico de la última fila”, „Los Yugoslavos”, „El arte de la entrevista”, „Reikiavik” etc. În 2012, pelicula „Dans la maison”, semnată de regizorul francez François Ozon, având la bază textul piesei lui Mayorga, „Băiatul din ultima bancă”, a luat Marele Premiu „Scoica de Aur” la Festivalul de film de la San Sebastian. Piesele lui Juan Mayorga au fost traduse în peste zece limbi, iar în 2013 i s-a conferit cea mai înaltă distincție din domeniul teatrului din Spania, „Premiul Național de Literatură dramatică”.
În ultimii ani am tradus – încântată de profunzimea textelor sale dramatice – cele mai recente creații ale lui, „Băiatul din ultima bancă” fiind montat cu succes la Teatrul Național din București. Vă ofer un fragment dintr-un alt text deosebit al autorului, extrem de sensibil și de profund, „Reikiavik”. Anul acesta în luna martie, piesa „Rejkjavik” de Juan Mayorga a avut premiera la Teatrul Valle-Inclán din Madrid.
- Ce semnificație are acest text / autor în lista dumneavoastră de traduceri?
Autorul Juan Mayorga are pentru mine o semnificație aparte. Nu e doar un dramaturg spaniol obișnuit, este o adevărată conștiintă, o voce a timpului său. De aceea și piesele lui sunt incomode, deloc ușor de montat, solicitând din partea regizorului cunoștinte aprofundate de filosofie, logică, uneori chiar de matematică. Fiindca, așa cum am precizat în chapeau, Mayorga e licențiat în Filosofie și Matematică, iar în prezent predă istoria gândirii și sociologia teatrului la Real Escuela Superior de Arte Dramatico din Madrid.
- Pe o scară de la 1 la 10, ce grad de dificultate credeți ca are textul de față?
7-8.
- Cu ce dificultăți v-ați confruntat în timpul traducerii?
La nivelul limbajului, m-am confruntat uneori cu dificultăți în sensul că, fiind o piesă despre șah – eu personal nefiind o jucătoare de șah, m-am consultat cu un expert în domeniu, chiar un campion de șah din Romania. Am avut iarăși de lucru la nivelul documentării, despre Bobby Fischer și Boris Spasski. Cam atât.
⁂
Personaje:
Waterloo
Bailén
Băiatul
Pe drumul dinspre școală, Băiatul se oprește în fața unei table de șah; pe ea se află o partidă abandonată. O parte dintre piese se află probabil în cutie.
Waterloo: Joacă negrele și câștigă din șapte mutări. Sau chiar din mai puține.
Băiatul nu-l văzuse pe Waterloo înainte ca acesta să înceapă să vorbească. E un străin – se gândește Băiatul – și cu străinii nu trebuie să vorbești. Băiatul se pregătește să-și vadă de drum, dar se oprește, văzându-l pe Waterloo mutând o piesă neagră. Băiatul se apropie, ca să vadă noua dispunere a pieselor pe tabla de șah. Mută o piesă albă. Waterloo – care joacă foarte repede, ca și cum n-ar trebui să se gândească prea mult – și Băiatul continuă partida, până când primul zice:
Waterloo: Șah mat.
Băiatul verifică dacă e chiar așa: un mat.
Waterloo: Vrei să mai încerci o dată?
Băiatul acceptă. Waterloo așază piesele ca la început. Cei doi joacă. Băiatul încearcă o altă abordare.
Waterloo: Șah mat.
Băiatul: Aveați dreptate. Jucați foarte bine.
Vrea să plece.
Waterloo: N-am jucat eu. A fost Fischer. E a cincea partidă din Rejkjavik.
Băiatul șovăie auzind cuvintele lui Waterloo, dar nu se oprește, ci merge mai departe.
Waterloo: Habar n-ai despre cine vorbesc, nu-i așa? Bobby Fischer și Boris Spasski, îți zic ceva numele astea? Ce vă învață pe voi la școală? Tot ce afli acolo e un rahat față de ce poți învăța aici! Într-o clipă poți învăța mai multe decât într-o mie de ani de școală! Despre Rejkjavik și despre oricare alt loc din lume.
Băiatul se oprește.
Băiatul: Ies la două de la școală. La și jumătate pot fi aici.
Waterloo: Habar n-am unde o să fiu la două și jumătate. Nu știu dacă o să mai fiu în viață la două și jumătate.
Pauză. Băiatul se uită la ceas.
Băiatul: A doua oră am examen. De sfârșit de an. Risc tot anul școlar. Examen oral.
Waterloo: Examen de sfârșit de an, oral! Examen oral, final!! Nici nu mă mir că ești așa de stresat! Ți-ar prinde bine o plimbare prin Rejkjavik. Ce știi despre Rejkjavik?
Băiatul: Capitala Islandei.
Waterloo: Gagici în bikini? Curmali?
Băiatul: Frig. Ploaie. Vânt.
Waterloo mimează cu trupul și vocea lui frigul, ploaia și vântul din Islanda.
Waterloo: Frig, ploaie, vânt… și șah. Dacă n-ar exista șahul, oamenii ăia ar înnebuni de tot. Închipuie-ți insula biciuită de valuri într-o noapte de iarnă.
Mimează, cu trupul și vocea lui valurile care biciuiesc insula într-o noapte de iarnă.
Waterloo: Auzi valurile care biciuiesc înfuriate insula? Le asculți?
Băiatul: Da.
Waterloo: Nu te aud! Nu mă lasă vântul să te aud!
Băiatul: Daaa!!
Waterloo: Dacă n-ar fi șahul, ar înnebuni de-a binelea. Șahul îi apără de vânt, de ploaie, de viață. Campionatul mondial, „meciul secolului”, trebuia să se desfășoare acolo, nu-i așa? În oricare alt loc totul ar fi fost mai civilizat, mai uman, mai restrâns. Când Fischer a pus piciorul pe insulă, nici prin cap nu-i trecea c-o să moară acolo. Habar n-avea el, când a călcat pe pământ islandez…
Bailén: Trișezi, Waterloo.
Înainte de a-l auzi, Băiatul nu-l văzuse pe Bailén.
Bailén: Încerci să-l atragi pe flăcău de partea lui Fischer.
Waterloo: N-ai ce căuta aici, Bailén. La revedere.
Bailén: De ce zici c-a murit pe insula aia blestemată, când asta s-a întâmplat la treizeci de ani după campionat? Încerci să-l montezi pe băiat împotriva lui Spasski!
Waterloo: N-am nevoie de versiunea ta, Bailén. N-am nevoie de tine.
Bailén: Ascultă-mă, băiete: moartea lui Fischer nu…
Waterloo: (Întrerupându-l) Băiatul n-are mult timp la dispoziție. A doua oră la școală are examen de an. Vital. Examen de sfârșit de an. N-are timp să compare versiuni. E în joc tot anul lui școlar! Când termin ce am de spus, dacă băiatul vrea să-ți cunoască punctul de vedere, o să-i zic unde te găsește.
Bailén totuși rămase, așezându-se cât mai comod cu putință.
Waterloo: Doar n-o să rămâi aici.
Bailén: Și de ce nu, mă rog frumos? Ăsta e cumva locul tău?
Tăcere. Waterloo își vede de-ale lui, ca și cum Bailén nici n-ar fi de față.
Waterloo: Când Fischer calcă pe pământ islandez, ultimul lucru care-i trece prin cap…
Se întoarce către Bailén. Îl duce ceva mai departe, unde Băiatul nu-i poate auzi.
Waterloo: Ce naiba faci aici?
Bailén: Ce naiba faci tu? Cine e tipul ăsta?
Waterloo: Ai zis că n-o să te mai întorci.
Bailén: Mereu zic că „n-o să mă mai întorc”, dar mă întorc mereu.
Waterloo: E prea târziu.
Bailén: Aveam nevoie de răgazul ăsta. Îmi cauți cumva un înlocuitor? Câți au mai fost, pe lângă ăsta? Îi zici să se care sau îl alung eu?
Waterloo: Caut un înlocuitor. Dar nu un înlocuitor al tău.
Bailén: ??
Waterloo: Caut un succesor.
Bailén: ??
Waterloo: Sunt bolnav.
Bailén: Cât de bolnav?
Waterloo: Ca nebunul alb, din runda a 12-a din Rejkjavik.
Pauză.
Bailén: Dacă vrei un succesor, trebuie să particip și eu. Dacă e să alegi pe cineva, să-l studiezi… Succesorul tău mă privește și pe mine și pe tine. Mă privește chiar mai mult decât pe tine.
Pauză. Waterloo ia cu o mână un pion alb, cu cealaltă unul negru și îi ascunde pe amândoi la spate. Îi întinde lui Bailén pumnii închiși.
Bailén: Nu crezi că, de-astă dată, fiind poate ultima, am putea să nu mai tragem la sorți? Mi-ar plăcea să fiu Spasski. Cred că și Spasski ar prefera lucrul ăsta.
Waterloo: Tu chiar crezi că am ceva împotriva lui! Mă jignești.
Bailén: Data trecută am pierdut niște ocazii fantastice. N-am închis un ochi, gândindu-mă la greșelile pe care le-am făcut, la ocaziile pierdute. Am stat și am studiat bine. Am descoperit câteva variante.
Waterloo: Bailén a studiat! Are niște variante noi! Ce frică mi-e!
Bailén: Sunt gata să prezint într-o lumină nouă cele petrecute la Rejkjavik! Cred c-am înțeles în sfârșit cine a fost Boris Spasski. Îl cunosc așa de bine, cum nu se cunoaște nici măcar el!
Waterloo: Deci voilà: domnul Spasski, în variantă îmbunătățită. Întreabă-l tot ce vrei să știi. O să-ți răspundă la orice întrebare! La persoana întâi.
Bailén: Dă-i drumul, băiete, întreabă-mă fără teamă.
Tăcere.
Băiatul: (către Bailén) Domnule Spasski… Mi-ați putea spune, vă rog, vârsta dumneavoastră?
Bailén: Dacă vă referiți la iulie o mie nouă sute șaptezeci și doi, am treizeci și cinci de ani.
Bailén fredonează o melodie din anul 1972.
Bailén: Cântecul din vara anului o mie nouă sute șaptezeci și doi. La Moscova n-au auzit de el până în optzeci și nouă. În șaptezeci și doi, noi cântam altceva în Uniunea Sovietică.
Fredonează un cântec popular în Uniunea Sovietică, în ’72.
Băiatul: Îmi puteți spune unde v-ați născut?
Bailén: La Sankt-Petersburg. Pe atunci se numea Leningrad.
Băiatul: Cine v-a învățat să jucați șah?
Bailén: Tata.
Waterloo: Spune adevărul, Spasski.
Bailén: Moscova trimitea vânători de talente în școlile din toată țara. Căutau atleți, balerini și jucători de șah. Dacă te alegeau, îți făceau un plan și tabla de șah devenea rațiunea vieții tale.
Băiatul: Dar pe dumneavoastră, domnule Fischer, cine v-a învățat șah?
Waterloo: Nu pot vorbi în numele lui Fischer cu siguranța cu care vorbește el în numele lui Spasski. Eu nu-l „cunosc așa de bine, cum nu se cunoaște nici măcar el”.
Băiatul: Preferați să vă întreb ce vârstă aveți, domnule Fischer?
Waterloo: „Fischer”, cu s-c-h. E un nume de familie german. Evreu german. „Fischer”.
Bailén: Dacă vă referiți la iulie 1972, are douăzeci și nouă de ani.
Waterloo: Am învățat singur, după o foaie cu instrucțiuni. Soră-mii i-au făcut cadou o cutie dintr-alea, cu „Jocuri combinate”: parchis*, dame, fiecare joc cu instrucțiunile lui. Șahul e mai greu. Serile mi le petreceam cu un unchi de-al mamei care era foarte bolnav, dar nu mă duceam fiindcă era bolnav, ci fiindcă juca șah, jucam pe patul lui, dar la un moment dat a murit și n-am mai avut cu cine să joc. Am început să joc șah în Central Park pe bani: un dolar partida ca să-mi cumpăr cărți de șah, pe cele de la biblioteca publică le citisem deja pe toate, aproape toate erau cărți scrise de ruși. Învățătoarea mi-a interzis să aduc tabla de șah în clasă. Și atunci am descoperit că n-aveam nevoie de tablă ca să mă gândesc la mutări. Maică-mea a decis să mă îndepărteze de șah.
Bailén: Bobby, suntem de trei ore în mașină și o dată nu te-ai uitat pe geam. O vorbă n-ai scos cu soră-ta. Vorbești numai și numai despre mutări. Te culci vorbind despre șah și te trezești vorbind despre șah.
Waterloo: M-a dus la patru psihiatri.
Bailén: O să fac tot ce pot ca să-l îndepărtez de șah.
Waterloo: M-au admis la Clubul de Șah din Manhattan. Acolo am învățat două lucruri importante: să cer să se facă liniște și să nu plâng dacă pierd. Când l-am bătut pe Reshevsky, au început să vorbească despre mine, la noi și la ruși. Cu rușii am jucat pentru prima oară în turneul din Mar del Plata.
Bailén: Acolo l-am întâlnit pentru prima oară pe Fischer, la Mar del Plata, cu doisprezece ani înainte de Rejkjavik. Mi-a atras atenția felul în care se mișca. Habar n-avea să-și miște un trup atât de mare.
Waterloo se mișcă așa cum crede că se mișca Fischer la optsprezece ani. Îi cere și Băiatului să încerce, iar Băiatul încearcă să se miște și el ca Fischer.
Bailén: Devine campion SUA la juniori la treisprezece ani, la cincisprezece cel mai tânăr Mare Maestru din istoria șahului; la șaptesprezece ani habar n-are cum să folosească tacâmurile. Nici să socializeze nu știe. Îi vorbești și nu-ți răspunde. Stai la masă cu el și nu te privește. Oricând și oriunde începe să joace cu un șah de buzunar pe care-l are mereu asupra lui.
Waterloo: E o legendă, chestia cu șahul meu de buzunar. N-ai nevoie de o tablă de șah ca să joci. Eu joc în cap.
Bailén: Înainte de Rejkjavik am jucat cinci partide în cinci țări diferite. Eu am câștigat două, în celelalte trei am făcut remiză. La Turneul Candidaților l-a bătut pe Taimanov.
Waterloo: Șase la zero.
Bailén: Pe Larsen.
Waterloo: Șase la zero.
Bailén: Și pe Petrosian.
Waterloo: 6,5 – 2,5.
Bailén: Așa a ajuns să-și dispute titlul mondial. Federația Sovietică a pus un om să afle totul despre el. Ce cărți citește? Ce fel de femei îi plac?
Waterloo: N-are nici o iubită. Ideea de a face amor îi provoacă scârbă. Știe cinci limbi pe care le-a învățat singur, dar nu citește în niciuna. În afară de „Playboy”, citește doar benzi desenate cu Superman. Părinți imigranți; el biofizician, ea asistentă medicală; nu e sigur că tatăl e chiar tatăl lui; s-au cunoscut în Elveția și au emigrat ulterior în America; el i-a părăsit în 1948; acum e în Germania, dar ei nu știu asta. Un singur lucru îl interesează mai mult decât banii: șahul. Șahul e unicul lucru pe care-l respectă un om care nu respectă pe nimeni. Din primul premiu câștigat, și-a cumpărat un costum. Îi place să joace popice. Dacă n-ar fi descoperit șahul, ar fi fost un ratat. E un ratat. Când pierde, plânge de furie. Dumneavoastră o să-l faceți să plângă, domnule Spasski. Nu puteți pierde, domnule Spasski.
Băiatul: Iar dumneavoastră, domnule Fischer, ce vreți să știți despre Boris Spasski?
Waterloo: Nimic.
Bailén: Îmi plac blondele și-l citesc pe Dostoievski, joc ca Dostoievski: puternic în apărare, imaginativ în atac. L-am învins de două ori, cu mine n-a trecut niciodată de remiză. Chiar nu vrea să știe nimic despre mine?
Waterloo: De ce vă place atât de mult șahul vouă, comuniștilor?
Bailén: Șahul e comunist. Șahul e concentrare, răbdare și voință. Șahul e la fel de comunist precum circul și baletul. Dar, să fie clar, Fischer: eu nu sunt comunist. Și nu mă refer doar la faptul că n-am carnet. Mă refer la faptul că nu Partidul m-a învățat să joc.
Waterloo: Precis că tatăl dumneavoastră v-a învățat, de asta se ocupă de regulă tatăl. Maică-mea m-a dus la psihiatru, dar acum se bucură că fiul unei asistente imigrante e cel mai tânăr Mare Maestru din istorie.
Bailén: Pe mine războiul m-a învățat șah. Aveam patru ani când Hitler a atacat Rusia. Am învățat să joc în timpul asediului Leningradului, în plin haos. Asta mi-e forța. Asta a făcut din mine campionul lumii.
Waterloo: Federația Sovietică de Șah te-a făcut campionul lumii. Eu ar fi trebuit să fiu campion de zece ani. Dar voi, rușii, ați monopolizat șahul mondial. În turnee, vă aranjați între voi remize rapide, în timp ce-i obosiți pe ceilalți cu partide nesfârșite și în felul ăsta titlul trece mereu de la un rus la altul. Ați reușit ca cel mai frumos joc să devină sec și neplăcut. Propun ca remizele să nu fie punctate și în felul acesta vom ieși cu toți la bătaie. Mă arătați cu degetul, fiindcă particip doar la turnee bine plătite. „Fischer joacă pentru bani”, spuneți voi. Firește că joc pentru bani, eu n-am viața aranjată ca voi, în țara mea șahul nu e respectat, eu ar fi trebuit să ajung campionul lumii de acum zece ani. Dar gata cu pălăvrăgeala, hai să jucăm odată.
Bailén: Se pare că toată lumea vrea să organizeze campionatul. Cincisprezece orașe și-au prezentat candidatura. Alege patru și pune-le în ordinea preferințelor tale, Bobby.
Waterloo: 1 Belgrad, 2 Sarajevo, 3 Buenos Aires, 4 Montreal.
Bailén: Ca delegat al Federației Sovietice propun: 1 Rejkjavik, 2 Amsterdam, 3 Dortmund, 4 Paris.
Waterloo: Rejkjavik?
Bailén: Înseamnă „golf fumegând”. Islanda, în nordul lumii.
Mimează, cu trupul și vocea lui, frigul, ploaia, vântul din Rejkjavik.
Bailén: Cod, ghețari, gheizere, drumuri de pământ. Doar două sute de mii de suflete pe întreaga insulă. Federația Internațională propune împărțirea campionatului: douăsprezece partide la Belgrad, douăsprezece la Rejkjavik.
Waterloo: De ce Rejkjavik?
Bailén: Privește harta, Bobby. Este aproximativ la distanță egală între Washington și Moscova.
Waterloo: De ce Rejkjavik?
Bailén: Tăcerea. Acolo e o liniște de șah.
Tăcere lungă.
Waterloo: De ce Rejkjavik?
Bailén: Acolo toți joacă șah și joacă totul pe șah: casa, femeia, copiii… Au trupul atrofiat de atâta jucat, sunt toți doar cap și mâini. Ca să organizeze ei campionatul, oferă mai mulți bani decât oricine.
Waterloo: Cât?
Bailén: De douăzeci de ori mai mult decât la ultimul campionat.
Waterloo: Au așa de mulți bani?
Bailén: Se gândesc c-or să-i amortizeze vânzând campionatul la televiziuni.
Waterloo: Să transmiți la televizor șah? Cine o să stea în fața televizorului ca să privească doi indivizi jucând șah? Doi tipi care pot sta ore în șir neclintiți, fără să-și miște o sprânceană.
Bailén: Campionatul ăsta e mai mult decât șah, e mult mai mult decât șah! Când am coborât din mașina oficială la aeroportul din Moscova, am văzut mii de oameni care au venit să-și ia rămas bun de la mine. Președintele Federației Sovietice. Ministrul Educației Fizice și Sporturilor. Două sute de copii cu cravată roșie la gât, cântând în cinstea mea.
Cu pumnul ridicat, Waterloo cântă Internaționala. Bailén îl întrerupe.
