Constantin Geambaşu: „Traducătorul – vector important de transmitere a unor valori într-o altă cultură”

0
521

Absolvent al Universităţii din Varşovia, promoţia 1971, Constantin Geambaşu a fost repartizat ca asistent la Catedra de slavistică a Universităţii din Bucureşti, străbătând toate treptele carierei universitare şi devenind profesor în anul 2004. Ca asistent a ţinut cursuri practice şi seminare de literatură, iar ca lector cursuri de morfologie, lexicologie şi stilistică polonă, precum şi cursuri opţionale de literatură. În cadrul cursurilor de limbă a pus un accent deosebit pe relaţia dintre aspectualitate şi modalitate, pornind de la dificultăţiile însuşirii aspectului verbal de către studenţii români (după cum se ştie această categorie gramaticală nu există în limbile romanice). În anul 1989 a susţinut teza de doctorat Proza Mariei Dąbrowska, în care a acordat o atenţie deosebită problemelor comparate, cu accent pe aspectele receptării literare. Datorită tezei domeniul de cercetare ştiinţifică s-a axat cu precădere pe secolul al XX-lea, în cadrul căruia literatura a fost studiată în context larg cultural şi istoric.

Între 2004 şi 2011 a fost șeful catedrei de filologie slavă a Universităţii din Bucureşti, iniţiind proiecte noi de cercetare şi programe de mobilităţi universitare (vezi programele Ceepus şi Erasmus). Ca titular al cursului de literatură şi cultură polonă, a ţinut cursuri la secţia de filologie polonă şi la studiile de masterat. A iniţiat câteva cursuri noi: interculturalitate în spaţii limitrofe (cu accent pe zona răsăriteană, relaţiile culturale dintre polonezi şi ucraineni, dintre polonezi şi lituanieni, imaginea polonezilor în ochii ucrainenilor versus a ucrainenilor în ochii polonezilor, stereotipurile cu privire la Germania, Gdańskul – oraş multietnic şi multicultural şi reflectarea lui în literatură); curente culturale slave (bogomilism, husitism, sarmatism, mesianism, panslavism etc.), literatura antitotalitară – între utopie şi antiutopie (principalele texte literare despre sistemul totalitar). A acreditat primul program de studii de masterat la slavistică, Studii culturale slave, în cadrul căruia a introdus noi discipline: civilizaţie slavă comparată, imagologie slavă, relaţii româno-slave, receptarea ca fenomen cultural interdisciplinar).

Între 1982-1989, Constantin Geambaşu a fost lector de limba şi literatura română la Universitatea „Kliment Ohridski” din Sofia, iar între 1999-2004, la Universitatea Jagiellonă din Cracovia, îmbogăţindu-şi experienţa didactică cu metoda contrastivă şi elaborând diferite auxiliare didactice (manuale, ghiduri de conversaţie, lexicoane, dicţionare). Învăţarea limbii bulgare şi parcurgerea principalelor texte ale literaturii bulgare i-a permis elaborarea studiului comparat Proza „corintică” în literaturile bulgară, polonă şi română. Studiu comparat, publicat în anul 1999 la Bucureşti. În afară de acest studiu, a publicat patru volume consacrate literaturii şi culturii polone: Ipostaze lirice şi narative (1999), Scriitori polonezi (2002), Cultură şi civilizaţie polonă (secolele X-XVII) (2005), Texte şi contexte (2011). De asemenea, este autorul a peste o sută de articole şi studii critice, publicate în volume şi reviste de specialitate, fiind unul dintre cei mai cunoscuţi polonişti contemporani, jucînd un rol activ şi în cadrul Societăţii Bristol de predare a culturii şi limbii polone ca limbă străină. A participat la numeroase conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale, precum şi la congresele internaţionale ale slaviştilor. În anul 2006 a fost ales preşedinte al Asociaţiei Slaviştilor din România, funcţie pe care o deţine şi în prezent.

Antoaneta Olteanu
Antoaneta Olteanu

Domnule profesor, prima întrebare pe care vreau să vi-o pun este de unde ați învățat așa de bine limba polonă? Cum ați ajuns s-o predați la nivel academic?

În timpul studiilor la Varşovia m-am pregătit într-o măsură mai mare pentru a deveni translator la Ministerul de Externe, de aceea am mers mai puţin la bibliotecă şi am vorbit mai mult polona, la cămin, pe stradă, oriunde aveam posibilitata de a exersa pentru a mă putea exprima cât mai fluent şi mai corect. La Externe nu era loc anul acela. Repartizarea la secţia de filologie polonă a Universităţii din Bucureşti a însemnat o nouă perspectivă şi provocare profesională, parcurgerea mai multor trepte pe care le impune cariera universitară. În afară de cursuri practice şi seminare de literatură, m-am înscris la scurt timp la doctorat. Am ales ca temă Proza Mariei Dąbrowska, nu din pasiune pentru textele acestei scriitoare, ci condus de ideea că la noi s-a scris mai puţin despre ea şi nu existau prea multe surse critice, cu toate că peste ani avea să apară monografia reputatului istoric literar T. Drewnowski Rzecz russowska, bazată în mare măsură pe Jurnalul scriitoarei la care nu puteai avea acces fără acordul comisiei testamentare. A trebuit să refac teza.

Paralel cu activitatea didactică şi ştiinţifică, ați depus în cele patru decenii un efort susţinut şi constant de promovare a literaturii şi culturii polone în România prin intermediul traducerilor. O primă întrebare care se impune este cînd și cum anume ați început activitatea de traducător?

În general, în ţările neslave, universitarii, paralel cu activitatea didactică şi ştiinţifică, devin traducători nu atât din pasiune, cât din nevoie. Ca tânăr asistent am citit în română texte literare traduse de colegi polonişti mai vârstnici sau de absolvenţi de filologie angajaţi la diferite instituţii culturale. Domina atunci, ca şi acum, ideea că nu poţi traduce dacă nu eşti talentat, că nu este de ajuns cunoaşterea bună a limbii. Primul stimul şi primul pas în drumul spre traducere îl datorez redactorului şef al secţiei de pedagogie de la Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti. Pe vremea când eram student în ultimul an la Varşovia, doamna Nadia Nicolescu a făcut o vizită de lucru la editura omolog din Polonia, împreună cu un coleg de la redacţia de fizică, dl Gh. Enescu. La întoarcerea de la studii am trecut pe la editură şi am primit de tradus o carte: Didactică generală a lui W. Okoń, manual de bază în anii ’70. Cartea a apărut, am primit o sumă impresionantă pentru un tânăr asistent, stimulativă la început de drum, astfel încât am continuat să traduc din domeniul didactic încă cinci volume. După aceea m-am îndreptat spre literatură, mai precis prin intermediul teoriei literare: am tradus şi publicat la una dintre cele mai mari edituri din România, Univers, manualul lui H. Markiewicz, Główne problemy wiedzy o literaturze/ Conceptele științei literaturii, o adevărată provocare hermeneutică.

După apariţia acestei cărţi eram hotărât să mă confrunt cu texte literare, dar după 1989, aceeaşi editură mi-a adresat oferta de a traduce Miłosz, Europa natală, eseuri cu caracter autobiografic, incursiuni în cultura europeană. Cartea a apărut în anul 1998, când România a fost oaspete de onoare la Târgul de carte din Varşovia.

Într-adevăr, numele lui Miłosz a devenit cunoscut în România și datorită activității dumneavoastră. Ce ați mai tradus și eseistul polonez?

Un impact deosebit asupra mea ca tânăr traducător l-a avut Zniewolony umysl (Gândirea captivă) al lui Czesław Miłosz, carte pe care am tradus-o şi publicat-o la una dintre cele mai mari edituri din România, Humanitas, înfiinţată în anul 1990. E o carte scrisă, după cum se ştie, cu mulţi ani în urmă, dar necunoscută în lumea socialistă. Acesta a fost impactul decisiv, cartea lui Miłosz a acţionat ca o lumină pentru noi, cei ţinuţi sub obrocul ideologiei şi cenzurii comuniste. În afară de efectul benefic cognitiv asupra mea, am înţeles cât de important este traducătorul ca vector de transmitere a unor valori dintr-o altă cultură. Odată cu Gândirea captivă am devenit un traducător conştient, am început să caut eu cărţi şi texte din literatura şi cultura polonă pe care să le propun editorilor, mai ales că după anul 1989 piaţa de carte se schimbase radical, mă refer la numărul mare de edituri şi la oferta sporită.

Au urmat alte traduceri succesive din opera lui Czesław Miłosz: Ziemia Ulro (Pământul Ulro), Widzenia nad Zatoka San Francisco (Privind dinspre Golful San Francisco), precum şi antologia de poezie Podul de catifea (selecţie pregătită şi tradusă împreună cu poeta Passionaria Stoicescu). În prezent lucrez la Autoportret przekorny. Rozmowy z Aleksandrem Fiutem (Autoportretul unui îndărătnic. Convirbiri cu Aleksandr Fiut), iar anul viitor am în program traducerea unui volum monumental, important pentru cultura polonă, dar, cu siguranță, și pentru cititorul român, Historia literatury polskiej (Istoria literaturii polone), prelegerile americane ale lui Czesław Miłosz.

Dar în afară de eseistică o contribuție extrem de importantă ați avut-o la promovarea prozei poloneze, cu deosebire a celei contemporane. Cum ați făcut selecția textelor pe care le-ați tradus?

Într-adevăr, preocuparea mea s-a îndreptat și spre proză. În acest sens putem remarca două direcţii: pe de o parte, am urmărit recuperarea unor valori ale literaturii clasice (Władysław Reymont, Ziemia obiecana/ Pământul făgăduinței; Stanisław Lem, Eden, Solaris, Golem XIV; Witold Gombrowicz, Opętani/ Posedații), iar pe de alta promovarea literaturii postmoderne (Olga Tokarczuk, A. Stasiuk, S. Chwin, W. Kuczok, Dorota Masłowska, pentru pomeni doar o parte din scriitorii promovați pe piața românească). Ce-i drept, în pofida diversităţii textelor şi autorilor traduşi, am rămas sensibil şi credincios primei înclinaţii: critica şi teoria literară. O dovadă îna cest sens sunt cele câteva volume de eseuri critice: A fi sau a nu fi central european, Cz. Miłosz – un Gulliver al secolului al XX-lea, ambele semnate de profesorul cracovian Aleksander Fiut, şi ultimul volum, extrem de important nu doar pentru mediul universitar, ci pentru toţi cei care vor să afle ce se întâmplă în literatura polonă din ultimele două decenii, Polska do wymiany – Późna nowoczesność i wielkie nasze narracje/ Polonia în schimbare. Modernitatea târzie și marile noastre națiuni a profesorului Przemysław Czapliński.

Din domeniul prozei, care dintre textele traduse v-a ridicat dificultăți?

La un moment dat a apărut din partea editurii Nemira specializată în science fiction un proiect grandios: Stanisław Lem. În cadrul acestui proiect mie mi-au revenit trei cărţi: Eden, Golem XIV şi Fiasco. O a doua trăire maximă la nivel intelectual şi emoţional l-a exercitat eseul de antropologie filosofic-culturală Golem XIV-lea. Ţin minte, l-am tradus în iarna anul 1995, timp de trei luni, indiferent unde mă aflam, trăiam în lumea lui Golem, o fascinaţie autentică faţă de imaginaţia, limbajul şi ideile unuia dintre cei mai mari umanişti ai lumii: Stanisław Lem. În paranteză fie spus, l-am cunoscut personal pe marele savant la el acasă şi am fost impresionat de un perete enorm al salonului, pe care se afla biblioteca traducerilor sale în lume, peste o mie de volume! Din păcate ultima carte pe care trebuia să o traduc în cadrul proiectului, Fiasco, s-a dovedit chiar un fiasco, pentru că editura, nu ştiu în ce mod, a intrat în colaps financiar şi nu a mai finalizat acest proiect.

O altă provocare lingvistică şi imgagologică a fost Pământul făgăduinţei de Reymont. Întârzierea apariţiei romanului în română s-a datorat imaginii exacerbate a evreilor. Odată cu eliminarea cenzurii m-am gândit că acest important roman merită să fie tradus în completarea celorlalte valoroase opere ale romancierului polonez: Ţăranii, Comedianta, Frământări, Nuvele etc. După ce traduci Reymont şi Lem poţi fi sigur că ai trecut proba de foc şi că te poţi considera cu adevărat traducător. Între timp, au dispărut din păcate colegii traducători mai în vârstă, a apărut chiar un gol pe piaţă în această privinţă. În anul 2001 s-a înfiinţat la Bucureşti Institutul Polonez, instituţie cu care de la început am colaborat eficient şi sistematic, reuşind împreună să impunem pe piaţa de carte românească poeţi, prozatori şi eseişti de primă mărime (Miłosz, Herbert, Krynicki, Sommer, Twardowski; Olga Tokarczuk, A. Stasiuk, S. Chwin; Aleksander Wat, L. Kołakowski, Karol Wojtyła).

Știu însă că manifestați un interes mai mare pentru poezie decât pentru proză, nu numai în cadrul cursurilor universitare, dar și la nivelul traducerilor. Portofoliul volumelor de poezie este și el impresionant, cuprinzând nu numai clasici, total necunoscuți cititorului român, dar și numeroși poeți contemporani extrem de valoroși care și-au găsit în România un public neașteptat.

Da, mi-a plăcut mereu poezia, iar când e vorba de cea polonă, în activitatea mea de traducător, acest interes se justifică pentru că ea este o parte extrem de valoroasă a literaturii polone. Selecțiile de versuri pe care le-am făcut s-au îndreptat spre poeți clasici, precum J. Kochanowski (Treny/ Trenii, ediţie bilingvă), A. Mickiewicz (Sontey Krymskie/ Sonete din Crimeea, ediţie bilingvă), J. Słowacki (Kordian), St. Wyspiański (Wesele/ Nunta), B. Leśmian (Łąka/ Lunca), Kazimiera Iłłakowiczówna (Szeptem/ În șoaptă), traduse împreună cu Passionaria Stoicescu; apoi amintesc o altă serie de antologii pe care le-am pregătit şi tradus singur: Wisława Szymborska (Chwila/ Clipa, Portret z pamięci/ Portret din memorie), Z. Herbert (Pan Cogito), T. Różewicz (Poemat otwarty/ Poem deschis), R. Krynicki (Wiersze wybrane/ Versuri alese), Piotr Sommer (Rano na ziemi/ Dimineața de pământ). În prezent pregătesc o selecţia de versuri ale lui St. Barańczak.

Cum v-ați apropiat de poezie, mai ales în domeniul traducerilor?

Tot o întâmplare a făcut să mă apropii de poezia polonă. În anul 1973 revista „Steaua” de la Cluj pregătea un număr consacrat poeziei poloneze contemporane. Redactorul şef m-a rugat să traduc în jur de zece poezii. O cunoşteam pe poeta Passionaria Stoicescu, căsătorită cu un coleg de la catedra de rusă. Atunci mi-a venit ideea de a-i propune să traducem împreună aceste versuri. Mai târziu, după înfiinţarea Institutului Cărţii de la Cracovia, când pe baza granturilor pentru traducere puteam să-i convingem mai uşor pe editori să publice poezie, am trecut la elaborarea împreună a câtorva plachete importante: Szymborska, proaspăt Laureată a Premiului Nobel, J. Kochanowski, J. Słowacki, A. Mickiewicz, St. Wyspiański, B. Leśmian, Czesław Miłosz. Pe Milosz l-am cunoscut personal la Cracovia, când l-am vizitat la locuinţa din apropierea Pieţei Vechi pentru a-i solicita drepturile de autor pentru volumul Ţinutul Ulro. Apoi l-am urmărit la mai multe întâlniri de-a lungul timpului în perioada cât am fost lector de limba română la Universitatea din Cracovia (1999-2004). Gustul pentru traducerea de poezie a crescut şi în cazul poeţilor care nu mai impuneau reguli stricte prozodice, am pregătit şi tradus singur antologiile Herbert, Szymborska, Różewicz, Krynicki, Sommer, pornind de la ideea că lirica polonă este extrem de valoroasă şi merită să fie promovată în România.

Dar mai există un alt domeniu în care aveți contribuții remarcabile, și anume filosofia și memorialistica. Apreciind într-o mare măsură umanistica polonă, nu v-ați limitat doar la poezie şi proză, ci ați acordat atenţie unor umanişti de anvergură, precum Karol Wojtyła (Iubire şi responsabilitate), Leszek Kołakowski (Mini-wyklady o maxi-sprawach/ Conferințe mici pe teme mari, Obecność mitu/ Prezența mitului, Czy Pan Bog jest szczęśliwy?/ Este Dumnezeu fericit?). De un real succes s-a bucurat volumul Mój wiek/ Secolul meu de Aleksander Wat, apărut în anul 2014 la editura Humanitas, pentru care ați primit din partea Filialei de traduceri a Uniunii Scriitorilor Premiul Cartea anului.

Premiul Transatlantyk © foto Antoaneta Olteanu
Premiul Transatlantyk © foto Antoaneta Olteanu

Într-adevăr, şcoala de logică şi de filozofie poloneză este bine cunoscută în lume. Este suficient să enumerăm nume precum Tadeusz Kotarbiński, Roman Ingarden, Władysław Tatarkiewicz sau Leszek Kołakowski, ultimul mare filozof din această parte a Europei. M-a interesat în mod deosebit cartea lui Kołakowski, Główne nurty marksizmu/ Principalele curente ale marxismului, pe care am început să o traduc la iniţiativa editurii Humanitas. Din păcate, editura a renunţat la acest important proiect în anul 1991. Cartea a apărut totuşi în traducere din engleză la editura Curtea veche (2009-2010), cu o întârziere de două decenii! Cele două volume de eseuri pe care le-am tradus în anul 2014, când Polonia a fost oaspete de onoare la Târgul de Carte Bookfest, au pus în lumină contribuţia cunoscutului filozof la elucidarea atât a unor probleme ideologice (vezi Socialismul, ideologia şi stânga), religioase (Religia, Dumnezeu şi problema răului) din volumul Este Dumnezeu fericit? (Curtea Veche), cât şi mitologice (volumul Prezenţa mitului, Curtea Veche). Un mare impact emoţional şi intelectual asupra mea a avut prima parte a studiului etic, elaborat de Karol Wojtyła ca teză de abilitare. În ajunul vizitei Suveranului Pontif în România ]n anul 1999, a apărut Iubire şi responsabilitate, o carte excepţională, tradusă în numeroase limbi, un adevărat ghid etic, în care partenerii din cadrul unui cuplu, indiferent de vârstă, sunt priviţi şi trataţi ca persoane. Fiecare partener ar trebui să facă tot ce e posibil ca persoana de lângă el să fie împlinită şi fericită, să o privească prin prisma personalismului, nu a egoismului. În sfârşit, Secolul meu de Aleksander Wat reprezintă o densă radiografie a intelectualităţii europene din prima jumătate a secolului al XX-lea, un periplu prin închisorile comuniste, dezvăluind destinul tragic al intelectualului implicat în hăţişul sistemului totalitar.

Spuneți, cum vă explicați interesul așa de mare al editorilor români pentru spațiul cultural polonez? Pentru că piața românească de carte cunoaște, așa cum vedem numai din enumerarea activității dumneavoastră (dar mai există și contribuții ale altor traducători), un număr extrem de mare de prezențe.

În ceea ce mă privește, activitatea mea de traducător s-a intensificat mai ales în urma înfiinţării la Cracovia a Institutului Cărţii, instituţie care susţine programatic traducerile din limba polonă, precum şi a Institutului Polonez de la Bucureşti (2001), interesat nemijlocit în promovarea valorilor culturale poloneze şi evident în colaborarea cu poloniştii români, în formarea de noi traducători şi în extinderea legăturilor culturale dintre cele două ţări. Congresul traducătorilor, la rândul lui, organizat tot de Institutul Cărţii la Cracovia (ajuns la a treia ediţie), mi-a permis să intru în legătură nemijlocită cu numeroşi traducători din limba polonă nu doar de pe continentul european. Personal am fost foarte surprins să afle că Pan Tadeusz, un roman în versuri, alcătuit din 12 cărţi (circa 400 de pagini) a fost tradus în chineză, sau că Pământul făgăduinţei – un text foarte complicat – a fost tradus în vietnameză! Foarte interesante sunt atelierele de traducere din cadrul Congresului, prilej de confruntare în privinţa nivelului de cunoaştere a limbii şi a metodelor de abordare a textului literar. La un asemenea atelier s-a născut ideea de a-l traduce pe Leśmian în română (am aflat că până atunci singurul volum de versuri ale acestui simbolist genial a apărut în rusă!). În prezent am satisfacţia că a apărut, iată, şi în română, în anul 2013!

Și în urma unei activități așa de prodigioase, nu numai în domeniul traducerilor, dar în cel al promovării ample a culturii polone, nu au întârziat să apară și distincțiile. Pentru merite deosebite în promovarea culturii polone în România ați primit Medalia „Zasłużony dla kultury polskiej” din partea Ministerului Educaţiei, precum şi Premiul Polonicum, în anul 2013, din partea Universităţii din Varşovia, pentru rezultate remarcabile în promovarea limbii și culturii polone în străinătate. Cele două premii acordate de Filiala de Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor – pentru Nunta, de St. Wyspiański (2007), respectiv pentru Aleksandr Wat, Secolul meu (2015), la care se adaugă și Premiul de excelență pentru traducere oferit de revista „Observator cultural”. Cum vedeți rolul dumneavoastră de traducător și promotor al culturii polone în România? Pentru că se pare că și alții l-au văzut deja foarte bine!

Este vorba în primul rând de o îmbogățire personală: drumul prin literatura polonă m-a dus spre Est, căci, datorită lui Mickiewicz (Sonete din Crimeea), Słowacki (Kordian), Miłosz (Gândirea captivă şi Europa natală), Stempowski (W dolinie Dniestru/ Pe valea Nistrului), Wat (Secolul meu), Reymont (Pământul făgăduinței), Kołakowski (eseurile) am înţeles ce înseamnă homo polonicus şi legăturile sale cu ţinuturile răsăritene (Kresy) sau Republica celor Două Naţiuni. Literatura polonă mi-a deschis ochii şi mintea spre două extrem de importante concepte pe care se pune preţ astăzi în Uniunea Europeană, multi- şi interculturalitatea. De asemenea, ce rol are traducerea ca act intercultural.

La nivel personal, datorită predării literaturii la universitate am ales texte valoroase, iar datorită traducerii am început să înţeleg mai bine poetica şi structura acestor texte. E drept că cele două domenii se împletesc în mare măsură, dar intră şi în coliziune, căci traducerea necesită foarte mult timp şi se răsfrânge asupra calităţii pregătirii didactice sau ştiinţifice. În cazul literaturilor „mici” de cele mai multe ori în conştiinţa culturală a ţării rămân totuşi traducătorii. Dincolo de nivelul de pregătire profesională sau intelectuală, traducerea impune însă disciplină şi o bună condiţie fizică despre care mi-a vorbit convingător cel mai cunoscut şi talentat traducător din Europa Centrală, şi anume dl Ireneusz Kania, în timpul unei conferinţe culturale polono-române. Alegerea profesiei în tinereţe este adeseori rezultatul unei întâmplări. Pentru mine a fost o alegere reuşită, care mi-a oferit numeroase satisfacţii, iar Premiul de astăzi reprezintă o încununare a eforturilor, dar şi un simbol de apreciere a spaţiului cultural românesc.

Și acum, iată, a venit „Transatlantyk”, una dintre cele mai mari prestigioase recompense din lume pentru promovarea culturii polone în special prin traduceri.

Premiul „Transatlantyk” reprezintă, pentru orice traducător de literatură polonă din lume, recunoaşterea deplină a meritelor în domeniul promovării şi susţinerii literaturii şi culturii polone în străinătate. În acelaşi timp, consider că este şi un simbol de apreciere a zonei culturale din care vine traducătorul, în cazul de faţă a spaţiului românesc.Este un premiu râvnit, care îl motivează pe traducător să lucreze într-un ritm susţinut, având în vedere că numărul nominalizărilor este relativ mare (40-50 de nominalizări din întreaga lume). În cazul meu, acest premiu este o încununare a întregii cariere profesionale. În cei peste 40 de ani de activitate, am acordat atenţie nu doar predării literaturii şi culturii polone la universitate, ci şi promovării pe piaţa de carte prin traduceri, prefeţe, conferinţe, simpozioane etc.

Lasă un răspuns