Cum să îmbraci femeia în idee

2
1403
Peter Sragher © foto Adorian Târlă
Peter Sragher © foto Adorian Târlă

Portretele de femeie în domeniul artei fotografice au adesea drept subiect nudul mai mult sau mai puțin evidențiat, mai direct sau sublimat în complicate mătăsuri sau voaluri, scoțând în evidență adesea perfecțiunea formelor unei femei, senzualitatea ei, magia ochilor și chipului, a posturii, mișcării trupului, care par a fi armonia înseși, fotograme menite să incite, fără să devină, neapărat, subiecte excitante ale revistei Playboy.

Femeile care pozează în ipostaze intime doresc să se afirme ca persoană cu ceea ce natura le-a înzestrat, fără ca ele să fie de vină că sunt frumoase și că trupul lor este de vis, vis al bărbatului care, văzând fotografia, are sentimentul că a descoperit perfecțiunea, dar și pe aleasa inimii sale. Nu toate nudurile sunt excitante; adevărații fotografi – în opinia noastră – sunt aceia care spiritualizează frumusețea fizică a femeii, devenită subiectul și obiectul interesului lor artistic. Sau aleg să împlinească fotografia de mister. Pentru ei, simpla nuditatea a femeii, chiar dacă deslușește forme impecabile, nu are nicio valoare artistică dacă nu scoate la lumină, la lumina aparatului lor fotografic, o nuanță a sufletului modelului lor, a muzei lor de-o clipă sau de-o viață.

Miza lui Bágy Erik* însă nu constă în a prezenta trupul femeii dincolo de orice prejudecată, ci chiar lucrează la opusul acestei mode. El se străduiește să păstreze misterul femeii, să reveleze puțin, ca să sugereze restul. Crezul său în domeniul fotografiei ni-l mărturisește lapidar: „De mic am iubit poveștile. De orice fel. Iar prin fotografiile mele, îmi doresc să spun povești care să rămână nemuritoare.” Odată ce țintești nemurirea, țintești deosebit de sus, în straturi subtile, pentru unii inaccesibile, ale destinului unui artist, într-un tărâm unde puțini dintre creatori au ajuns. Și nici acum nu știm dacă le va fi hărăzită nemurirea, iar pe deasupra arta fotografică este tânără, în timp ce nemurirea nu cunoaște nici timp, nici vârstă. Există însă și o altă explicație de ce el, student la facultatea de litere, se apleacă asupra fotografiei: „Prin fotografie, pot să dau chip ideilor mele și-mi pot hrăni constant creativitatea.”

Ceea ce ne impresionează la tânărul fotograf este încercarea, de fiecare dată în fotogramele sale alb-negru, de a surprinde adesea nu numai o stare, ci și un crâmpei din sufletul femeilor pe care le portretizează. Și nu arareori, construiește cu acribie și talent o ambianță care să exprime mai deplin ideea și starea dintr-o fotografie.

Bágy Erik

Unul dintre portretele care ne-a atras atenția este, de fapt, o jumătate de portret (cu care ilustrăm primul articol al acestui număr al revistei, la interior, dar care este și la sfârșitul textului de față), intitulat de artistul-fotograf Incomplete („Incomplet”). Ceea ce m-a contrariat, în cel mai bun sens al cuvântului, dintru început a fost tocmai partea de care ne vitregește Erik și pe care trebuie s-o completăm cu imaginația noastră. Acel gol pe care privitorul trebuie să-l umple cu ceea ce consideră că trebuie pus în fotografia ca tăiată în două. Ne-a impresionat și delicatețea modelului, ce pare să-și țină respirația înainte de a fi surprinsă de aparatul de fotografiat, dar emană și o hotărâre aparte, care nu contrazice în niciun fel delicatețea trăsăturilor. Alb-negrul reușește, pentru a câta oară?, să evidențieze aceste însușiri, pierdute altfel într-o fotografie color.

Dacă în fotografia discutată se ascunde o parte din portret, în fotograma Fear („Teamă”) chiar este vorba de un anti-portret, căci femeia își exprimă teama prin aceea că nu vrea să fie văzută cu totul, acoperindu-și chipul cu părul ei bogat. Orice privire ar fi pentru ea ucigătoare, așa că ne vitregește de chip cu mimica lui și de ochi („fereastra sufletului”, cum o numea Leonardo da Vinci, iar Gioconda este suprema materializare a acestei afirmații a marelui artist renascentist), noi rămânând numai cu sentimentul ce ne este indus, și anume acela de teamă.

Jocul cu ideile continuă în fotografii. Unele titluri creează o tensiune între titlu și interpretarea imaginii surprinse de aparat, așa cum este, de pildă, cazul fotogramei Play with me („Joacă-te cu mine”, pe care am plasat-o în deschiderea acestui text). Ceea ce spune imaginea aceasta – o foarte elaborată compoziție – este: inelul coșului de baschet e stricat, adică nu s-ar putea juca nimeni la panou; apoi, femeia nici nu privește spre panoul de baschet, spre potențialul joc de baschet; ea are în mână o păpușă cu care nu se joacă, ci o ține absentă, ca și când n-ar fi a ei, mai mult îi atârnă, în timp ce privirea ei, o privire-țintă, cu toate că trădând un sentiment de dezabuzare, se îndreaptă într-o cu totul altă direcție, către un obiect al interesului care ne rămâne necunoscut. Fotografia ne îndreaptă atenția în afara cadrului ei, unde poate că este persoana cu care femeia din imagine ar fi menită să înceapă jocul. Totuși, credem noi, slabă speranță.

Și ajungem la The Exorcist („Exorcista”), o altă compoziție cu totul aparte a lui Erik, în care – pe fundalul unui zid uzat, din care ies cărămizile, iar tencuiala a dispărut de multă vreme – femeia cu un voal înalt, negru, prins deasupra capului, îmbrăcată cu totul în negru, fardată cu negru în jurul ochilor, cu sânge negru curgându-i din colțul gurii, cu o privire îndreptată în jos, ca spre iad, o privire care nu aduce a nimic bun, invocă spirite pe care parcă le așteptăm să apară dintr-o clipă-n alta, amenințătoare, înfricoșătoare, aducătoare de nenorociri. Iar noaptea ar putea oricând să se prăbușească asupra noastră în plină zi, odată cu zidul din spate. Și spusele exorcistei, de neînțeles pentru noi, ei s-ar putea adeveri.

Pe Erik, așa cum se prezintă, îl caracterizează, de fapt, modestia – uitată dorința de nemurire. El și dorește, conchizând cu sinceritate despre misiunea artei sale: „Cel mai important lucru însă este că voi oferi amintiri oamenilor și-mi doresc să las ceva în urma mea de care lumea să se poată bucura peste ani.” Fie că va fi vorba de fotografie de artă, cinematografie sau literatură.

Erik are multe calități. Are idei. Viitorul o să arate dacă visurile sale de acum, tânăr fiind, își vor găsi împlinirea în anii ce vin.

——————

* Bágy Erik este un tânăr din Luduș, județul Mureș, care studiază în Cluj-Napoca, la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”. Cu sprijinul tatălui său, care și-a dat seama de talentul nativ al fiului, a avut, cum și afirmă: „Norocul ca, împreună cu tatăl meu, să transform această pasiune într-un job, și astfel să îmbin utilul cu plăcutul.” Din planurile de viitor ale tânărului fotograf nu lipsește o posibilă incursiune în domeniul literaturii și cinematografiei.

2 COMENTARII

Lasă un răspuns