A trecut în lumea celor drepți Prietena noastră de o viață Andreea Lupu. Am condus-o pe ultimul drum vineri, 12 noiembrie 2021, sub un soare timid de toamnă târzie.
Provenea din lumea bună a cosmopolitului oraș Brăila. A crescut bilingv – în copilărie, comunica în franceză cu bunica ei belgiancă. Singurul mediu în care ți-o puteai imagina era masa de lucru din bibliotecă. A scris mult, în română și în franceză, a citit enorm, en biais, cum îi plăcea să spună. A fost de profesie dascăl și cercetător (dacă termenul poate fi aplicat literaților). Datorită ei l-am recitit, cu alți ochi, pe Marin Preda, pe care nu prea îl aveam, ca să fiu sincer, la inimă. „Da, măi, dar…“ sunt cuvintele cu care începeau discuțiile ei polemice.
A fost un cărturar de modă veche, pentru care literatura era acvariul în care înota.
Oricât m-aș strădui, nu pot să precizez anul când ne-am cunoscut… Cândva, între nașterea lui Mihai, băiatul nostru cel mic, botezat de Mănel pe când era holtei, și cea a Domnicăi, pe care Andreea, măritată deja cu Mănel (Coman Lupu), a ținut-o în brațe la botez. I-a fost, așadar, nașă.
L-a nășit, dar în alt fel, și pe Andi, băiatul nostru cel mare, care urma să dea un examen (de admitere? de treaptă?), pierzând cu el, care socotea că literatura e „bla-bla-bla“, ore după ore, săptămânal, de pregătire („meditații“, cum se numeau pe atunci), ca să ia notă mare la proba de română.
A fost o perioadă, în tinerețile noastre, când ne întâlneam destul de des și ne bucuram să putem fi împreună. Știam fiecare despre celălalt / ceilalți la ce (nu unde, ci la ce) lucrează, ce a mai citit, ne ajutam și ne încurajam. Erau timpuri frumoase – și nu doar fiindcă eram tineri, ci, în primul rând, pentru că viața era mai tihnită pe atunci și mai generoasă cu timpul nostru liber.
A răpus-o, așa scrie în certificatul de deces, covidul. S-a răzbunat pe ea, fiindcă nu a vrut să se vaccineze. Și a condamnat-o la o moarte înspăimântătoare, într-o secție ATI, singură și intubată.
Nu a fost nici antivaccinistă, nici negaționistă, nici babă ortodoxă. Îi era doar teamă că vaccinul îi va agrava bolile de care suferea. A pus în balanță plusurile și minusurile și a luat o hotărâre. A decis în cunoștință de cauză. Iar pentru asta, trebuie admirată. Și-a exercitat darul suprem cu care ne-a hărăzit Dumnezeu: libertatea de a alege și de a nu permite ca alții să judece pentru noi. Acesta e mesajul tragic, dar și profund uman, pe care ni l-a transmis moartea Andreei Vlădescu, căsătorită Lupu.
Dumnezeu s-o ierte și s-o primească în Împărăția Sa!
