O mare bucurie ne-a întâmpinat, atunci când am intrat la Muzeul Național al Literaturii Române – sediul de pe Calea Griviței – și privirea ne-a fost răpită, pur și simplu, de o mare surpiză, și anume cărți înfrumusețate de către artiști vizuali. Cartea devenită un obiect frumos, dincolo de uzul ei obișnuit. Cartea poate deveni nu numai un obiect al delectării iubitorului de literatură, ci și un obiect benefic pentru meditația artistului vizual asupra ceea ce înseamnă o carte. Mai bine zis, am intrat la Bienala de carte bibliofilă și de carte-obiect, aflată la prima ediție.
Există artiști vizuali care s-au ocupat de ilustrarea cărților – cum ar fi Mircia Dumitrescu, din tinerețe îndrăgosti nu numai de tușa penelului, ci și de paginile cărților de literatura. Nu se poate face ilustrație a cărților de beletristică fără a fi iubitor al acestora, așa că el a fost adesea ales de scriitori pentru crearea unor coperte de cărți, dar și a ilustrațiilor în cărți: să nu uităm de adevăratele sale opere de artă expuse și în această expoziție, dedicate lui Mihai Eminescu sau lui Nichita Stănescu, dar și frumoasa ilustrație a epopeii Novăceștilor. Am întâlnit însă și, chiar și înainte de 1989, scriitori și traducători, cum ar fi spre pildă Romulus Vulpescu, renumit pentru edițiile sale din Bacovia sau Barbu, așa de frumos puse în pagină, încât, dincolo de valențele lor literare, devin adevărate obiecte de artă, pe care aproape că nu îndrăznești să le ții în mână. Să nu uităm că în Evul Mediu existau Biblii în ferecături de argint sau de aur, iar literele de început erau adevărate picturi, executate manual de preoți înzestrați cu talent, iar paginile, așternute pe un pergament special, marginile acestora, ornate. Așa că a existat o evlavie exprimată nu numai sufletește pentru anumite tipărituri, mai ales în ce privește Biblia, ci și materializarea iubirii față de divinitate exprimată prin pictură, așa că o copiere a Bibliei executată manual nu era numai un exercițiu al credinței, dar prin pictură se dădea expresie a ceea este mai bun în om, din credință și dragoste pentru Dumnezeu. Rezultatele nu o dată au fost impresionante.
Această primă ediție a Bienalei de carte bibliofilă și de carte-obiect a fost concepută cu ajutorul mai multor curator, și anume: Gabriela Dumitrescu, Monica Vasinca, Mirela Trăistaru, Pavel Șușară, în expoziție găsindu-se 80 de lucrări selecționate din nu mai puțin de 150 primite. Iată ce se spune în introducerea făcută acestei Bienale: ”Lucrările prezente în expozițiile Bienalei sunt realizate pe parcursul mai multor decenii, acoperă o gamă enormă de stiluri, tehnici și dimensiuni. Cărțile din secțiunea bibliofilă provin atât din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române, respectiv din cel al Bibliotecii Academiei Române, cât și de la edituri care au tipărit astfel de cărți, din colecții private și nu în ultimul rând de la artiști, prin selecția juriului. În această diversitate de forme pe care cartea le generează permanent, am descoperit o coerență complexă, în care lucrările din cele două secțiuni ale Bienalei, cea bibliofilă și cea a cărții de artist, pot fi citite într-o cheie comună, a spiritului tânăr, lipsit de vârstă istorică și de limite, fie ele geografice sau mentale, care caută ieșirea din istoria mică. Astăzi, lumea cărții este radical schimbată. Calitatea materialelor și a tehnicii de imprimare este de nivel european, sintagmele de identificare, construite, obligatoriu, în jurul unor formule precum ex-comuniste sau ex-europene, s-au perimat și ele, cartea produsă în România fiind acum la egalitate, atât în calități, cât și în defecte, cu ceea ce se produce și în lumea întreagă. Hârtia bună, paginația corectă, reproducerea fidelă, coperta spectaculoasă și legătoria proastă sunt achiziții care par ireversibile și de care piața românească beneficiază din plin. Cartea este un univers sincretic, un cumul, în determinarea căruia intră vizualul, tactilul, olfactivul și, până la un punct, chiar gustativul, ca să nu mai vorbim despre participarea cealaltă, care angajează natura noastră morală și factorii de conștiință.”
Cartea bibliofilă este destinată nu numai iubitorilor de carte frumoasă, reușită și din punct de vedere estetic, ci și colecționarilor. Îmi aduc aminte cu bucurie de un volum de poezie bilingv al prietenului și poetului austriac Bruno Weinhals, apărut la Amsterdam, într-o ediția mică, legat de mână, tipărit absolut remarcabil. Volumul, cartonat și cu supracopertă, costa nu mai puțin de 125 de euro. Autorul a primit câteva exemplare, iar restul a fost cumpărat de către bibliofili, bucuroși să achiziționeze nu numai o carte a unui autor deosebit, dar râvnind totodată la o carte cu un număr redus de exemplare, realizată în condiții grafice de excepție.
Cartea-obiect însă, adesea unicat, este o provocare căreia artistul vizual îi răspunde și o imaginează în coordonatele operei de artă. Nu mai este vorba despre ce este în carte, ci despre ce înseamnă o carte pentru artistul vizual. Astfel, o carte poate să fie realizată din bronz, ceramică pictată, din lemn etc., unde fila de hârtie scrisă este abia un accesoriu sugerat – uneori lipsește, iar forma sugerează cartea -, care nu trebuie să însoțească noua operă de artă. O operă care încântă ochiul.
Transfigurarea scrisului în sfera vizualului devine, uneori, completă, absolută. Așa că, poate ce-și dorește și cartea scrisă, cu coperți, cu file crise devine – în final, pentru artistul vizual – o idee, un sentiment.
