O apariție elegantă la „Festivalul Internațional de Poezie București” de la jumătatea lunii mai a acestui an, Simona Racková ne-a încântat prin spunerea poeziei ei în Aula Bibliotecii Universitare Carol I. Cu o voce de finețea mătăsii, venită din îndepărtată Chină, ne-a adus mai aproape de suflet poezia de o înaltă factură care se face astăzi în Cehia. Parfumul limbii cehe s-a revărsat și asupra noastră calm, lin. (Peter Sragher)
Poetă, jurnalistă, redactor și ciritc literare. Își publică recenziile ș lucrările de critică sub numele coplet Simona Martínková Racková. A studiat limba și literatura ehă la Facultatea de Litere a Universității Caroline, iar din 2013 se ocupă de rubrica recenzii a revistei literare Tvar. A fost editor al anuarului ceh Cele mai bune o sută de poeme 2012 (Host, 2012) și a antologiei în două volume Antologie de poezie cehă (Dybbuk, 2007 și 2009). În 2007 își face debutul cu antologia Prietena (Literární salon), în 2009 publică o serie de douăsprezece poeme dedicate Veneției, intitulată Orașul care nu există (ediție bibliofilă, cu gravura de Paul Piekar). În octombrie 2015 i-a apărut antologia Dansuri (la editura Dauphin). Poeziile ei au fost traduse în engleză, portugheză, italiană, română și sârbă. Este laureata a ediției din 2016 a prestigiosului premiu internațional Dresda Lirică. Autoarea este promotoare a unei metaforicităţi elevate, rafinate, marcate de o delicată şi feminină senzualitate, precum şi de o seducătoare asumare a condiţiei materne.
Dificultatea în traducerea versului adesea aproape narativ al Simonei constă în principal în:
- trimiterile la numeroasele lecturi şi contexte culturale în care erudita autoare se mişcă cu o remarcabilă lejeritate
- intertextualitatea, aluziile la creaţia şi chiar la biografia altor autori (v. Dacă aş fi fost Sylvia Plath), citatele indirecte, parodiile, pastişele asumate
- ritmul interior al textelor, adesea influenţat şi potenţat de pasiunea pentru dans a autoarei
- referirile autobiografice, care necesită, în general, consultări amănunţite cu autoarea (de altfel, extrem de deschisă la astfel de colaborări)
- rafinamentul şi subtilitatea metaforelor:
„Trebuie să aflăm unde a avut loc astă-noapte un incendiu“,
am spus eu a doua zi dimineaţa, la micul dejun
– ca de obicei, fiecare dintre noi se uită în propriul său ecran –
Dar în dimineaţa aceea,
în acea dimineaţă fierbinte de august
nu s-a scris nicăieri despre niciun incendiu
| Noc | Noapte |
|---|---|
| Když jsi mě požádal o mé tělo několik nocí jsem nemohla spát Konečně jsem usnula, ale vzbudil mě žár – hned jsem poznala, že venku hoří Vyšla jsem na balkon a viděla jsem všechno: Mezi naší čtvrtí a kopcem kde se to později celé stalo doutnala dlouhá, nízká stavba – asi továrna, napadlo mě – horko mi dýchlo do tváře, tiše se odvíjel dým Vzbudila jsem muže který vedle mě poklidně spal „Ten kouř má tvar jako Neználkova čepice“ řekl a šel si zase lehnout Stála jsem tam pak dlouho, sama žár měkce narážel do mojí kůže oheň se přeléval, cítila jsem jak se tam všechno taví a spéká „Musíme se podívat, kde v noci hořelo“ řekla jsem ráno, ještě při snídani – jako obvykle každý hledíme do své obrazovky – Ale o žádném požáru se toho rána, horkého srpnového rána nikde nepsalo | Când mi-ai cerut trupul timp de mai multe nopţi nu am putut dormi Iar când într-un final am adormit m-a trezit o lumină strălucitoare; am înţeles imediat izbucnise un incendiu Am ieşit pe balcon şi am văzut totul: Între cartierul nostru şi dealul pe care mai târziu s-a întâmplat totul fumega o clădire lungă, joasă - vreo fabrică, probabil, m-am gândit - valul de căldură m-a izbit în faţă, fumul se înălţa tăcut Mi-am trezit soţul care dormea liniştit lângă mine „Fumul ăsta arată de parc-ar fi pălăria lui Habarnam“ a spus el şi apoi s-a întors în pat Am mai rămas mult timp acolo, singură, boarea flăcării îmi atingea uşor pielea focul se întindea, simţeam cum totul se topeşte şi se arde „Trebuie să aflăm unde a avut loc astă-noapte un incendiu“, am spus eu a doua zi dimineaţa, la micul dejun - ca de obicei, fiecare dintre noi se uită în propriul său ecran - Dar în dimineaţa aceea, în acea dimineaţă fierbinte de august nu s-a scris nicăieri despre niciun incendiu |
| Kdybych byla Sylvia Plathová | Dacă aş fi fost Sylvia Plath |
|---|---|
| Co se to stalo těsně předtím než mě oceán strhl za kotníky? Co se to stalo, než mě pohodil na svoje dno, na moje dno? Stáli jsme na Sunshine Coast, na kraji Pacifiku Byl jsi můj přítel, a to je víc než muž jediný, za kým lze letět přes půl světa Oceán není moře, má jinou sílu, poznáš ji – chtěl jsi mě ochránit, a já šla vlnám vstříc Ta slast být podrobena Ta slast být zaplavena Vynořili jsme se, našli se s odřenou kůží, zahlcení Nemohla jsem se na ten živel vynadívat a zatímco jsi plánoval, kdy toto místo opustíme – Green Island, Port Douglas, Harvey Bay všechna znamení stesku –, myslela jsem na Virginii Woolfovou jak vchází do řeky v dlouhých, těžkých sukních v těch sukních z vlny, sukních z vln Kdybych však byla Sylvia Plathová jak bych se rozhodla? Včera jsem znovu četla Ariel, stržena, nesena, uchvácena Mé děti si vedle stavěly koleje jen kousek ode mě, jen kousek od tvé smrti, četla jsem: „Pokoj byl zamčen a mezera pode dveřmi pečlivě ucpána aby k dětem nevnikl plyn.“ Pečlivě… K čertu s pečlivostí! Ony tam byly, byly tam křičely, bouchaly na dveře, tříletý věšel se na kliku Sylvie, byly tam, zděšené, hladové mladší se strženou plenou po obličeji, žebřiňáku postýlky matlá si kakání to slovo z překladu, slovo z tvé básně zatímco matka v kuchyni, tak jako pak můj otec v kuchyni, studeně, v místnosti bez útěchy má malá Silvie, zůstanem navždy samy Jistěže, navždy samy Stojím tu v kuchyni, na kraji oceánu A nejsem Virginia, a nejsem Sylvia a nevím, jak se rozhodnu a kdy | Ce s-a întâmplat în clipa dinainte ca oceanul să mă apuce de glezne? Ce s-a întâmplat înainte ca oceanul să mă arunce în adâncul lui, în adâncul meu? Am stat pe Sunshine Coast, pe malul Pacificului Mi-ai fost prieten şi asta înseamnă mai mult decât a-mi fi fost bărbat ai fost singurul pentru care, spre a-l vizita, am zburat peste o jumătate din globul pământesc Oceanul nu este ca marea, are o altă forţă, o vei cunoaşte - Ai vrut să mă protejezi iar eu am mers în întâmpinarea valurilor Plăcerea aceea de a fi copleşită Plăcerea aceea de a fi potopită de apă Am ieşit la suprafaţă, ne-am regăsit Cu pielea zdrelită, trup lângă trup Nu-mi puteam lua ochii de la acea stihie şi în timp ce tu plănuiai când anume să părăsim acest loc - Green Island, Port Douglas, Harvey Bay toate aceste zodii ale nostalgiei - mă gândeam la Virginia Woolf cum pătrunde în apele râului îmbrăcată în fuste lungi şi grele în fustele acelea împletite din val de lână, din valuri Dar dacă aş fi într-adevăr Sylvia Plath, ce hotărâre aş lua? Am recitit ieri Ariel iar cartea m-a cutremurat, m-a copleşit, m-a purtat în lumea ei Alături, copiii mei construiau o cale ferată jucărie atât de aproape de mine, atât de aproape de moartea ta, iar eu citeam la doar o scurtă plimbare, la doar o scurtă plimbare de la moartea ta, am citit: „Camera era încuiată iar spaţiul liber de sub uşă acoperit cu grijă pentru ca gazul să nu ajungă la copii.“ Cu grijă... La dracu‘ cu atâta grijă! Ei erau, erau acolo, ţipau, băteau cu pumnii în uşă, băieţelul meu de trei ani se atârnase de clanţă, erau acolo, Sylvie, îngroziţi, flămânzi cel mic nu mai avea scutecul pe el iar faţa şi gratiile pătuţului ca nişte loitre de căruţă, şi le unsese cu caca acest cuvânt din traducere, cuvânt din poezia ta în timp ce mama zăcea rece în bucătărie, ca şi tata, mai târziu, tot în bucătărie, încăpere fără pic de alinare mica mea Silvie, vom rămâne singure pe veci Sigur, singure pe veci Stau aici, în bucătărie, pe malul oceanului Şi nu sunt Virginia, şi nu sunt Sylvia şi nu ştiu ce hotărâre voi lua şi când |
| Stále si myslím, že jsi narozena v zimě | Eu tot mai cred că eşti născută iarna |
|---|---|
| A ty jsi přitom Beran černá hlava, vždy v plamenech jako můj básník ten velmistr otálení Nebo jsi Blíženec jako můj skladatel map a měst nad mořem Stále si myslím, že jsi narozena v zimě S křupnutím sněhu, které rozpůlí lunu i bochník parmazánu, když je správně zralý a máme jména plná Itálie a Španělska ten rytmus už se blíží Stále si myslím, že jsi narozena v zimě Když jedu metrem, říkám si – kolik z těch lidí teď asi skládá báseň, píše skladbu kterou pak přehraje nohaté studentce – sedí na konferenčním stolku, punčochy potrhané jen lehce obscénně, neboť nad její hlavou dál pluje ryba v klobouku, máš ji tam od základky Stále si myslím, že jsi narozena v zimě Vysoko na štaflích, vysoko na podpatcích podkopnout rozum – nakonec zbudeme jen my zmáčené tanečnice, ohnivé hysterky, co uprostřed hry naprosto nevhodně, naprosto neodvratně odhazují pálku a odcházejí středem Jen ať se dívají! Jen ať se třeba zcvoknou! Máš sukně po lýtka a přes boky, co daly bokům jméno A nejsi milenka a nejsi ani přítelkyně Jsi plnost a jaro se k tobě krajně nehodí Stále si tudíž myslím že jsi narozena v zimě | În schimb, tu eşti Berbec cu capul negru, mereu înfierbântat precum poetul meu campion la trasul de timp Sau eşti Geamăn precum făuritorul meu de hărţi şi de oraşe pe deasupra mării Eu tot mai cred că eşti născută iarna Când încep nămeţii să crape, înjumătăţind luna şi calupul de parmezan în momentul maturării depline iar noi purtăm nume pline de Italia şi Spania e clar că ritmu-acela se apropie de noi Eu tot mai cred că eşti născută iarna Când merg cu metroul, mă întreb – oare câţi dintre acei oameni scriu un poem acum, compun un cântec pe care-apoi i-l vor cânta vreunei eleve cu picioare lungi ce cu ciorapii rupţi şedea pe o măsuţă de cafea, uşor obscenă, doar un pic, căci peste capul ei pluteşte ascuns în pălărie-un peşte, ce-l ai demult, din şcoală generală Eu tot mai cred că eşti născută iarna De sus, din vârful scărilor pliante, de sus, cocoţate pe tocuri înalte raţiunii piedică-i vom pune – şi-ntr-un final, doar noi vom mai rămâne dansatoare udate de ploi, isterice-nfocate, ce, când e jocu-n toi îl părăsesc definitiv, inoportun şi nefiresc aruncă paleta de ping-pong pe jos şi pleacă prin mijlocul sălii Să se chiombească toţi, de vor! N-au decât să şi înnebunească! Porţi fustă lungă pân‘ la glezne mulată pe şolduri ce-au dat lumii cuvântul „şold“, şi nici amantă, nici prietenă nu eşti, în fine Deplinătate eşti iar primăvara, nicicând ea nu s-ar potrivi cu tine. Aşadar, eu tot mai cred că eşti născută iarna. |
| Žádná Ofélie | Asta nu e Ofelia |
|---|---|
| Žádná Ofélie, z té je mi mdlo, amorfní bytost, negativ ženy, poddajnost pokrytá mázdrou, plavá, splavná, bez ostnů, albínka s bílými řasami, muréna stínující dno Žádná Ofélie Holka ze břehu, ta, co si bere jablka z cizí zahrady Odrzlá holka se spálenými rameny, hebká a rozcuchaná, vydupe si ze země ten rytmus Natáhne se přes plot, trhne větví a setřese ten čas | Asta nu e Ofelia, de Ofelia mi-ar fi silă ființă amorfă, negativ de femeie, momâie învelită-n piele proastă, plavă, alunecoasă, fără spini, albinoasă cu gene albe, țipar aruncându-și umbra pe fundul apei Asta nu e Ofelia Fata de pe mal, ce-și culege mere din altă grădină Fată-ndrăzneață cu umeri arși, fină și ciufulită, își trage din țărână ritmul Se-ntinde peste gard, rupe ramuri și scutură timpul |
