Acum mai bine de douăzeci de ani, am propus spre publicare revistei Lettre Internationale traducerea unui grupaj de texte de Beatles. Am inițiat acest demers, convins de valoarea poetică a textelor în discuție. Redactorul-șef de atunci, regretatul B. Elvin, mi-a spus că revista nu dispune de fonduri pentru obținerea copyrightului extern și că respectivele texte puteau fi publicate doar ca exemplificări, citate ample incluse într-un eseu. Și, uite așa, am trecut de la Beatles la The Doors și Crystal Ship, o minunată alăturare a două catrene care nu sunau deloc rău nici în traducere, amintind discret de Rimbaud, o combinație subtilă de simbolism și suprarealism.
Eu unul, încă de la o vârstă fragedă, am pus semnul de egalitate între textele pop de bună calitate și poezie. Poezia s-a născut și a evoluat ca artă orală. Poezia lirică s-a născut din cântecul de muncă al omului primitiv. Aezii greci, scopii saxoni, trubadurii și truverii francezi, Minnesängerii germani ș.a.m.d. își cântau poezia. Poezia a fost multă vreme (și iată că în cultura pop a redevenit) o artă sincretică, îmbinare a mesajului verbal cu muzica. Bob Dylan, Leonard Cohen, Jacques Brel, Jim Morrison, Billy Joel, Cat Stevens, dar și John Lennon și George Harrison și mulți-mulți alții sunt nu doar muzicieni, ci și poeți. Nobelul acordat lui Dylan, recunoașterea de care s-a bucurat Leonard Cohen și în lumea editorială, titlul de poet laureat acordat de statul Colorado lui John Denver au șters în ultimii ani / ultimele decenii granițele dintre poezie și muzică. La noi, Mircea Mihăieș i-a dedicat o amplă monografie lui Cohen, iar Mircea Cărtărescu a tradus poeme de Cohen, dar și texte muzicale (hai să le zicem tot poeme!) de Dylan.
Am făcut acest ocol, această divagație, pentru a pregăti terenul, căci în rândurile de mai jos mă voi referi la un volum ce reunește traducerea românească a unor texte din repertoriul unor trupe și artiști celebri ai anilor 1960–1970–1980. Autorul traducerilor este criticul muzical și poetul Costin Grigoraș, unul dintre cei mai avizați istorici români ai muzicii pop. Titlul culegerii sale este Poeme rock și a apărut în anul 2014 la Editrex. Sumarul volumului mi-a stârnit o emoție firească, la reîntâlnirea, într-o primă secțiune, cu idolii ascultați în adolescență pe unde scurte (și interzise!): Cream, Dylan, Beatles, King Crimson, Pink Floyd, Led Zeppelin, Procol Harum, Queen etc. A doua secțiune include poeme proprii sub titlul generic „Texte pentru cântece neauzite vreodată”.
Traducerea de text muzical poate fi realizată în două feluri distincte: 1) fie păstrând riguros, întru totul structura prozodică, inclusiv accentele melodice, melodia putând fi astfel cântată și în limba-țintă; 2) fie redând ideea, dar trădând forma originalului – obținând, am putea spune, un text de lectură.
Costin Grigoraș a optat pentru o soluție hibridă: a păstrat parțial prozodia textelor originale (structura strofică, structura rimelor), dar a modificat lungimea versurilor în cele mai multe cazuri. Opțiunea este explicabilă printr-un simplu adevăr, cunoscut traducătorilor de literatură engleză: limba română este eminamente polisilabică, în timp ce în limba engleză abundă cuvintele monosilabice. Așadar, Grigoraș a sacrificat din capul locului ideea de a produce traduceri cantabile în română (ar fi fost un act inutil în condițiile în care engleza a devenit lingua franca în „satul global”). În schimb, a acordat maximă atenție sensurilor traduse, imaginilor poetice, străduindu-se să redea poeticitatea textelor traduse, în conformitate cu titlul volumului. Iată un exemplu de reușită artistică din acest punct de vedere: „Să tragem cortina peste-acest joc de moarte, / Sala e demult goală, actorii sunt departe, / Flori și eșarfe le fluturăm drept arme de atac, / Poeme și scrisori în dezamăgiri se prefac…” (Procol Harum, Focuri ce ardeau orbitor). La fel de convingător sună și versurile „Prin urmare crezi că ai putea să descrii vag / Raiul din iad? / Cerul albastru din hăul îndurerat? / Poți reconstitui un câmp înverzit / Dintr-o șină rece de metal oțelit? / Un zâmbet dintr-o mască? / Crezi că-i posibil să-ți reușească?” (Pink Floyd, Îmi doresc să te afli aici). Personal, am rezerve față de traducerea titlului; aș fi tradus Wish You Were Here prin „Ce n-aș da să fii aici”. De asemenea, sintagma „metal oțelit” mi se pare ușor pleonastică. Restul versurilor recuperează însă tensiunea psihologică și discursul dramatic al originalului.
Dacă ar fi să discut toate textele unul după altul, aș găsi, mai mult ca sigur, multe noduri în papura lui Costin Grigoraș – de pildă, aș critica și modul în care a tradus Whiter Shades of Pale drept O nuanțare palidă, în loc de, să zicem „Nuanțe pale mai albe” – dar aici mai intervine și criteriul de gustibus. Dar, ca să nu las impresia că practic rima Grigoraș (traducătorul) / cârcotaș (eu), o să citez, însoțite de aprecierile mele favorabile, primele patru versuri din chiar acest cântec: „Ne-am avântat într-un fandango / Cu piruete acrobatice-n tumult, / Simțeam așa, ca un rău de mare, / Însă mulțimea ne cerea mai mult.” Chiar și cei mai exigenți vânători de rime (ne)omogene (inclusiv un mai tânăr coleg de-al meu din echipa de traduceri Shakespeare, doctorand în probleme de versificație) trebuie să recunoască reușita acestor frazări poetice. După cum remarcabilă mi se pare și traducerea în versuri albe, în conformitate cu originalul, a poemului narativ America din repertoriul lui Paul Simon și Art Garfunkel.
Închei prin a saluta acest experiment textual-poetic al lui Costin Grigoraș care, situat la frontiera artelor, a trecut, din păcate, neobservat în lumea literară. Pentru iubitorii de muzică bună care nu cunosc limba engleză sau care au ascultat doar muzica idolilor lor, fără a se apleca cu atenție și asupra textelor ce spun povești atât de frumoase și de variate, cartea lui Costin Grigoraș reprezintă o cheie către un univers poetic fabulos, dezgropat dintre riff-uri și acorduri muzicale celebre.
