„Adaosul” la pensie al scriitorilor din 1943

0
33

Am primit la redacție un document foarte interesant, și anume o cerere pentru a beneficia de un adaos la pensie a unui scriitor în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Pentru mine o informație inedita, căci nu știam că pe atunci existau astfel de facilități pentru scriitori.

Îmi aduc aminte că și în perioada comunistă scriitorii pensionari, cum era tatăl meu, I.M.Ștefan, primea prin Fondul Literar o sumă de bani care îi completa pensia de stat. Mai mult, puteai să te și împrumuți la Fondul Literar, atunci când aveai o nevoie, dar trebuia să returnezi banii eșalonat. Cu toate acestea, un număr de circa 20 de scriitori mari datornici nu au catadicsit vreodată să-și plătească vreodată datoriile față de Fondul Literar după 1990… (Peter Sragher)

Skultety Alexandru citind din Stéphane Meuret © foto Mihuț Savu
Skultety Alexandru citind din Stéphane Meuret © foto Mihuț Savu

Documentul pe care-l prezentăm în facsimil l-am descoperit pe internet, în septembrie 2019. În perioadele mele de răgaz, îmi face plăcere să „visătoresc” pe grupul „Căutătorii de vechituri”, unde mulți membri iubitori de istorie și de frumos pun la dispoziția publicului o multitudine de documente și obiecte interesante. Anticarul care a postat prezentul „document Romulus Cioflec” este tânărul Done Simon, absolvent al Facultății de Jurnalism a Universității din București, neobosit și rafinat căutător și descoperitor de documente și obiecte de artă (manuscrise, scrisori, fotografii vechi [secolele XIX–XX], cărți cu autograf, albume, picturi, desene, gravuri, grafică, schițe, caricaturi, acuarele, cărți poștale, brevete, certificate, diplome, partituri etc.).

Romulus Cioflec (1882–1955), profesor și cunoscut journalist (a scris la Viața românească din Iași și Românul din Arad și a colaborat la Neamul românesc literar, Gazeta Transilvaniei, Luceafărul, Tribuna, Minerva literară, Universul literar, Flacăra, Sburătorul, Adevărul literar și artistic, Facla etc.), adresa, la 4 decembrie 1943, președintelui Societății Scriitorilor Români din București o cerere (înregistrată în aceeași zi la S.S.R., cu nr. 349), prin care solicita o adeverință, „necesară pentru valorificarea drepturilor mele la adaosul de pensie de la Casa Scriitorilor”. Președintele Societății Scriitorilor Români era, la acea dată (între 1939 și 1944), marele clasicist Niculae I. Herescu, poet, prozator, eseist, traducător, fondator și director al Institutului Român de Studii Latine din București, director, din 1940, al Fundațiilor Culturale Regale „Carol I”.

Lasă un răspuns