Retraducerea Sonetelor 12 și 14 ale lui Shakespeare

2
192
Constantin Manea

Prin retraducerea sonetelor lui Shakespeare, mi-am dorit „punerea în posesie“ a cititorilor români (în primul rând, tineri) și reluarea legăturii de suflet cu una dintre cele mai cunoscute părți a contribuției marelui creator la literatura lumii, asupra căreia aceștia să poată medita – nu numai din punctul de vedere al conținutului ideatic, poetico-filozofic și uman, dar și din acela al limbii și stilului poetic al autorului. Versiunea românească bilingvă își propune prioritar atingerea firescului – încadrarea, adică, între limitele corectitudinii semantice, gramaticale și stilistice.

Traducând sonetele lui Shakespeare, am vrut să-mi pun la încercare nu în primul rând măiestria de traducător, cât mai ales cunoștințele de „cititor profesionist“ (adică de lector avizat) al textelor clasice. Am urmărit, de asemenea (poate oarecum naiv), să redau „faptica“ sau „scenariul“ fiecărui sonet – mergând adesea până la însăși literalitatea mesajului. Am căutat să nu mă las deloc influențat de alte traduceri – deși recunosc că am avut mereu în minte pilda versiunilor lui Teodor Boșca, Neculai Chirică sau Ion Frunzetti. Am folosit cu scrupulozitate dicționarele limbii lui Shakespeare (în special, Alexander Schmidt și C. T. Onions), dar și unele materiale lexicografice și critice mai recente, pentru a fi absolut sigur de sensurile termenilor vizați, în contextele anume în care apar ele. Pentru puținele cazuri în care sensul unui cuvânt sau al unei expresii este disputat sau recunoscut ca obscur, am luat decizia care mi s-a părut cea mai nimerită (ca, de pildă, în sonetele 112, 124, 134, 135, 143).

Dacă se compară cele două texte, cel original și versiunea mea traductologică, se pot constata rare cazuri în care să fi fost încălcată, fie și în parte, cerința fundamentală a unei traduceri acceptabile („no loss, no gain“). „Literaritatea“ fragmentelor este, firește, diferită – deci și soluțiile găsite prezintă grade diferite de adaptare stilistico-literară.

Dificultățile pe care a trebuit să le înving au ținut, firește, de limba poetic-sugestivă (uneori, chiar încifrată) folosită de poet, nu numai de sensurile arhaice pe care le-am redat în românește. Se poate spune că, pe alocuri, versul shakespearian are un stil oarecum convențional-metaforic, când patosul și unele concetti specifice renascentismului (târziu) sau sonetului italian predomină (sunt și cercetători ai operei lui Shakespeare care susțin că sonetele s-ar fi dorit parodierea poeziei lui Petrarca). Prin urmare, efortul traducătorului a fost sporit de cerința atingerii unui echilibru stilistic care să facă textul, înainte de orice, citibil, dar și să sune natural, neforțat. Am dat curs, în destul de mare măsură, și dorinței de a realiza, prin traducere, sincronizarea stilistică, îndeosebi prin încercarea de a recrea atmosfera (afectivă și estetică) specifică – în ideea de a fi deodată cu scriitorii clasici –, de a fi adică și contemporani cu epoca noastră, dar și contemporani (în cât mai mare măsură) și cu ei… Traducerea propune, așadar, echivalări românești potrivite pentru un text literar de secol XVI-XVII, încercându-se doar pe alocuri „neaoșizarea“ limbii, însă nu forțat ori în mod exagerat.

„Poeticitatea“ necesară am căutat să o redau fie prin alegerea unor termeni românești care sunt larg recunoscuți ca „poetici“ (unii fiind arhaizanți), fie prin crearea unor îmbinări de cuvinte inedite, poetizante (de exemplu: „stihu-acesta ce te va-nviețui“, „dulce-frageda ta palmă“, „ci-n duh trăi-voi îndoit“, „dulceaţa, nicicând-săturătoare“). Se poate recunoaște, în traducerea sonetelor, preocuparea – permanentă, dar deloc obsesivă – de a ocoli neologismele în favoarea cuvintelor mai vechi, „neaoșe“, uneori populare ori chiar de uz regional (de exemplu, stihar, stihuistihuirecrugmeleag, zapisnărăvita alduispornic la cuvânt). Dar, fără îndoială, încercarea cea mai serioasă a venit (în opinia mea) din partea exigențelor de ordin prozodic inerente textului sonetelor – rimă, măsură, ritm, structură strofică. Rimele din textul-țintă sunt cel mai adesea previzibile și simple, doar rar apărând „rimele bogate“ sau cele imperfecte – așa cum stau de altfel lucrurile și cu textul-sursă, unde însă apare destul de frecvent rima grafică.

Pentru a face să „încapă“ conținutul semantico-poetic al originalului în versificația și structura morfo-fonematică specifică a limbii române, m-am văzut nevoit să adopt o măsură cu două silabe mai lungă decât cea a sonetului shakespearian (așadar, 13 și 14 silabe în loc de 11 sau 12 silabe), așa cum s-a mai procedat, de altfel, și de către unii autori de sonete români (cazul cel mai cunoscut fiind cel al lui Vasile Voiculescu) sau străini (de exemplu, Michelangelo). Ritmul versurilor este (cred), în marea majoritate a cazurilor, realizat corect.

Am ales, practic la întâmplare, sonetele 12 si 14, pentru a le supune unei analize care să vădească principalele puncte forte, dar și punctele slabe ale echivalării traductologice (sau translării de sens-formă-stil) pe care am întreprins-o.

Sonnet 12
 
When I do count the clock that tells the time,  
And see the brave day sunk in hideous night;  
When I behold the violet past prime,  
And sable curls all silvered o’er with white;  
When lofty trees I see barren of leaves,  
Which erst from heat did canopy the herd,  
And summer’s green all girded up in sheaves  
Borne on the bier with white and bristly beard;  
Then of thy beauty do I question make,  
That thou among the wastes of time must go,  
Since sweets and beauties do themselves forsake  
And die as fast as they see others grow,  
And nothing ’gainst Time’s scythe can make defense  
Save breed to brave him when he takes thee hence.

Sonetul 12
 
Când ore număr și văd pe ceas timpul cum trece  
Și cum se-afundă mândra zi în hâda noapte;  
Cum vioreaua din frăgezime se petrece  
Și fire-argintii în negre bucle-s presărate;  
Când văd copaci măreți cum sunt de frunze dezbrăcați –  
Ce, până ieri, turma fereau de arzător pojar –  
Verdeața verii cum e strânsă-n snopii mari legați,  
Cu-albi țepi în barbă, și-i dusă-n carul mortuar;  
Atunci eu, trist, la frumusețea-ți rară mă gândesc,  
De tin’ cum s-o alege a timpului pierzare;  
Pe sine farmec și frumuseți se pustiesc  
Și mor, de cum în locul lor alt rând răsare;  
Nimic nu-i l-a Vremii coasă să se-mpotrivească –  
O-nfruntă doar urmașii-ți, când va să te răpească.

În primul vers al Sonetului 12, am apelat la un tip de traducere „explicativă“ pentru secvența count the clock that…, redată prin ore număr (…) pe ceas: cu alte cuvinte, „număr orele (marcate de ceasornic – care arată (cf. tells…) cum trece timpul)“.

Secvența brave day conține un epitet ornant: adjectivul brave („fine, splendid, beautiful“ – Schmidt) marca în epocă, mai mult decât sigur, aceeași relativă convenționalitate ca și românescul (și neaoș-poeticul) mândra (zi).

Verbul to behold n-a mai fost tradus, întrucât am considerat că nu mai era nevoie: același sens apărea deja mai sus (v. văd), cu toate că ar fi de remarcat aici un (foarte mic) minus (cf. teoria traductologică no loss, no gain) din punctul de vedere al intensității stilistice: engl. behold („see or observe [someone or something, especially of remarkable or impressive nature]“), verb arhaic și/sau literar, implică totuși și ceva din sensul unui verb ca to contemplate sau to meditate.

Am preferat substantivul vioreaua pentru a traduce engl. violet, în dauna neologismului (indirect înrudit) violeta; am considerat totuși ca extrem de discutabilă și improbabilă – deci principial neavenită – folosirea unor sinonime ca toporaș, violă sau chiar micșunea.

Secvența se petrece din frăgezime redă (chiar dacă oarecum implicit și redundant) ideea din original: (to be) past prime „a depăși floarea vârstei“ (substantivul prime fiind glosat de Alexander Schmidt ca „height of perfection, flower of life“), verbul a se petrece aducând și un spor de expresivitate.

Se poate observa însă un minus stilistic în versul al patrulea: silvered o’er… a fost redat prin mai convenționalul fire-argintii (în negre bucle-s) presărate – cu încercarea de recuperare a expresiei poetice din original, prin folosirea inversiunii (și ea, e drept, destul de convențională: negre bucle).

Adjectivul englezesc lofty („towering, high“) este, cred, nimerit redat prin convențional-epitetizatorul măreț. Formularea (copaci…) de frunze dezbrăcați redă corect, atât sub aspect semantic, cât și din punct de vedere expresiv-stilistic, exprimarea din original (barren of leaves – unde adj. barren (fig.) este glosat în dicționarul lui Schmidt ca însemnând „sterile”: cu alte cuvinte, „(copacii sunt) dezgoliți de frunze“).

Pentru arhaismul erst („formerly, once“), nu am căutat să supralicitez efectul de „sincronizare stilistică” (alegând, de pildă, exprimări ca înainte vreme, (mai) deunăzi ori chiar anțărț pentru a marca opoziția față de forme neutre ca altădată, pe vremuri / timpuri, (mai) înainte), așa că m-am mulțumit cu o exprimare românească mai degrabă neutră: până ieri (variantă contextuală mai scurtă pentru formularea, mult mai frecventă, până mai ieri).

În această traducere, intervenția „poetizantă“ cea mai marcată se percepe în redarea engl. from heat did canopy prin fereau de arzător pojar, unde m-am străduit să compensez minusul de expresivitate lexical-stilistică din verbul a feri – cf. engl. to canopy „to cover as with a canopy“, verb format lexical prin conversie și bazat semantic pe comparație – folosind, în echivalarea engl. heat, un arhaism (pojar „incendiu, foc mare, vâlvătaie“) însoțit de un epitet (antepus), care este, în mare parte, redundant și ornant: arzător pojar.

Traducerea de tip cumulativ-explicativ apare și în secvența strânsă-n snopii mari legați, ca echivalent pentru eng. all girded up in sheaves, unde girded up (literal, „legat în mănunchi[uri]“) este redat prin strânsă și legați, iar obiectul – goal (i.e. țintă, rezultat) al verbului, anume (in) sheaves (i.e. „so as to form sheaves“), este completat de un (aparent superfluu) adjectiv, mari (al cărui rost este, de fapt, să redea intensitatea cantitativă a lui all din original).

Am tradus borne (on the bier) prin dusă(-n carul mortuar), întrucât a duce este sinonimul românesc cel mai apropiat al verbului a purta și, în consecință, am considerat că este alegerea cea mai bună, prin semantica sa („1. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte […] 1.2. Despre vehicule: căra, duce, transporta“); aici, forma de participiu purtată ar fi fost oricum nepotrivită, adică incomodă – fiind prea lungă pentru necesitățile prozodiei.

Pe de altă parte, traducerea lui bier („a frame on which a dead body or a coffin is carried before a funeral“) prin car mortuar convine perfect contextului (de dublă relevanță: rustic-agrară și funerară). Cu siguranță, imaginea carului (mortuar), ca și consonanța acestui termen sunt de preferat și lui catafalc („postament înalt pe care se așază sicriul unui mort sau, la comemorări, efigia unei persoane defuncte“), dar și lui năsălie („suport de lemn [ca o targă] pe care se așază coșciugul cu mortul pentru a fi transportat [la biserică sau la cimitir]“), ultimul cuvânt având și dezavantajul vădit că este un termen popular, învechit, dar și destul de neeufonic – și deci prea puțin „poetic“. 

Comparând rom. cu albi țepi în barbă cu engl. with white and bristly beard, se constată utilizarea transpoziției (conform terminologiei lui Vinay și Darbelnet): „barbă albă și țepoasă“ din original devine, transpus în românește, „țepi albi în barbă“, deci „barbă cu țepi albi“, adică „barbă (care este) și albă, și țepoasă“.

Un plus stilistic-noțional apare ca evident în versul „Atunci eu, trist, la frumusețea-ți rară mă gândesc“ (față de engl. of thy beauty do I question make); însă, de fapt, prin informația suplimentară conținută de cele două adjective, am intenționat doar să compensez absența „poeticității“ din verbul mă gândesc (comparat cu insolitul – fie el și relativ – al structurii complexe din engleză to make question, care, în plus, este folosită la forma inversivă – do I question make – , dar și pornind de la ideea, pe deplin contextualizabilă, dominantă pe parcursul sonetului, de „reflecție tristă“ și „evocare nostalgică“).

Adaptând versul That thou among the wastes of time must go (prin De tin’ cum s-o alege a timpului pierzare), am încercat să redau sensul (de „zădărnicie“, „nimicnicie“, dar și „nimicire“) al lui wastes din original (definit de Schmidt ca „useless expense, consumption, loss. […] Particularly == dissipation, squandering, profusion“), îmbinându-l totodată, prin sugestie colocativă (cf. a se alege) cu ideea de „praf și pulbere“. Tot aici am pierdut însă, din păcate, ceva din sensul imperativ, de obligație categorică al auxiliarului modal must din original – echivalat aici prin rom. s-o alege, formă de viitor (popular) care se apropie, deși doar parțial, de sensul stilistic-gramatical din original, prin nuanța sa de „predicție puternică (referitor la o acțiune care va avea loc în mod ineluctabil)“.

Pablo Picasso – Două scăldătoare întinse pe o plajă (1920) creion pe hârtie Expoziția Efectul Picasso, MARe – foto Peter Sragher

Plecând de la premisa că asocierea colocativă strictă, literală între a părăsi / a lăsa și noțiunea de „calitate“, „lucru de valoare (perisabil)“ (cf. engl. sweets and beauties do themselves forsake) nu ar suna în românește altfel decât… literal, deci eminamente nepoetic, am optat pentru exprimarea farmec și frumuseți se pustiesc. De altfel, paralela dintre semantica rom. a pustii (care, în sensul 3 din DEX – „A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu“ – corespunde perfect lui a părăsi / a lăsa) și engl. to forsake („to desert, to fall off from, to be faithless to“) nu mi se pare deloc forțată.

Cred că nu greșesc dacă socotesc oportună folosirea reflexivului sine („Pe sine […] se pustiesc“), care este perfect valabilă din punct de vedere semantic-gramatical, potrivit DEX („Forma accentuată de acuzativ persoana a 3-a pentru toate genurile și numerele, uneori întărit prin „însuși“: sine“), deși sună puțin învechit (comparat fie și numai cu ele înseși sau ele însele).

Am crezut potrivit să echivalez substantivul sweets („any thing pleasing and delightful“ [Schmidt] – deci, aproximativ, „bunătățile [și frumusețile] de pe lume“) prin farmec (având în vedere cu deosebire contextul, care e în mod limpede tangent trăirii erotice). Echivalarea ceva mai „adaptativă“ a fost însă traducerea lui they see others grow prin în locul lor alt rând răsare (unde grow se apropie până la identitate de răsare, iar ideii de „alteritate“ din others îi corespunde rom. alt rând). Se poate obiecta totuși că nu am tradus verbul see (lucru adevărat, deși în engleză to see are și sensul de „a ți se întâmpla, a trece prin, a suferi, a suporta, a fi martor la“, iar aici versul din original prezintă o transformare, ceva care survine în timp), dar și că varianta românească are în plus secvența în locul lor (care se raportează, la fel de firesc în acest context, tot la noțiunea de schimbare, de înnoire, de ciclu continuu al ființei și neființei).

În penultimul vers, verbul can din original se poate practic regăsi, chiar și implicit, în exprimarea negativă a existenței (Nimic nu-i): „nu se poate găsi / afla nimic (care…)“.

Am tradus exprimarea to make defense gainst… prin să se-mpotrivească la…, având în vedere că o rezistență (activă – cf. rom. a se pune / a sta / a se ridica împotrivă, a se ridica / a se pune / a sta contra, a se opune la) presupune, în primul rând, apărarea (cf. engl. defense), dar, mai ales, faptul că verbul a se împotrivi chiar conține rădăcina lexicală reprezentată de prepoziția împotriva (v. în original against).

Secvența as fast as, indicând rapiditatea extremă, consecuția aproape instantanee, a fost redată prin rom. de cum (cf. [de] îndată ce).

În versul final, adverbul doar pare să fie o indicație destul de ambiguă pentru save din original („but for“), în primul rând din pricina polisemiei lui destul de bogate. În schimb, a răpi („1.2. A smulge pe cineva dintr-un loc“ [DEX] este redarea aproape literală a lui to take (hence), ideea de „silnic, violent“ fiind presupusă cât se poate de limpede de context.

Altminteri, se poate constata că literalitatea transferului, la nivel semantic, este aproape perfectă pe tot parcursul sonetului tradus: ceas = clock, se afundă = sunk, hâdă = hideous, negre bucle = sable curls, (fire) argintii = silvered o’er, văd (versul 5) = see, turma = herd, verdeața verii = summer’s green, barbă = beard, mor = die, coasă = scythe, vreme = Time, înfruntă = brave, breed = urmașii.

Sonnet 14  
 
Not from the stars do I my judgment pluck,  
And yet methinks I have astronomy,  
But not to tell of good or evil luck,   
Of plagues, of dearths, or seasons’ quality;  
Nor can I fortune to brief minutes tell,  
Pointing to each his thunder, rain, and wind,  
Or say with princes if it shall go well,  
By oft predict that I in heaven find;  
But from thine eyes my knowledge I derive,  
And, constant stars, in them I read such art  
As truth and beauty shall together thrive,  
If from thyself to store thou wouldst convert;  
Or else of thee this I prognosticate:  
Thy end is truth’s and beauty’s doom and date.

Sonetul 14  
 
Din astre nu-mprumut al minții cumpăt chiar deloc,  
Deși mă socotesc că-astrologia o-nțeleg,  
Dar nu să profețesc despre noroc sau nenoroc  
Ori despre molimi, foamete, cum timpii se aleg;  
Nici știu prezice-n clipe ce este întâmplare, 
În fiecare, vânt, ploaie și tunet să menesc,  
Să spun cum va fi drumul vīeții princiare,  
Printr-un noian de profeții ce-n ceruri le zăresc;  
Dar eu în ochii tăi citesc măiastră artă:  
Știința-mi iau din aștrii-aceștia doi nemișcători;  
Frumosul și-adevărul spori-vor laolaltă  
De-i vrea tu ca din tine să-ți naști fii, următori.  
Cu-adevărul și frumosu-ți prezic ce s-o-ntâmpla:  
S-or prăbuși și s-or sfârși odat’ cu moartea ta.

Analizând traducerea Sonetului 14 sub același aspect, al fidelității semantice perceptibile în transpunerea poetică, se poate consemna, în majoritatea cazurilor, corespondența perfectă – aș zice aproape literală –, fie că e vorba despre termeni centrali: împrumut = pluck (v. Schmidt: With from, == to derive, to receive, to obtain), methinks = socotesc, astronomy = astrologie (v. Schmidt), season („time“) = timpii, to fortune = a prezice, to tell („foretell“) = să profețesc, plagues = molimi, dearths = foamete, heaven = ceruri, constant = nemișcători, to prognosticate = a prezice, fie despre secvențe de cuvinte: good or evil luck = noroc și nenoroc, thunder, rain, and wind = vânt, ploaie și tunet, ori chiar despre versuri întregi: truth and beauty shall together thrive = Frumosul și-adevărul spori-vor laolaltă.

Nu am „trădat“ literalitatea originalului decât arareori, când am folosit corespondențe cvasisinonimice pentru termenii din original, propunând deci cuvinte extrem de apropiate ca sens: judgment = cumpăt („judecată dreaptă“), I have = înțeleg (cf. „I am in the know / I am conversant with“), to point („to appoint“) = să menesc.

Am apelat la echivalarea semantic-stilistică doar în câteva cazuri, când am renunțat la literalitatea strictă – imposibilă de altfel în contextul dat (traducând, de exemplu, prin citesc pe derive sau pe read prin iau) – ori când am „interpretat“ frastic sensul (ba chiar etimologia) unor termeni; de exemplu, quality l-am redat prin cumse aleg (cf. engl. quality „any thing which can be predicated as characteristic of a thing or person; a natural or adventitious property or adjunct“): deci „cum se-arată timpul / timpurile/vremurile“ (cf. și lat. qualitas < quails).

În puține locuri am apelat la „poetizare“, cu mare grijă însă pentru respectarea aceluiași standard de fidelitate, impus, în primul rând, de regula lui no loss, no gain – de exemplu, oft predict = un noian de profeții (cf. „[care apar / survin] de multe ori, din abundență“).

La fel, modesta mea contribuție personală, de „cizelare și înnobilare“ poetico-artizanală a textului (la modul absolut, cum s-ar spune), transpare, în acest sonet, doar în câteva locuri: say with princes if it shall go well = Să spun cum va fi drumul vīeții princiare; from thyself to store thou wouldst convert = De-i vrea tu ca din tine să-ți naști fii, următori (v. store „increase of men, fertility, population+, convert +to change into sth. else“).

În distihul final, am utilizat o traducere-relectură bazată pe modulare, inversând totodată și ordinea versurilor din original – din rațiuni evidente, ținând de rimă: (…) of thee this I prognosticate: / Thy end is truth’s and beauty’s doom and date = Cu-adevărul și frumosu-ți prezic ce s-o-ntâmpla / S-or prăbuși și s-or sfârși odat’ cu moartea ta (cf. date „limit or end of a period or term“).


Sonnet 12  
 
Vocabular (Schmidt):  
brave  = fine, splendid, beautiful 
prime = height of perfection, flower of life 
sable = black, dark 
lofty = towering, high 
barren = sterile (fig.) 
erst = formerly, once 
canopy = to cover as with a canopy 
bier = a frame of wood to convey dead bodies to the grave 
wastes = useless expense, consumption, loss. (…) Particularly == dissipation, squandering, profusion  
sweet(s)
 = any thing pleasing and delightful 
forsake
 = to desert, to fall off from, to be faithless to  
to brave = to display bravery, to carry a threatening appearance. Mostly transitive, == to defy, to oppose, to bully 
breed = offspring 
 
Sonnet 14
 
  
Vocabular (Schmidt):  
judgment = opinion  
to pluck: With from, == to derive, to receive, to obtain  
astronomy = astrology 
to tell of good or evil luck  
season = time 
quality = any thing which can be predicated as characteristic of a thing or person; a natural or adventitious property or adjunct    
pointing to each = to appoint 
oft = frequent 
constant = settled, steady 
store = increase of men, fertility, population 
convert = to change into sth. else 
date = limit or end of a period or term 

Articolul precedentO seară de poezie contemporană din Grecia și România
Articolul următorOndřej Krystyník, Avatarul esenței

2 COMENTARII

Lasă un răspuns