(fragment)*
traducere de Constantin Geambașu
L-am întâlnit pe Stefan Witwicki1 în timp ce cobora de pe scările spaniole, aplecat ca un moșneag și sprijinindu-se într-un baston; avea un chip minunat, pe care se așternea un fel de tinerețe veșnică, și un păr parcă de abanos, pieptănat cu măiestrie, curgându-i în plete groase pe umeri, scos și mai bine în relief de felul în care se sprijinea în baston, propriu doar bătrânilor la o vârstă venerabilă. La scurt timp după aceea l-am vizitat acasă, cam la o săptămână înainte de a se prăpădi. Zăcea îmbrăcat pe canapea, ca de obicei, îl obosea vorbitul, privea u aceiași ochi, neobișnuit de limpezi și totodată purtând în ei o lacrimă, uneori se ridica întinzând mâna spre cineva pentru a-l ajuta să meargă prin cameră. Astfel, după ce m-a privit în timp ce mă îndreptam spre el, m-a salutat și a împins spre mine o portocală de la marginea canapelei, pe care am primit-o cu plăcere și am ridicat-o (avea obiceiul să ne aducă, mie și lui Gabriel Rożniecki 2, trabucuri și să ne spună anecdote, atunci când îi plăcea ceva în lucrările noastre). Gabriel era colo, fiindcă el a stat nopți întregi, până în ultima clipă, lângă domnul Stefan, îngrijindu-l. Stefan Wiwicki i-a dat de înțeles lui Gabriel că vrea să se ridice de pe canapea, iar acesta i-a întins mâna și au început să umble încet prin cameră… Preumblându-se astfel pentru prima dată, Wiwicki a alunecat într-un dulce delir vizibil și a început să arate cu mâna ici și colo și să se oprească:
”Uite (spunea) ce floare mai e și asta?… Floarea sta (în cameră nu erau flori, cum îi zice la noi? … În Polonia sunt cu grămada… Și florile astea… și celelalte… la noi li se spune…” Apoi l-am mai vizitat pe Witwicki în tip ce zăcea desfigurat de varicela care bântuia pe atunci; nu mai putea să vorbească. La scurt timp înaintea morții lui Witwicki s-a prăpădit generalul Klicki 3, înconjurat zile și nopți de toți polonezii și polonezele care se aflau pe atunci acolo, lăsând o amintire la fel de respectabilă și de rară.
Ori de câte ori îmi amintesc ultimele conversații cu persoanele plecate în lumea de dincolo, tot de atâtea ori nu știu cum să trec peste ceea ce uneori se impune de la sine în noianul acestor amintiri și de aceea îmi preschimb condeiul într-o fotografiere pentru a fi cât mai fidel; altminteri îmi vine să citez cuvintele de seamă ale lui Voltaire care mi-au venit cândva în minte:
”Je tremble!… Car ce que je vais dire
Ressemble a un systeme” 4.
Poate cea mai filozofică maximă a acestui filozof.
***
La Paris – mai târziu, mai târziu –, Fryderyk Chopin locuia pe strada Chaillot; mergând în sus dinspre Champs-Élysées, în rândul de case din stânga, locuințele de la etajul întâi au ferestrele spre grădini, de unde se vede cupola Panteonului și, în general, tot Parisul… e singurul punct de unde întâlnești perspective oarecum apropiate de cele întâlnite la Roma. Și Chopin avea o asemenea locuință, în care partea principală era un salon mare, cu două ferestre; acolo se afla nemuritorul său pian, un pian cel puțin elegant, asemănător unei comode, minunat împodobit, la fel ca pianele moderne, în formă de triunghi, lung, cu trei picioare; din câte mi se pare, rareori cineva folosește un asemenea pian în locuință. În acest salon, Chopin mânca la ora cinci, apoi cobora cum putea scările și se ducea în păduricea Bulon; când se întorcea, era ajutat să urce scările, fiindcă singur nu putea. Astfel, am mâncat și m-am plimbat cu el de mai multe ori; o dată, ne-am dus împreună la Bohdan Zaleski5, care locuia în Passy; atunci, în drum, am trecut pe la el, fără a urca în locuință, ci rămânând în grădinița din fața casei, unde fiul – micuț pe atunci – al poetului se juca în iarbă…
De la această întâmplare, a trecut multă vreme, iar eu n-am mai trecut pe la Chopin, fiind doar la curent cu starea lui și aflând că sora lui sosise din Polonia. În cele din urmă, am dorit să-l vizitez și am trecut pe la el. Servitoarea, o franțuzoaică, îmi spune că doarme; am încetinit pașii, i-am lăsat un bilet și am ieșit. Abia ce am coborât câteva trepte, că servitoarea a venit să-mi spună că Chopin, aflând cine îl caută, mă invită la el; într-un cuvânt, că nu dormea, ci nu avea chef de oaspeți. Am intrat în camera de lângă salon, unde dormea Chopin, foarte recunoscător că am dorit să-l văd; l-am găsit îmbrăcat, stând lungit în pat, cu picioarele umflate. Sora artistului stătea lângă el. Din profil, semănau foarte mult… În umbra patului adânc, sprijinit pe perne și înfășurat cu un fular, era foarte frumos, ca întotdeauna, având în mișcările din viața obișnuită ceva definitiv, ceva monumental conturat… ceva ce aristocrația ateniană considera drept religie, în cea mai frumoasă epocă a civilizației grecești, sau ceea ce un artist dramatic genial joacă, de exemplu, în tragediile clasice franțuzești; ca rafinament teoretic, ele nu seamănă cu lumea antică, totuși un geniu de talia lui Rachel, de exemplu, știe să le facă să devină naturale, veridice, clasice… O asemenea înfățișare apoteotică a gesturilor avea Chopin în orice moment în care l-am găsit… Întreruperea vocii din cauza tusei și a înăbușirii îmi arăta că nu-l mai văzusem de multă vreme; apoi glumea și avea chef să mă tachineze în legătură cu orientarea mea mistică, lucru pe care i l-am permis, având în vedere că-i făcea plăcere; apoi, am vorbit cu sora lui; a urmat o întrerupere din cauza tusei, apoi a venit momentul să-l las liniștit, așa că mi-am luat rămas-bun, iar el, strângându-mi mâna, și-a dat la o parte părul de pe frunte și mi-a zis: „… Mă mut de aici!…“ și a început să tușească, iar eu, auzind ce-mi spune și știind că, negând cu putere, îi face bine nervilor săi, am folosit acel ton artificial și, sărutându-l pe umăr, i-am spus ceea ce se spune unei persoane puternice și curajoase: „…Te muți așa în fiecare an… și, slavă Domnului, te vedem în viață“.
Iar Chopin, încheindu-și cuvintele întrerupte de tuse, a zis: „Îți spun că mă mut din această locuință în piața Vendôme…“.
Aceasta a fost ultima mea conversație cu el, căci, la scurt timp, s-a mutat în piața Vendôme, și acolo a murit, dar după acea vizită pe strada Chaillot nu l-am mai văzut…
* în: Cyprian Norwid, Flori Negre.Scrieri în proză, traducere din limba polonă și note de Constantin Geambașu și Vasile Moga, prefață de Bogusław Dopart , Editura Eikon, 2022.
1.Stefan Witwicki (1800-1847), cunoscut poet polonez, autorul plachetelor Poezii biblice și Serile Pelerinului.
2.Gabriel Rożniecki (1816-1887), compozitor polonez.
3.Stanislaw Klicki (1770-1847), general în oastea lui Napoleon.
4. (în franceză) Tremur!… Fiindcă ceea ce doresc să spun/ Arată ca un sistem. (Voltaire).
5. Bogdan Zaleski (1802-1886), poet romantic polonez, fondator al ”Școlii romantice ucrainene”.
