Un volum monumental despre literatura și cultura poloneză

0
409

Ne aflăm în fața unui eveniment editorial, un volum monumental, extrem de important nu numai pentru cititorii polonezi, ci și pentru cei români. Aleksander Wat (Chwat) este unul dintre intelectualii polonezi de marcă din secolul al XX-lea, cu o temeinică pregătire de filosofie, psihologie și logică, poet avangardist important și editor a numeroase reviste literare care au făcut epocă (pentru a nu aminti decât Miesięcnik literacki/ Mensualul literar). În același timp, tocmai din cauza simpatiilor sale de stînga și chiar a îmbrățișării comunismului, a fost arestat de NKVD în anul 1940, fiind amnistiat un an mai tîrziu, rămînînd în URSS (Kazahstan) pînă în anul 1946. Experiența carcerală numeroasă a lui Wat impresionează, ca, de altfel, și a altor deținuți care ne comunică acest lucru în memoriile lor:

„Były sienniki, lecz prawie bez słomy. I więźniowie leżeli raczej na swoich rzeczach, kłebach brudnych szmat. Byłem przerażony. Otworzyłem szeroko oczy i moje przerażenie instynktowne, odruchowe, w pierwszej chwili bylo straszne. Przerazilem się twarzami i wyglądem więźniów. Pierwszy mój odruch, że to bandyci, katorżnicy, ktorzy latami już siedzą. Tymczasem wszyscy, których zastałem w celi, byli aresztowani w pierwszych i drugich aresztowaniach w październiku i nawet we wrześniu. W tak szybkim czasie, w ciągu trzech miesięcy, wystąpiła ta straszliwa szarość rosyjskich katorżników, szarość twarzy i jakiś taki wygląd kryminalistów. Nie wiem, co to spowowodowało. Oczywiście ogoleni maszynką, ze szczecinką, bo jednak rzadko golono, oczy martwe.”

Antoaneta Olteanu
Antoaneta Olteanu

„Erau saltele cu paie, dar aproape goale. Și deținuții stăteau culcați mai degrabă pe propriile lucruri, pe tot felul de zdrențe murdare. Eram consternat. Am deschis larg ochii și frica mea instinctivă a fost îngrozitoare în prima clipă. Am fost înspăimîntat de chipurile și aspectul general al deținuților. Prima impresie a fost că mă aflu în fața unor bandiți, a unor deportați care erau acolo de ani de zile. În realitate, toți cei pe care i-am găsit în celulă fuseseră încarcerați în primul și al doilea val de arestări din octombrie și chiar din septembrie. Într-un interval foarte scurt, de nu mai trei luni, chipul le devenise cenușiu și aveau înfățișarea tipică ocnașilor ruși. Nu știu din ce cauză. Bineînțeles, erau rași în cap, aveau barbă, fiindcă rareori se bărbiereau, aveau ochii morți.”

Volumul de față reprezintă o carte de memorii de o factură mai specială, fiind vorba, în ultimă instanță, de niște convorbiri-confesiuni la care autorul a fost provocat de unul dintre prietenii săi consecvenți, Czesław Miłosz, în jurul anului 1965, cu doi ani înainte de sinuciderea lui Wat. Textul conversațiilor-rememorări, extrem de amplu, a fost înregistrat pe bandă de magnetofon și transcris mai apoi de interlocutorul care a păstrat de cele mai multe ori formulările exacte ale autorului.

Aleksandr Wat, Secolul meu. Confesiunile unui intelectual european. Convorbiri cu Czesław Miłosz (Humanitas, 2014, 700 de pagini), traducere de Constantin Geambașu
Aleksandr Wat, Secolul meu. Confesiunile unui intelectual european. Convorbiri cu Czesław Miłosz (Humanitas, 2014, 700 de pagini), traducere de Constantin Geambașu

Odiseea unui om, de fapt, a unui intelectual extrem de rafinat născut la 1900 și care a văzut o bună parte dintr-un secol al istoriei omenirii (s-a sinucis în anul 1967 din cauza unei boli nervoase psihosomatice incurabile, declanșate în 1953), o comoară inestimabilă de amintiri și mărturii referitoare la epocile prin care a trecut, l-au făcut pe Miłosz să insiste să obțină aceste memorii, chiar în această formă inedită. Enciclopedia literară și culturală care era Aleksandr Wat uimește de fiecare dată, prin amploare lecturilor, a conexiunilor și preocupărilor, lucru care, alături de paginile de lagăr, constituie o adevărată provocare pentru un traducător:

„Tam gdzie Terc mówi o Dzierżawinie[1], że socrealizm jest w gruncie rzeczy dalszym ciągiem dzierżawinowskiego, wielkomocarstwowego patosu. Choć naprawdę jest i starsze źródlo. Oni się wzorują: poeci na formie, czasem na słownictwie. Oczywiście oni przejmują też od Dzierżawina, to na przykład: – O, Ros! Szagnij i wsia wsielennaja twoja. Ale to jest starsze. To jest moskiewska Ruś. To jest Czetyj-Miniej i Domostroj. Podobnie w malarstwie jest retrogradacja do pieredwiżników. W 1956 roku w Samarkandzie byl zjazd etnografów sowieckich. I stwierdzili to samo, co sam w życiu stwierdziłem empirycznie w Kazachstanie. Mianowicie – niesłychanie silna fala przedislamskich wierzeń.”

„Acolo unde Terț vorbește despre Derjavin, arătând că realismul socialist este în esență o continuare a patosului specific marilor puteri, în spiritul lui Derjavin. Deși, în realitate, există o sursă și mai veche. Ei au un model: poeții se bazează pe formă, uneori pe lexic. Firește, ei preiau ceva și de la Derjavin, de exemplu: O, Ros’! Șagni i vsia vselennaia tvoia[2]. Dar asta este mai veche. Asta este Rusia moscovită. Este vorba de Cetii-Minei[3] și Domostroi[4]. În pictură la fel, se recurge la peredvijniki[5]. În anul 1956, la Samarkand, a avut loc congresul etnografilor sovietici. Și au constatat același lucru pe care eu însumi l-am constatat empiric în Kazahstan. Și anume, un val extrem de puternic de credințe preislamice.”

Sînt multe lucruri de spus despre carte. N-o voi face acum, în momentul în care trebuie să vorbesc despre contribuția traducătorului[6].

Constantin Geambașu
Constantin Geambașu

Este o carte grea, de un volum uriaș de pagini – 700 în format tipărit, care te poartă prin întreaga istorie a Poloniei secolului al XX-lea, în perioada ei de independență, dar și prin Rusia Sovietică, mergând pe urmele naratorului aflat în detenție, atît în mediul artiștilor avangardiști și al editurilor literare, cît și în cel al închisorilor sovietice și apoi în domiciliul forțat al deportării. Memoria fenomenală a acestui om, ca, de altfel, a majorității intelectualilor care au trecut prin acest calvar, păstrează încă foarte bine, la peste douăzeci de ani de evenimentele narate, numeroase detalii redate cu mare acribie. Un fragment emoționant este cel al detenției din Rusia, de la Lubianka și al momentului rememorării muzicii lui Bach, pe când erau scoși la plimbare pe acoperișul închisorii:

„Właśnie na Lubiance, wlaśnie na tym dachu i wlaśnie dlatego że z nieslychaną ostrością czułem, jak bardzo moje ciało jest bez soku i odcięte od natury – widzialem w Pasji  Bacha istotną, no po prostu przepaścistą, roźnicę między Chrystusem a Attisem. Bo zachodzila tu taka gra, nie wiem, dialektyczna czy niedialektyczna. Dobrze. Jest natura. Ja jestem Naturmensch. Natura zmartwychwstaje. W muzyce, ktorą słyszę, w tej jakieś nadbudowie wyższej, Bog zmartwychwstaje. Jest zgodność między mną – naturą, która zmartwychwstaje, a Bogiem, który też zmartwywstaje. Ale ponieważ mam niesłychanie silne poczucie, że we mnie to jest diabelska poskusa – ta natura, że ona nie istnieje, że ona jest iluzoryczna, że ciało nie ma soków, że ciało nie jest naturą, ciało – nie dusza, więc Bóg Bacha nie jest Bogiem natury, jest antynaturą. To złe wyrażenie. Teraz to już o wszystkim tak sie mówi: antymateria, antypoezja. Powiedzmy raczej: transnaturą, no, transubstancją natury.”

„La Lubianka, exact pe acoperiș și tocmai pentru că simțeam cu acuitate cum trupul meu este fără sevă și rupt de natură, am văzut în Patimile lui Bach o diferență esențială, ca o prăpastie, între Cristos și Attis. Pentru că avea loc aici un joc, nu știu dacă dialectic sau nedialectic. Bine. Există natura. Eu sunt Naturmensch. Natura reînvie. În muzica pe care o aud, în această suprastructură superioară, Dumneze reînvie. Există o consonanță între mine, natura care reînvie și Dumnezeu, care și el reînvie. Dar am un sentiment extrem de pronunțat că există în mine o ispită diabolică, că natura aceea nu există, că este iluzorie, că trupul nu are sevă, că trupul nu este natură, trupul, nu sufletul, așadar Dumnezeu al lui Bach nu este un Dumnezeu al naturii și al antinaturii. O formulare proastă. Acum despre tot se vorbește astfel: antimaterie, antipoezie. Să spunem mai degrabă: transnatură, transsubstanță a naturii.”

Oamenii în închisoare nu se gândeau numai la lucrurile prozaice, la grija zilei de azi sau de mâine. Oamenii adevărați, cu atât mai mult intelectualii rafinați, continuau să trăiască în universul lor și să folosească stimulii din jur pentru explicarea unor chestiuni filosofico-religioase care îi frământau de-a lungul timpului; prin concentrarea asupra lor, în ultimă instanță, se ajungea, în cele din urmă, la o înțelegere fără greș a sistemului totalitar pe care, în unele cazuri (cum este și cel al lui Wat, socialist convins, înainte de a fi închis), l-au acceptat.

Dar pentru că nu avem de-a face cu un set de memorii clasic, gândite și răsgândite de autorul lor, ci un un fel de flux al conștiinței, în cea mai mare parte nerevăzute de acesta după transcrierea lor de pe bandă din cauza problemelor de sănătate pe care le avea, dificultatea traducătorului e și mai mare în timpul procesului traducerii, în lupta sa pentru coerența textului (doar trei dintre capitolele cărții au fost revizuite de către Wat, restul purtînd, mai mult decît evident, marca oralității). Apoi elementele de cultură și civilizație, de care este plină cartea, o face aproape imposibil de tradus pentru un amator în domeniu. Datorită lui Constantin Geambașu, profesor de literatură polonă, dar și de cultură și civilizație, evenimentele din carte capătă coerență și sînt chiar explicate corespunzător, fie în text, fie în numeroasele note de subsol. Aș spune, în plus, că au fost necesare și cunoștințe chiar din spațiul sovietic rusesc, pentru că scriitorul vorbește adesea de personalități ruse, de experiențele sale din închisoare și de contactele cu rușii de tot felul pe care le-a avut.

În plus, anul 2014 nu a însemnat, pentru dl. Constantin Geambașu, numai Aleksandr Wat și Secolul său.

Domnia sa a mai tradus versuri de Tadeusz Różewicz, Poem deschis. Antologie 1947-2013, la editura Humanitas, Ryszard Krynicki, Poeme alese, la editura Art, Wisława Szymborska, Portret din memorie, la editura Lider; de asemenea, a retradus Stanisław Lem, Solaris la editura Art, o altă provocare cu satisfacțiile corespunzătoare, în găsirea unor variante mult mai potrivite față de prima ediție; menționăm de asemenea, nu în ultimul rând, eseurile filosofice ale celui considerat a fi unul dintre cei mai mari filosofi contemporani, Leszek Kołakowski, Este Dumnezeu fericit?, respectiv Prezența mitului, la editura Curtea Veche.

Nu este întâmplător astfel că anul acesta Premiul Cartea Anului pentru traducere literară i s-a acordat lui Constantin Geambașu pentru volumul pe care l-am prezentat mai sus. În felul acesta, Filiala de Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor a confirmat în persoana lui Constantin Geambașu un cunoscător de excepție al limbii polone, dar și al subtilităților limbii române, al istoriei culturii și civilizației polone, cu o bogată experiență de traducător de beletristică din specii extrem de variate, recunoscut de multe ori atît în țară, cît și în Polonia, prin distincții binemeritate.


[1] Wat a tradus (sub pseudonimul Stefan Bergholz, împreună cu Józef Łobodowski), Opowieści fantastyczne (Povestiri fantastice) ale lui Abram Terţ (Andrei Siniavski), scriind şi prefaţa (Instytut Literacki, Paris, 1961).
[2] O, Rusie! Păşeşte şi tot universul este al tău (în rusă în original, n.tr.).
[3] Set de texte (minee) grupate pe luni, cu vieţile sfinţilor, care se citesc la biserică (în rusă în original, n.tr.).
[4] Set rusesc de reguli din secolul al XV-lea cu privire la viaţa casnică şi la familie, considerat una dintre scrierile laice fundamentale ale literaturii ruse vechi (n.tr.).
[5] Pictori itineranți, școală de pictură rusă originală ce a activat în Rusia între 1870 și 1923 (n.a.).
[6] Voi cita numai cîteva referiri semnificative referitoare la importanța deosebită a acestui volum: https://tismaneanu.wordpress.com/2014/05/13/cele-trei-iluminari-ale-lui-aleksander-wat/, Bogdan Stănescu în http://www.suplimentuldecultura.ro/index.php/continutArticolNrIdent/Retrospectiva/10006,

Lasă un răspuns