Arta Vizuală Grecească

0
113
Peter Sragher arătând cu ochii spre premianții fitralit
Peter Sragher

Emoția pe care o încerci când pășești într-o sală de muzeu de artă vizuală este trezită de operele de artă pe care sufletul, iar apoi mintea ta sunt invitate să le pătrundă. Culoarea, forma, ideea cuprinse în ele se topesc pe dată într-un tot care fac ca opera de artă să renască în viziunea ta proprie, unică.

Și asta nu este încă totul. Intervine și concepția curatorului unei săli în care fundalul, lumina, așezarea exponatelor fac, pe de o parte, ca ele să capete o nouă valență, iar, pe de altă parte, mai ales în ce privește lumina, le potențează semnificația, dar le și protejează de degradare în timp. Astfel, curatorul pune exponatele în valoare pe măsura lor, pentru a continua ideea pe care el a deslușit-o în intenția artistului.

În fotografia din deschiderea acestui articol vedem, de pildă, cum sculptura așezată în mijlocul sălii, o marmură albă, este așezată pe un piedestal negru, pentru a-i scoate mai bine în evidență lumina, dar și silueta; la capătul sălii, alte două opere de artă mai luminoase sunt, de asemenea, amplasate pe un fundal negru, care le pune în evidență.

În această prezentare, a doua, a Muzeului de Artă Modernă Goulandris din Atena, vă invităm să admirați o serie de picturi ale unor artiști greci contemporani.

Singura excepție este o operă a lui El Greco, de la sfârșitul secolului al XVI-lea, intitulată Chipul sfânt, în fapt așa cum a rămas în iconografia creștină imaginea lui Isus Hristos cu cununa de spini pe frunte și o picătură de sânge care începe să-i curgă. Pe drumul suferinței sale, impresionată, o tânără îi întinde un văl cu care Isus își șterge sudoarea și sângele, după care i-l înapoiază. Tânăra vede, sub semnul minunii, cum chipul lui Isus rămâne întipărit pe văl. Așa a rămas în istoria religioasă Sfânta Veronica. Impresionant este ceea ce ne spune chiar Chipul: hotărâre, iubire dincolo de cuvinte, o privire care chiar vede dincolo, dincolo de suferința de pe Pământ, dincolo de spațiu și timp. Privirea pare de-acum desprinsă de trupul său, ca și cum s-ar găsi într-o altă dimensiune.

Jannis Kounellis reușește cu câteva tușe de pensulă să creeze o atmosferă de o rară frumusețe, unde se regăsește doar pecetea omului – care e scos din imagine. Pare să fie plecat de curând, iar arta lui Kounellis este tocmai aceea de a crea o puternică prezență a omului, cu toate că el este absent din cadru. Iar nuanțele de negru, ușor neclare, creează o atmosferă de magie.

Costas Tsoclis reușește să sugereze un arbore, dar nu numai pentru ca il pictează, ci prin prezența fizică a lemnului care sugerează cu putere – pars pro toto – arborele. Pictura este atât de sugestivă, chiar de la distanță, creând o a treia dimensiune, încât ai impresia că simți mirosul de lemn curat, nu de lemn tăiat, ci de lemn viu, care te îmbrățișează, din vremea Greciei antice cu eroi și mituri, învăluindu-te cu aceeași forță.

Simțim în fiecare sală în parte, a acestui minunat muzeu, cum se creează astfel între artistul vizual și curator o relație cu totul specială ce se reflectă în prezentarea exponatului. Acesta este înfățișat iubitorului de artă în așa fel, încât calități potențiale să deveină vizibile pentru ochiul oricui care are acuitate vizuală și spirituală. Deschide sufletul admiratorului operei de artă, pentru ca acesta s-o recepteze pe deplin. Iubitorul artei vizuale intră într-o lume cu totul misterioasă și plină de surprize odată ce pășește în muzeu. Ca și când ar păși într-o lume magică din care nu mai vrea să scape niciodată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here