Plăcerea de a fi copleșită

0
332

O apariție elegantă la „Festivalul Internațional de Poezie București” de la jumătatea lunii mai a acestui an, Simona Racková ne-a încântat prin spunerea poeziei ei în Aula Bibliotecii Universitare Carol I. Cu o voce de finețea mătăsii, venită din îndepărtată Chină, ne-a adus mai aproape de suflet poezia de o înaltă factură care se face astăzi în Cehia. Parfumul limbii cehe s-a revărsat și asupra noastră calm, lin. (Peter Sragher)

Mircea Dan Duță
Traducerea versurilor și prezentare de Mircea Dan Duță

Poetă, jurnalistă, redactor și ciritc literare. Își publică recenziile ș lucrările de critică sub numele coplet Simona Martínková Racková. A studiat limba și literatura ehă la Facultatea de Litere a Universității Caroline, iar din 2013 se ocupă de rubrica recenzii a revistei literare Tvar. A fost editor al anuarului ceh Cele mai bune o sută de poeme 2012 (Host, 2012) și a antologiei în două volume Antologie de poezie cehă (Dybbuk, 2007 și 2009). În 2007 își face debutul cu antologia Prietena (Literární salon), în 2009 publică o serie de douăsprezece poeme dedicate Veneției, intitulată Orașul care nu există (ediție bibliofilă, cu gravura de Paul Piekar). În octombrie 2015 i-a apărut antologia Dansuri (la editura Dauphin). Poeziile ei au fost traduse în engleză, portugheză, italiană, română și sârbă. Este laureata a ediției din 2016 a prestigiosului premiu internațional Dresda Lirică. Autoarea este promotoare a unei metaforicităţi elevate, rafinate, marcate de o delicată şi feminină senzualitate, precum şi de o seducătoare asumare a condiţiei materne.

 

Dificultatea în traducerea versului adesea aproape narativ al Simonei  constă în principal în:

  • trimiterile la numeroasele lecturi şi contexte culturale în care erudita autoare se mişcă cu o remarcabilă lejeritate
  • intertextualitatea, aluziile la creaţia şi chiar la biografia altor autori (v. Dacă aş fi fost Sylvia Plath), citatele indirecte, parodiile, pastişele asumate
  • ritmul interior al textelor, adesea influenţat şi potenţat de pasiunea pentru dans a autoarei
  • referirile autobiografice, care necesită, în general, consultări amănunţite cu autoarea (de altfel, extrem de deschisă la astfel de colaborări)
  • rafinamentul şi subtilitatea metaforelor:

„Trebuie să aflăm unde a avut loc astă-noapte un incendiu“,
am spus eu a doua zi dimineaţa, la micul dejun
– ca de obicei, fiecare dintre noi se uită în propriul său ecran –

Dar în dimineaţa aceea,
în acea dimineaţă fierbinte de august
nu s-a scris nicăieri despre niciun incendiu

NocNoapte
Když jsi mě požádal o mé tělo
několik nocí jsem nemohla spát
Konečně jsem usnula, ale vzbudil mě žár –
hned jsem poznala, že venku hoří

Vyšla jsem na balkon
a viděla jsem všechno:
Mezi naší čtvrtí a kopcem
kde se to později celé stalo
doutnala dlouhá, nízká stavba
– asi továrna, napadlo mě –
horko mi dýchlo do tváře, tiše se odvíjel dým

Vzbudila jsem muže
který vedle mě poklidně spal
„Ten kouř má tvar jako Neználkova čepice“
řekl a šel si zase lehnout

Stála jsem tam pak dlouho, sama
žár měkce narážel do mojí kůže
oheň se přeléval, cítila jsem
jak se tam všechno taví a spéká

„Musíme se podívat, kde v noci hořelo“
řekla jsem ráno, ještě při snídani
– jako obvykle každý hledíme
do své obrazovky –

Ale o žádném požáru
se toho rána, horkého srpnového rána
nikde nepsalo
Când mi-ai cerut trupul
timp de mai multe nopţi nu am putut dormi
Iar când într-un final am adormit m-a trezit o lumină strălucitoare;
am înţeles imediat izbucnise un incendiu

Am ieşit pe balcon
şi am văzut totul:
Între cartierul nostru şi dealul
pe care mai târziu s-a întâmplat totul
fumega o clădire lungă, joasă
- vreo fabrică, probabil, m-am gândit -
valul de căldură m-a izbit în faţă, fumul se înălţa tăcut

Mi-am trezit soţul
care dormea liniştit lângă mine
„Fumul ăsta arată de parc-ar fi pălăria lui Habarnam“
a spus el şi apoi s-a întors în pat

Am mai rămas mult timp acolo, singură,
boarea flăcării îmi atingea uşor pielea
focul se întindea, simţeam
cum totul se topeşte şi se arde

„Trebuie să aflăm unde a avut loc astă-noapte un incendiu“,
am spus eu a doua zi dimineaţa, la micul dejun
- ca de obicei, fiecare dintre noi se uită în propriul său ecran -

Dar în dimineaţa aceea,
în acea dimineaţă fierbinte de august
nu s-a scris nicăieri despre niciun incendiu
Kdybych byla Sylvia PlathováDacă aş fi fost Sylvia Plath
Co se to stalo těsně předtím
než mě oceán strhl za kotníky?
Co se to stalo, než mě pohodil
na svoje dno, na moje dno?
Stáli jsme na Sunshine Coast, na kraji Pacifiku
Byl jsi můj přítel, a to je víc než muž

jediný, za kým lze letět přes půl světa

Oceán není moře, má jinou sílu, poznáš ji –

chtěl jsi mě ochránit, a já šla vlnám vstříc

Ta slast být podrobena
Ta slast být zaplavena

Vynořili jsme se, našli se
s odřenou kůží, zahlcení
Nemohla jsem se na ten živel vynadívat
a zatímco jsi plánoval, kdy toto místo opustíme
– Green Island, Port Douglas, Harvey Bay
všechna znamení stesku –,
myslela jsem na Virginii Woolfovou
jak vchází do řeky v dlouhých, těžkých sukních
v těch sukních z vlny, sukních z vln
Kdybych však byla Sylvia Plathová
jak bych se rozhodla?

Včera jsem znovu četla Ariel, stržena, nesena, uchvácena
Mé děti si vedle stavěly koleje
jen kousek ode mě, jen kousek od tvé smrti, četla jsem:
„Pokoj byl zamčen a mezera pode dveřmi pečlivě ucpána
aby k dětem nevnikl plyn.“
Pečlivě… K čertu s pečlivostí!
Ony tam byly, byly tam
křičely, bouchaly na dveře, tříletý věšel se na kliku
Sylvie, byly tam, zděšené, hladové
mladší se strženou plenou
po obličeji, žebřiňáku postýlky matlá si kakání
to slovo z překladu, slovo z tvé básně
zatímco matka v kuchyni, tak jako pak můj otec
v kuchyni, studeně, v místnosti bez útěchy
má malá Silvie, zůstanem navždy samy

Jistěže, navždy samy
Stojím tu v kuchyni, na kraji oceánu
A nejsem Virginia, a nejsem Sylvia
a nevím, jak se rozhodnu
a kdy
Ce s-a întâmplat în clipa dinainte
ca oceanul să mă apuce de glezne?
Ce s-a întâmplat înainte ca oceanul să mă
arunce în adâncul lui, în adâncul meu?
Am stat pe Sunshine Coast, pe malul Pacificului
Mi-ai fost prieten şi asta înseamnă mai mult decât a-mi fi fost bărbat

ai fost singurul pentru care, spre a-l vizita, am zburat peste o jumătate din globul pământesc

Oceanul nu este ca marea, are o altă forţă, o vei cunoaşte -

Ai vrut să mă protejezi iar eu am mers în întâmpinarea valurilor

Plăcerea aceea de a fi copleşită
Plăcerea aceea de a fi potopită de apă

Am ieşit la suprafaţă, ne-am regăsit
Cu pielea zdrelită, trup lângă trup
Nu-mi puteam lua ochii de la acea stihie
şi în timp ce tu plănuiai când anume să părăsim acest loc
- Green Island, Port Douglas, Harvey Bay
toate aceste zodii ale nostalgiei -
mă gândeam la Virginia Woolf
cum pătrunde în apele râului îmbrăcată în fuste lungi şi grele
în fustele acelea împletite din val de lână, din valuri
Dar dacă aş fi într-adevăr Sylvia Plath,
ce hotărâre aş lua?

Am recitit ieri Ariel iar cartea m-a cutremurat, m-a copleşit, m-a purtat în lumea ei
Alături, copiii mei construiau o cale ferată jucărie
atât de aproape de mine, atât de aproape de moartea ta, iar eu citeam
la doar o scurtă plimbare, la doar o scurtă plimbare de la moartea ta, am citit:
„Camera era încuiată iar spaţiul liber de sub uşă acoperit cu grijă
pentru ca gazul să nu ajungă la copii.“
Cu grijă... La dracu‘ cu atâta grijă!
Ei erau, erau acolo,
ţipau, băteau cu pumnii în uşă, băieţelul meu de trei ani se atârnase de clanţă,
erau acolo, Sylvie, îngroziţi, flămânzi
cel mic nu mai avea scutecul pe el
iar faţa şi gratiile pătuţului ca nişte loitre de căruţă, şi le unsese cu caca
acest cuvânt din traducere, cuvânt din poezia ta
în timp ce mama zăcea rece în bucătărie, ca şi tata, mai târziu,
tot în bucătărie, încăpere fără pic de alinare
mica mea Silvie, vom rămâne singure pe veci

Sigur, singure pe veci
Stau aici, în bucătărie, pe malul oceanului
Şi nu sunt Virginia, şi nu sunt Sylvia
şi nu ştiu ce hotărâre voi lua
şi când
Poeta Simona Racková din Cehia a participat la „Festivalul Inernațional de Poezie București“ – ediția a VIII-a – mai 2017
Noul sediu al Muzeuuil Național al Literaturi Române îmbrăcat în afișul festivalului    © Peter Sragher
Stále si myslím, že jsi narozena v ziměEu tot mai cred că eşti născută iarna
A ty jsi přitom Beran
černá hlava, vždy v plamenech
jako můj básník
ten velmistr otálení

Nebo jsi Blíženec
jako můj skladatel
map a měst nad mořem

Stále si myslím, že jsi narozena v zimě

S křupnutím sněhu, které rozpůlí lunu
i bochník parmazánu, když je správně zralý
a máme jména plná Itálie a Španělska
ten rytmus už se blíží

Stále si myslím, že jsi narozena v zimě

Když jedu metrem, říkám si – kolik z těch lidí
teď asi skládá báseň, píše skladbu
kterou pak přehraje nohaté studentce –
sedí na konferenčním stolku, punčochy potrhané
jen lehce obscénně, neboť nad její hlavou
dál pluje ryba v klobouku, máš ji tam od základky

Stále si myslím, že jsi narozena v zimě

Vysoko na štaflích, vysoko na podpatcích

podkopnout rozum – nakonec zbudeme jen my

zmáčené tanečnice, ohnivé hysterky, co uprostřed hry
naprosto nevhodně, naprosto neodvratně
odhazují pálku a odcházejí středem
Jen ať se dívají! Jen ať se třeba zcvoknou!

Máš sukně po lýtka
a přes boky, co daly bokům jméno
A nejsi milenka a nejsi ani přítelkyně
Jsi plnost a jaro se k tobě krajně
nehodí

Stále si tudíž myslím
že jsi narozena v zimě
În schimb, tu eşti Berbec
cu capul negru, mereu înfierbântat
precum poetul meu
campion la trasul de timp

Sau eşti Geamăn
precum făuritorul meu
de hărţi şi de oraşe pe deasupra mării

Eu tot mai cred că eşti născută iarna

Când încep nămeţii să crape, înjumătăţind luna
şi calupul de parmezan în momentul maturării depline
iar noi purtăm nume pline de Italia şi Spania
e clar că ritmu-acela se apropie de noi

Eu tot mai cred că eşti născută iarna

Când merg cu metroul, mă întreb – oare câţi dintre acei oameni
scriu un poem acum, compun un cântec
pe care-apoi i-l vor cânta vreunei eleve cu picioare lungi
ce cu ciorapii rupţi şedea pe o măsuţă de cafea,
uşor obscenă, doar un pic, căci peste capul ei pluteşte
ascuns în pălărie-un peşte, ce-l ai demult, din şcoală generală

Eu tot mai cred că eşti născută iarna

De sus, din vârful scărilor pliante, de sus, cocoţate pe tocuri înalte

raţiunii piedică-i vom pune – şi-ntr-un final, doar noi vom mai rămâne

dansatoare udate de ploi, isterice-nfocate, ce, când e jocu-n toi
îl părăsesc definitiv, inoportun şi nefiresc
aruncă paleta de ping-pong pe jos şi pleacă prin mijlocul sălii
Să se chiombească toţi, de vor! N-au decât să şi înnebunească!

Porţi fustă lungă pân‘ la glezne
mulată pe şolduri ce-au dat lumii cuvântul „şold“,
şi nici amantă, nici prietenă nu eşti, în fine
Deplinătate eşti iar primăvara, nicicând ea nu s-ar potrivi
cu tine.

Aşadar, eu tot mai cred
că eşti născută iarna.
Žádná OfélieAsta nu e Ofelia
Žádná Ofélie,
z té je mi mdlo,
amorfní bytost,
negativ ženy,
poddajnost pokrytá mázdrou,
plavá, splavná, bez ostnů,
albínka s bílými řasami,
muréna stínující dno
Žádná Ofélie
Holka ze břehu,
ta, co si bere jablka z cizí zahrady
Odrzlá holka
se spálenými rameny,
hebká a rozcuchaná,
vydupe si ze země
ten rytmus
Natáhne se přes plot,
trhne větví a setřese ten čas
Asta nu e Ofelia,
de Ofelia mi-ar fi silă
ființă amorfă,
negativ de femeie,
momâie învelită-n piele proastă,
plavă, alunecoasă, fără spini,
albinoasă cu gene albe,
țipar aruncându-și umbra pe fundul apei
Asta nu e Ofelia
Fata de pe mal,
ce-și culege mere din altă grădină
Fată-ndrăzneață cu umeri arși,
fină și ciufulită,
își trage din țărână ritmul
Se-ntinde peste gard,
rupe ramuri și scutură timpul

Lasă un răspuns