Publicarea, în Revista de traduceri literare, a unui număr de șase poezii eminesciene în limba engleză în traducerea Dianei Cârligeanu a stârnit indignarea domnului inginer Mircea Pella din SUA, în timpul liber versificator și traducător de poezie românească în limba engleză. Nemulțumit de calitatea traducerilor Dianei Cârligeanu, acesta a luat poziție, elogiind traducerile anterioare ale domnului Adrian Sahlean, eminent traducător al unui minuscul corpus de texte eminesciene. Domnul Mircea Pella, parcă parafrazând celebrele cuvinte ale lui Arhimede noli me tangere, ne anunță că, după Adrian Sahlean, s-ar cuveni ca nimeni să nu mai abordeze traducerea lui Eminescu în engleză.
Diana Cârligeanu a răspuns în acest număr al revistei atât comentariilor lui Mircea Pella (vezi:https://www.fitralit.ro/01-05-2023-replica-lui-mircea-pella/) , cât și celor ale lui Adrian Sahlean (căci există un istoric, până acum necunoscut, al relațiilor dintre mai tânăra aspirantă la glorie și traducătorul consacrat; vezi: https://www.fitralit.ro/01-05-2023-replica-lui-adrian-sahlean/).
Publicăm, de asemenea, un punct de vedere, pe care ni l-a comunicat, în iunie 2022, Sergiu Celac, important traducător de literatură din limba engleză. Înainte de publicarea poeziilor în traducerea Dianei Cârligeanu, am cerut atât punctul de vedere al lui George Volceanov, cât și pe cel al lui Sergiu Celac (în acest număr este redat punctul de vedere al domniei sale; vezi: https://www.fitralit.ro/01-05-2023-scurte-consideratii-despre-traducerile-unor-poezii-de-mihai-eminescu-in-limba-engleza/), dovadă că Revista de traduceri literare nu publică materiale adunate la întâmplare – cum ar vrea să creadă unii și alții.
Adrian Sahlean s-a ținut până acum departe de acest schimb de opinii, deși a purtat „în tranșee“ o lungă corespondență cu colegul nostru George Volceanov, în care și-a exprimat dezamăgirea față de standardele – vezi, Doamne – modeste ale Revistei de traduceri literare a Filialei București-Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România.
Considerăm că, în chestiunea noilor traduceri din Eminescu, părțile implicate au exprimat puncte de vedere clare, iar continuarea, în revista noastră, a unei polemici între „beligeranți“ cu luări de poziții – s-ar părea – ireconciliabile ar putea dăuna grav climatului literar. Într-o astfel de dispută, nu poate exista învingător. Dacă vreuna dintre părți mai are de adăugat ceva, este invitată s-o facă în alte publicații.
Ne exprimăm înalta apreciere pentru realizările de până acum ale domnului Sahlean – încheiate cu zeci de ani în urmă – și îi urăm, totodată, succes Dianei Cârligeanu în realizarea amplului proiect de importanță națională la care s-a înhămat. Nu suntem în măsură să judecăm reușita acestuia înainte de a-i vedea roadele tipărite și difuzate. Iar judecata de valoare finală nu-i va aparține nici lui Mircea Pella, nici lui Adrian Sahlean, ci Timpului (cu majusculă, ca în poezia renascentistă) și, mai ales, generațiilor viitoare de cititori și exegeți.
Istoria traducerilor nu are puncte terminus, „capete de linie“. Fiecare generație are dreptul – și datoria – să facă traduceri noi, valoroase. Idee care a constituit, de altminteri, și punctul de pornire al Simpozionului internațional despre retraducerea literară – organizat, în noiembrie 2019, de Filiala București-Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România, în colaborare cu Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București –, ale cărui comunicări științifice, toate lucrări de ținută, au fost publicate în volumul Provocările retraducerii literare. Rescrierea literaturii universale în limba română, Editura Universității din București, 2020.
