traducere de Mircea Dan Duță
Un tânăr poet ceh (născut în 1993 la Mariánské Lázně) a studiat anglistica la Universitatea din Brno. De curând, în anul 2020, a primit Premiului Publicului în cadrul ceremonie de decernare a Premiului de Poezie al orașului Dresda. Mai multe detalii despre talentatul poet ceh în analiza lui Mircea Dan Duță (vezi: https://www.fitralit.ro/30-11-2023-mircea-dan-duta-ondrej-krystynik-si-aleea-pe-care-alergau-caii/?preview_id=14455&preview_nonce=65dbaa459c&preview=true&_thumbnail_id=14456.(Fitralit)
***
Pasager clandestin
–
Cred că sunt un pasager clandestin –
Pe nava care duce
unde vrea inima mea
nu sunt acceptați aceia
ca mine.
M-am ascuns în cală
și poate că, din solidaritate cu cei condamnați, până și corpul navei m-a acceptat
preț de câteva clipe ca pe unul de-al casei.
Poate că, atunci când se vor vedea
țărmurile, îmi va permite
să-mi clătesc ochii cu peisajul
care nu poate fi cuprins în cuvinte.
Și poate că de-abia după ce,
cu necuprinsă durere,
acea imagine
îmi va penetra tot eul,
voi fi chemat
să dau socoteală –
frânghia de cânepă,
nodurile marinărești,
gâtul rupt,
vintrele tăiate,
ochii spălați cu alcool
iar la sfârșit și în mod irevocabil
să fiu lăsat pradă mării nepăsătoare;
pentru că acestea sunt legile țării,
după care tânjesc inimile
ca a mea
Alfabetul chirilic
–
Încep să recunosc
caracterele din alfabetul chirilic –
învăț cu ajutorul punk-ului
nu e o formă de a mă cultiva
internetul mă bulversează
dragostea îmi dă direcția.
Fiecare fragment rotund de literă
măcar un pic familiară
este un mic cămin –
acolo voi dormi,
voi mânca,
mă voi bărbieri
și voi căuta repede altul –
alt cântec
vechi de douăzeci de ani –
interpretul s-a spânzurat;
dar mie îmi servește acum
drept material didactic –
Limba rusă pentru somnoroși
și avansați.
Poate-mi intră-n cap
printre lacrimi cu ajutorul mobilului –
– cât se poate
un plan de supraviețuire
mai de doamne-ajută
nu am.
Sfânta Împărtăşanie
–
Din cauza stării de urgență,
la intrarea în biserică găsești doar
dezinfectant pentru a-ți umezi degetele
înainte de a te închina, în loc de apă sfințită.
Am rezistat înăuntru
până la frângerea pâinii
și am plecat nebotezat
înainte de cuminecătură.
Dar când am ieșit,
începuse să plouă; murat varză,
într-un final am acceptat totuși
măcar sângele Domnului.
Obiceiuri de înmormântare ale canidelor
–
Lupii își dezgroapă morții:
doliul lor,
distribuit după criterii precise,
adulmecă umbrele reticent.
Totul se întâmplă cu discreție –
ochiul uman nici măcar nu intuiește ritmul
ceremoniei în comportamentul fiarei,
darămite să-l intereseze cât de cât.
Cât de ciudate i-ar părea
obiceiurile de îngropăciune,
care îți impun să iei nimic de la alții –
și totuși mormântul este acoperit cu flori.
Copite
–
Baronului Ungern von Šternberk,
reîncarnarea lui Mahākāla
–
Visez copitele cailor
care poartă în spate
toată sumbra putere militară a imperiului.
Mă uit în ochii tuturor celor așezați în şa,
mă uit și în propriii mei ochi –
în fond, și eu călăresc alături de ei
prin această veșnică dimineață a ciumei.
În acele vise sunt un om tăcut
care cântă doar în gând –
– cântă despre ținuturi cărora le-a aruncat
de bunăvoie sare peste rănile mortale.
Are și el vise – visează
că trăiește vremuri ciudate
când nu trebuie să-și ascundă cântecele.
Dar la ce i-a folosit, dacă, deși a renunțat la cal,
la arc și la tolba de săgeți,
oricum nu s-a făcut mai vorbăreț.
Familie
–
Când eram copil, îmi doream o familie
cu responsabilitatea tatei;
să aibă grijă de temelia
cea moale și păroasă a statului.
Să-mi răspândesc rădăcinile-n pământ
și apa în cadă;
să desenez pe hartă,
unde avem voie
și unde-i al lu’ nea Cutare.
Am vrut să am o familie tradițională
unde barza aduce copiii,
iar pe barză Micul Iisus –
c-o aruncă în geamul dormitorului cu tot cu hornul
și apoi pricepi
că de-aia zboară fulgii!
De-aia avem familia!
Și de-aia avem pe urmă statul:
bine, ăsta mai conține
și un teritoriu, acolo,
o monedă, ceva,
câteva picături pentru limbajul funcționăresc
și simboluri de stat confecționate din pluș;
uite-ți acolo cocoșul
uite-ți leoaica aci;
Grădină zoologică
cu modele pentru copii…
Pur și simplu
când eram copil
îmi urla prin cap numai imnul țării
iar din ceață-mi făceau cu mâna furuncule grele.
Și erau departe
atât de departe
țărmurile celelalte
și acelea de după ele.
Avatarul esenței
–
Îți faci griji pentru mine,
te temi că voi muri prea curând;
că nu vei apuca să-mi spui
ultimele tale cuvinte
și, ce e mai rău,
că le vei asculta tu pe ale mele,
fiind așadar
într-un final
nevoită să suporți ambele poveri.
Dar eu mă voi trezi
într-un trup de corb
și pe aripi atât de late,
încât oamenii vor vedea
în mine un înger
al zeităților antice,
voi zbura către tine
până când vei cunoaște tu însăți
eliberarea din povara cărnii.
După aceea te voi invita să vii tu către mine
îți voi întinde o gheară de sprijin
și te voi ridica
la bordul
(de mult?) făgăduitei noastre
ambarcațiuni cu pene –
vom pilota
cutia cea neagră
cot la cot.
Și pentru a fi destul de solidă
și pentru a ne purta
cât mai departe
o vom hrăni
cu rămășițele tale pământești –
a devenit al nostru
și trupul meu de corb;
va deveni al nostru
și trupul tău omenesc.
Sală de așteptare
–
Am întârziat la doctor
mai sunt primiți doar pacienții programați.
Asistenta mi-a trântit în nas
ușa cabinetului
iar eu am rămas ca un naufragiat pe uscat
unde doare
chiar și îngrijirea celor dragi,
neprogramat
din cap până în picioare.
Ploaia
–
Ploii îi place să ne amintească mereu
Că provenim din mare
și că probabil tot acolo ne vom întoarce,
când totul se va termina
Poate tocmai pentru că
nu se poate mirosi cu branhiile,
fiecare furtună ne învață
cum era
atunci când respiram prin ele.
Aleea
–
Pe vremuri, pe această alee alergau caii:
copitele lor au bătătorit-o ferm
până când au lipit-o de acel ciob de inimă de piatră
pe care a fost construit
orașul meu natal.
Urmele de potcoavă
au forma unui vierme în mișcare;
ele vor aminti aici pentru totdeauna
pactul consacrat de melodia flauturilor din os,
care nouă animalelor din regiunea de frontieră
încă ne răsună în urechi,
când adormim, netulburate.
