Întreaga planetă, în stare de exil la domiciliu

0
36

L’Enfer c’est les autres.
Jean-Paul Sartre

Prezentare și traducere de Angela Bratsou
Angela Bratsou

Reacțiile la boli și durere sunt legate de sistemele de valori generale, de credințele și modalitățile de exprimare culturală, care împing oamenii să se comporte într-un mod particular și diferit când sunt expuși unor situații diferite. Bineînțeles că nici noi, traducătorii, nu facem excepție când reacționăm la durerea pe care o resimțim la ruperea de rutina vieții noastre de zi cu zi; o viață care, înainte de covid, presupunea multe ore de concentrare în singurătate – văzută însă acum din altă optică, aceea a unei stări de exil la domiciliu.

Da, cu cea mai mare parte a populației lumii în carantină, planeta este în exil. Exilul la domiciliu. Pentru mine, cea a căreia esență era mișcarea și lumina, iar călătoria era calea de a rămâne concentrată pe ceva, este ca și cum mi-am pierdut simțul orientării. Timpul meu s-a lungit-micșorat. Uneori, nu-mi amintesc ce zi este, brusc îmi dau seama că au trecut luni de la începutul restricției, care mi se par un secol, dar, în același timp, zilele mele curg ca niște picături de apă. Am senzația că visez în timp ce sunt trează. Pe această planetă exilată, cu străzile sale pustii, păsările au început să ciripească, să cânte note din ce în ce mai înalte, animalele sălbatice se acomodează în arealul nostru, devenit acum pustiu. Lumea fără noi are o frumusețe ciudată. Este ca imaginea dintr-un vis care persistă intact după ce ne-am trezit și trebuie să ne oprim, să uităm o vreme ce suntem sau credem că suntem, pentru a rezolva enigma. Ce se întâmplă în jurul nostru este ca o poveste de science fiction sau distopie futuristă care, foarte curând, a devenit o realitate tangibilă; ea pare să funcționeze ca un rezumat al numeroaselor crize ce caracterizează epoca noastră, subliniind cât de vulnerabil și fragil este sistemul globalizat pe care îl împărtășim. Consecințele teribile pentru indivizi, țări și economii sunt inevitabile. Dar, în acest caz, cum putem aborda lucrurile – noi, cei care prin scrieri sau traduceri dărâmăm granițe dintre culturi, urmându-ne vocația?

Este cunoscut și comentat de cercetători că întotdeauna, după mari crize, mari schimbări sociale sau dezastre (războaie, revoluții, epidemii), urmează o perioadă de mare înflorire a artelor și, în special, a literaturii. Acest lucru este firesc, deoarece literatura are puterea de a descrie evenimentele nerostite, pe care istoria nu le poate reda și care sunt cruciale pentru dezvoltarea și continuitatea unei societăți. În literatura mondială, există multe povești care se desfășoară în mijlocul unor pandemii, alegorice sau chiar adevărate, trimise de zei sau consecința acțiunii umane. De altfel, poate ca urmare a unor evenimente reale, toate religiile cunoscute includ povești de „revelație” datorate epidemiilor, dezastrelor naturale sau „răzbunării” de către zei, precum ciuma biblică a filistinilor sau două dintre cele zece plăgi ale faraonului. Nu sunt puține nici cazurile în care lucrări futuriste par să fi prezis situații cu analogii sau chiar asemănări cu cele trăite astăzi de oameni din întreaga lume.

Dintre lucurile bune pentru traducători aflați în acest exil acasă, în tovărășia cărților, unul este acela că putem gândi și citi mai mult; putem reveni la condiția noastră firească de cititori profesioniști. Bineînțeles, ne trezește interesul tot ce s-a scris referitor la molime și catastrofe; și lista este lungă: epidemiile au constituit întotdeauna canevasul pentru proiectarea emoțiilor, pentru catharsis, pentru comentarii politice, pentru metafore și descrieri ale modului în care oamenii reacționează la crizele majore de sănătate. Luând lucrurile de la începuturi, în Iliada ne este prezentată molima care, trimisă de zei, secera eroii ahei pentru vina lui Agamemnon față de zeul Apollon, vine apoi Boala din Războiul peloponeziac al lui Tucidide și, trecând de la epos la tragedie, în Oedip de Sofocle, Teba este bântuită de o molimă groaznică. În zorii timpurilor moderne, în faimosul Decameron (1353) de Boccaccio, considerat și prima lucrare de proză a timpurilor moderne, este descrisă ciuma care a izbucnit la Florența în 1348.

Sărind peste ani, lista lucrărilor din timpurile moderne cu referiri la molime este lungă, continuă până în zilele noastre, dar nu le voi aminti, desigur sunt cunoscute*. Bineînțeles că și în Grecia au fost scrise destule romane, povestiri și poeme legate de epidemii. Enumăr unele dintre ele: Το θανατικό της Ρόδου/Moartea Rhodosului de Emanouil Limenitis, Ασπασία/Aspasia de Iakovakis Rizou Neroulos, Η Ξένητου 1854/Străina din 1854 de Emmanouil Lykoudis, Η επιδημία/Epidemia de Gheorghios Souris, Βαρδιάνος στα Σπόρκα/Vardianos în Sporka de Alexandros Papadiamantis, Η άρρωστη πολιτεία/Societatea bolnavă de Galatea Kazantzaki, Γη και νερό/Pământ și apă de G. A. Abot, Λοιμό/Ciumă de Andreas Franghias, Graffito de Pavlos Matesis – ultimele două niște alegorii. Iar astăzi se scrie enorm despre virușii moderni, în proză sau poezie, colectiv sau individual.

Confruntați cu o criză economică recentă, în Grecia am fost mai bine pregătiți să facem față primului șoc și să acceptăm noua situație creată de pandemie. Ceea ce începem să realizăm este că nu avem de-a face cu o altă excepție: noua eră, care a debutat aproximativ odată cu începutul secolului, va fi o perioadă de transformare constantă și de nesiguranță permanentă. Ca niște copii răsfățați de istorie, sigur că nu am experimentat războiul, dar se pare că am intrat într-o fază extrem de complexă, forțați să dezvoltăm alte tipuri de reflexe, pentru a face față provocărilor.

A călători fără a pleca de acasă este principalul avantaj al lucrului de acasă, lucru pe care noi, traducătorii, îl știm, dar pe care milioane de oameni abia încep să-l descopere. Una dintre schimbările majore pe care această criză le va aduce lumii este probabil aceasta: oamenii vor călători mai puțin, dar, chiar și așa, se vor afla în mai multe locuri, în același timp. Planeta va fi recunoscătoare și familiile la fel. Poate că partea pozitivă a tragediei care se desfășoară este triumful omniprezenței.

Comunicarea cu ceilalți este importantă, desigur, și eu personal am simțit lipsa ei, dar acum îmi dau seama cât de important este pentru mine să fiu în natură câteva ore în fiecare săptămână, să îi simt sunetele, mirosurile, culorile… Această izolare este imposibil să nu aibă consecințe negative dacă va continua mult timp, oricât de puternic psihologic ar fi cineva. Chiar și o persoană singuratică precum sunt eu are nevoie de divertisment, iar acum opțiunile sunt minime. Redescopăr în aceste zile un ritm de viață pe care îl uitasem complet și acest lucru este legat de meditație. Singurătatea este o stare dificilă, dar îi și poate recompensa pe cei cărora nu le este frică să-și confrunte sufletul, sentimentele interioare și, în cele din urmă, pe ei înșiși.

Literatura este, printre altele, un mod de distanțare; ne ajută să vedem realitatea de la distanță și să simțim că până și o astfel de pandemie face parte din viață. Dar nu sunt sigură dacă marea majoritate a oamenilor știu cum să-și petreacă timpul citind. Nu mai suntem familiarizați cu profunzimea cuvântului tipărit, nu ne mai lăsăm mintea liberă să fie purtată de o poveste, nu mai avem gânduri care sunt departe de realitate. O carte, o carte bună, este o altă lume. Nu putem intra în altă lume decât dacă o lăsăm mai întâi aici pe cea prezentă. Și acesta este exact exercițiul care oamenilor obișnuiți le este dificil să-l facă, ceea ce are drept rezultat că devin și mai atașați de realitate. Trăiesc oprimați de realitate și timp, cu idei obsesive privitoare la rezultate și realizări. Zilele goale din carantină ne-au învățat, sper, că realizarea noastră supremă este o viață care are sens.

De asemenea, cred că această epidemie va schimba totul, iar literatura nu va fi o excepție, se va schimba și ea. Și, desigur, se va schimba modul de interpretare și de citit. Când se va fi terminat pandemia, evident că vom gândi diferit, vom simți diferit, vom scrie diferit. În literatură și artă va exista o mișcare complet diferită, cu lucruri noi. Mai mult, cred că ființa umană este puțin pregătită pentru o astfel de situație. Această izolare, această închidere fizică va avea consecințe, pentru că masca împotriva virușilor a îndepărtat celelalte măști. Oamenii încă vorbesc la telefon, prin e-mail, pe rețelele de socializare etc., dar prezența corpului, prezența celuilalt lipsește. Cred că, atunci când vom ieși complet liberi pe stradă, va exista un sentiment de înstrăinare, chiar și după sfârșitul pandemiei. Atingerea celuilalt va fi ceva destul de înspăimântător și, în același timp, interesant, dar ceva se va schimba radical în această atingere a celuilalt.

Îmbucurător este că acum arta a intrat într-o stare de autorestricție, dar nu a rămas tăcută: muzicienii susțin concerte online, organizațiile și grupurile de teatru încarcă spectacole pe YouTube, muzeele și instituțiile oferă tururi digitale ale colecțiilor lor.

Poezia, într-un mod simplu și expresiv, reușește să împrăștie fricile, se confruntă cu nesiguranțele și liniștește sau chiar mobilizează Omul. Vindecă homeopatic. Mai ales în vremuri de criză ca aceasta, când Omul se confruntă cu rezistența sa, are nevoie de o doză de magie în care ceea ce se caută este sentimentul de ușurare. Desigur, poezia nici nu se putea să nu fie influențată. În Grecia, se desfășoară zilele acestea Festivalul internațional de poezie, devenit o tradiție. Cu deviza Poezie în ciuda vremurilor, cel de-al 6-lea Festival Internațional de Poezie vine iar în acest septembrie și aduce poezia în viețile noastre. Acesta este un eveniment literar foarte important, care a fost creat în anii de criză (2013) și aspiră să schimbe imaginea Greciei în lume, făcând din Atena un important centru literar european și o destinație de călătorie pentru iubitorii de poezie. Festivalul este organizat de Cercul Poeților, sub egida Ministerului Culturii, sponsorizat de el și se desfășoară în colaborare cu Municipalitatea din Atena, Palatul Muzicii – Megaro Mousikis – din Atena și Fundația Elenă pentru Cultură.

Vreau să spun că da, în vremuri de coronavirus, se scrie mult și în Grecia, se fac prezentări și mese rotunde privind cărțile, editurile, traducătorii. Și, bineînțeles, noi, traducătorii literari, avem în continuare un rol important. Depășind exilul la domiciliu impus de coronavirus, noi vom continua să creăm punți între culturi.

Ceea ce cred că interesează este faptul că în Grecia scriu și poeți și prozatori de limbă română. Publică fie individual, fie în antologii comune. Exilul lor, deși nu este numai în casă, ci și unul departe de rădăcini, este ușurat prin creație. Salut în aceste rânduri curajul și talentul poetului Florin Gheorghiu și ale prozatorului și poetului Dan Hășdean. Ei ne dovedesc că se poate lupta cu orice îngrădire.

În încheiere, vreau să-mi exprim speranța că va exista un nou punct de plecare pentru reexaminarea conceptului de libertate, a acestui bun social suprem al unei societăți democratice și pentru protejarea altor bunuri sociale de bază – a căror valoare se depreciase oarecum din cauza vitezei mai mult sau mai puțin de la sine înțelese a vieții –, precum sănătatea, educația și cultura, bunuri care trebuie oferite gratuit și egal tuturor.

_________________

* O mică și incompletă listă: Travels in Asia and Africa (1325-1354), a călătorului arab Ibn Battuta socotit drept un Marco Polo arab; Fever de Laurie Halse Anderson, 1793; Promessi sposi de Alessandro Francesco Tommaso Manzoni (1825-1827); The Last Man de Mary Shelley, 1826; The Masque of the Red Death de Edgar Allen Poe, 1842; Uncle Tom’s Cabin de Harriet Beecher Stowe, 1852; La Dame aux Camélias de Alexandre Dumas, fils, 1852; în 1881, povestirea naturalistului danez Jens Peter Jacobsen, Pesten i Bergamo; Nordenholt’s Million de J. J. Connington, Alfred Walter Stewart, 1923; La peste de Albert Camus, 1947; Le Hussard sur le toit de Jean Giono, 1951; The Stand de Stephen King, 1978; The Death of Grass de Sam Youd, 1956; El amor en los tiempos del cólera de Gabriel García Márquez, 1985; Ensaio sobre a cegueira, de José Saramago, 2000; Nemesis de Philip Roth, 2010; Peste et Choléra de Patrick Deville, 2014; The end of the world de Santiago Amigorena, 2015; Severance de Ling Ma; Fever de Deon Meyer, 2016. Tema epidimiilor și a virușilor este o sursă de inspirație și pentru comics istorice, cum ar fi Crossed de Garth Ennis, sau Το The Last Man de Brian K. Vaughan și Pia Guerra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here