Redactorul de carte joacă un rol important în facerea unei cărți. Este „moașa” care ajută aducerea ei pe lume. Orice traducător aflat la început de drum are de învățat de la un redactor experimentat, mai ales dacă acesta este, la rândul lui, un bun traducător. Am avut șansa ca la debut să îl am ca redactor pe Gabriel Gafița, unul dintre cei mai buni traducători și prozatori ai generației mele, un „frate mai mare”, care m-a crescut cu răbdare, vreme de patru cărți, la Editura Kriterion.
Am avut apoi parte de bucuria de a-i avea ca redactori pe Paul Drumaru, cel mai important traducător din maghiară al ultimelor cinci decenii, pe Ion Acsan (poet, prozator, traducător), pe Aurel Buiciuc (un extraordinar traducător din limba rusă și un mare perfecționist), oameni cu care am avut o relație întemeiată pe un profund respect reciproc. Anii (ba chiar și deceniile…) au trecut și lista redactorilor cu care am colaborat a ajuns de ordinul zecilor. Am avut o relație excelentă cu Iustina Croitoru – de la ea am învățat că poți… învăța multe de la un om cu mult mai tânăr (de fapt, mi-am amintit, cu acest prilej, că exact asta ne spunea și Leon Levițchi, mentorul atâtor promoții de angliști), cu Raluca Popescu, Alexandra Rusu, Luana Schidu (o mare traducătoare!), Teodor Dună, Livia Szasz, cu regretata Cornelia Bucur (și ea o mare traducătoare!) și mulți-mulți alții.
La rândul meu, am redactat pentru Editura Univers, în deceniul ei de glorie, când cu adevărat era, sub conducerea lui Mircea Martin și a Denisei Comănescu, „editura publicului cultivat”, cărți de referință din literatura universală, de Aldous Huxley, Jack Kerouac, Thomas Pynchon și Philip Roth. Cunosc, așadar, de la ambele capete relația traducător–redactor…
Normalitatea acestei relații – ca și normalitatea colaborării cu o editură – presupune ca ultimul cuvânt, „bunul de tipar”, să îi aparțină traducătorului, mai ales când acesta are în spate câteva decenii de activitate în domeniu. Nu așa a fost să fie și în cazul colaborării mele cu Editura Polirom la retraducerea clasicului roman Marele Gatsby al lui F. Scott Fitzgerald. Am fost chemat telefonic la editură în ziua când textul urma să plece la tipar, să arunc „o ultimă privire” pe corecturi – în absența redactorului. Și, spre finalul cărții, în cele câteva minute cât am frunzărit șpalturile, am observat o prostie monumentală – o frază bombastică, întortocheată, cu niște invenții lexicale și sintactice care m-au lăsat tablou. Erau, desigur, în această ultimă formă a traducerii, și alte „interpretări” cu totul nepotrivite, pe care nu le mai amintesc aici. M-am dus imediat în biroul lui Alin Croitoru, nevinovat paratrăsnet la acel moment, să-mi clamez indignarea și să spun că refuz să semnez asemenea intervenții redacționale. Stilul lui Fitzgerald este unul clar, simplu, concis – nu avea nimic de-a face cu „creațiile” puse în pagină de Anamaria Lișman. Am refăcut acel pasaj, dar am rămas cu un ghimpe în suflet, întrebându-mă câte alte prostii s-or mai fi strecurat în traducerea mea prin „bunăvoința” redactorului – absent de la întâlnirea de lucru.
Au trecut anii… Recitesc cu drag săptămânile trecute traducerea premiată a lui Dan Croitoru M-aș omorî pentru tine și alte povestiri pierdute de F. Scott Fitzgerald, pentru recenzia promisă revistei Neuma. La domnul Croitoru, se simte că este și redactor de carte de cursă lungă, provenit dintr-o școală foarte bună (Univers, Polirom). Apreciez notele de subsol care-i însoțesc traducerile și trimiterile la varii texte și ediții atunci când detectează elemente de intertextualitate. Așa s-a întâmplat și în volumul acesta, care trimite la multe dintre scrierile lui Fitzgerald și traducerile lor românești, inclusiv la Marele Gatsby în versiunea Volceanov. Toate bune și frumoase, până când am ajuns la următorul citat dintr-o notă de subsol: „mizeria înecăcioasă plutind în dâra visurilor sale…” Să-mi cadă tavanul în cap, nu alta. Mi-am zis: „Nu se poate, n-am așternut eu pe hârtie așa ceva.” Am verificat textul original. Fitzgerald zice: …what foul dust floated in the wake of his dream. Necrezându-mi ochilor, m-am dus la volumul Gatsby (Polirom, 2013) – și ce văd la pagina 9? „…mizeria înecăcioasă plutind în veghea visurilor sale”. Evident, avem de-a face aici cu un grav caz de imixtiune din partea unui redactor lipsit de pricepere (numita Lișman), cu experiență cu totul insuficientă la vremea respectivă, care a simțit nevoia să-și deverseze „mizeria înecăcioasă” a ignoranței și vanității în traducerea mea. Fără să mă întrebe. Sigură pe ea că îndreaptă o greșeală. O fătucă netrecută pe la cursul practic de limba engleză, unde ar fi putut afla că wake înseamnă nu doar „stare de veghe”, ci și „siaj”, „urmă” lăsată de o ambarcațiune ce spintecă întinderea unei ape.
După ce am depistat pasajul original, prima mea reacție a fost să mă duc la textul electronic salvat în calculatorul meu și să văd ce minune oi fi scris. Și îndrăznesc să cred că soluția e mai bună decât mostra de nesocotință lișmaniană și încercarea de discretă corectură propusă de Dan Croitoru (ce-o fi crezut acest domn despre mine în acele momente???). Iat-o: „…praful murdar stârnit de visurile lui…”
Câte un rarisim episod nefast ca acesta ne reamintește, din păcate, că o colaborare editorială își are primejdiile ei nebănuite, că „bunăvoința” unui redactor caracterizat de exces de zel poate îngropa în câteva secunde și câteva prostii o reputație clădită pe ani de muncă și luptă cu capcanele atâtor și atâtor texte…
Din fericire, „profesioniștii” de talia Anamariei Lișman au dispărut din peisajul Editurii Polirom, instituție pentru care voi avea întotdeauna un respect deosebit.
Ca traducătoare care-a pățit-o cu aceeași Lișman (tot la Fitzgerald!) și nu i s-a dat posibilitatea de-a citi „corecturile” ei, ca în toate celelalte cazuri, mă unge pe suflet articolul ăsta. Din fericire, s-a curățat locul (acela) de ea, dar mă întreb pe unde-o mai fi și ce prăpăstii o mai face.