Cyprian Norwid, Pianul lui Chopin

0
282

Traducere de Constantin Geambașu și Passionaria Stoicescu

Cu toate că în ziua de astăzi este considerat unul dintre cei mai originali poeți ai romantismului târziu, Norwid nu și-a găsit recunoaștere în tipul vieții sale, asemănându-se din acest punct de vedere cu un pictor ca Van Gogh sau un prozator asemenea lui Franz Kafka. Criticii literari consideră că motivul pentru acest fapt este că poezia lui ar fi fost prea dificil de înțeles. Norwid a fost descoperit ca poet abia la începutul secolului XX și este astăzi considerat drept unul dintre cei mai mari poeți polonezi. (Fitralit)

Lui Antoni C.

                                           La musique est une chose étrange!
Byron

                                                                                                    L’art?… c’est l’art – et puis, voilà tout.
Béranger

                                                                      

I

Am fost la tine-n zilele finale
Cu un motiv neîncheiat –
Ca-n Mit – splendori,
Pale ca-n zori…
Când sfârşitul spre-nceput a murmurat:
„Nu te distrug, eu te-ntăresc pe cale!…“


II

Am fost la tine-n zilele finale,
Când te asemănai – clipe de-a rândul –
Cu lira lui Orfeu cea azvârlită,
Când strune zbârnâiau cu cântul
Şi patru tocmai discutau deodată
Izbind uşor,
Duet sonor
Ce şuşoteşte:
„Oare a-nceput
În ton a lovit?…
Maestru-i!… Cântă… deşi te goneşte?“

                  
III

Atunci lângă tine am fost, Fryderyk!
Nu uit mâna ta… de la albul ei viu
Translucid – ca format şi gest – vreau să zic –
Ezitantă-n atins precum struţu-n penaj,
Cu claviatura intrându-mi în văz
Din os fildeşiu…
Erai ca acea figură pe care-un miraj
Din pântec pietros
Până la cioplit
Geniul a azvârlit
Dalta – eternului Pygmalion!


IV

În ce cântai – ce anume? Tonul ce spune?
Deşi ecoul se-nchega altfel
Decât când singur Mâna Ta plină de zel
Fericea acord, strune –
În ce cântai era o simplitate
Ca-n Perfectul lui Pericle veac,
Ca şi când Virtutea milenară
Păşind la ţară-n conac
Ar fi grăit solitar:
„În Cer am renăscut iar
Şi-n harpă – intrarea schimbară
Drumu-n cordea…
Văd azima-n palidul ogor…
Emanuel locuia
Colo-n Tabor!“
 

V

Şi-n cânt era Polonia la nămiaz’
Istoric şi atotperfect
Ca arc pe cer preţuit –
Ţara rotarilor de ieri şi de azi!
Acelaşi faur,
Albină-aur!…
(Ţi-aş recunoaşte-o-ntr-al lumii pervaz!…)


VI

Şi iată, gata ţi-e cântul şi de-acum
Nu te mai văd, doar că te desluşesc:
Ceva?… Larmă, ţânci pe drum –
Clapele încă se mai războiesc
Pentru necântatul dor
Şi izbite-n lentoare,
Octave, cvinte uneori –
Şoptesc: „Ne respinge sau cântă oare?…“
 

Cyprian Norwid, Jurnal de călătorie (1857), Wikipedia Commons

VII

O, Tu! Care eşti al Iubirii profil,
Desăvârşire ţi-e numele sfânt
Căruia-n Artă eu îi zic Stil,
Fiindcă pătrunde şi piatră, şi cânt.
O, Tu ce-n Istorii Era o scrii
Şi unde zenitul nu pot să-l atest,
Doar Literă, Spirit te poţi numi
Şi „Consummatum est“…
O, Tu! Ca Împlinirea Exemplară
Oriunde şi oricum poţi fi?… semnul tău…
În Fidias? David? Chopin, bunăoară?
Sau în teatrul lui Eschil?…
Ceva LIPSEŞTE, în felul său o răzbunare!
– Stigmatul globului – un neajuns:
Desăvârşirea?… un handicap!
Atunci ia totul de la cap
Şi  lansează în cale mereu o provocare!
 – Spicul? De-i copt ca de aur o stea
Abia de-l mişcă un vânt
Că boabe-i cad pe pământ,
Perfecţiunea le va-mprăştia…


VIII

Iată Varşovia, Fryderyk, dragă:
Sub înflăcărata ei stea
Miraj se-ncheagă –
Priveşte orga catedralei! Casa ta:
Acolo-s ziduri vechi de nobili pani,
Chiar ţara asta-nsemnând,
Cu gri  pavaj din surzi bolovani
Şi-n nori spada lui Sigismund.


IX

Vezi! Uliţi cuprind
Trăpaşii din Caucaz
– Lăstuni stihii prevestind –
Polkuri în urmă  lăsând
Sute, sute
Pârjolul întins s-a stins iute

Şi iar lângă perete se aprinse
În doliul văduvelor tăcute
Cu arma împinse –
Şi mai văd, orbit de fumul cel rău
Printre stâlpi precum facla
Cărând ceva ca racla
Ce s-a prăbuşit!… prăbuşit! – Pianul tău!


X

Acela!… Proslăvind Lehia la zenit
Atotperfectă-n istorii
Imn laudei hărăzit
Rotarilor de glorii;
Acelaşi – căzu pe pavaj de granit!
Şi cum gândul omului curat deci
De-a lumii furie se mânjeşte
Sau cum veci de veci
E tot ce te trezeşte!
Şi iată cum trupul lui Orfeu
De patimi e rupt şi-i neomenesc
Şi carnea strigă: „Nu eu!…
Nu eu“ şi dinţii scrâşnesc –
 
*

Dar Tu? Dar eu? – Să ne răfuim  cu Judecata de-apoi vrem,
Bucură-te, viitor nepot!”, strigând.
Pietrele surde gem:
Idealu-i la pământ…


* Cyprian Norwid, Leagănul cântului, traducere de Constantin Geambașu și Passionaria Stoicescu, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2018.

Articolul precedentMircea Dan Duță, Ondřej Krystyník și aleea pe care alergau caii
Articolul următorCyprian Norwid, Flori negre

Lasă un răspuns