Jean Valvis, Creatorul de branduri

2
180
Peter Sragher in performance – foto Mircea Dan Duță

Jean Valvis cu rădăcini grecești, a emigrat în Elveția cu familia din vremea copilăriei, a învățat în țara sa de adopție, Elveția, dar și în Franța – unde a urmat studii aprofundate de arhitectură –, după care a sosit în România la începutul anilor nouăzeci ai secolului trecut nu pentru a se lansa în domeniul construcțiilor de clădiri de birouri sau de locuințe, ci înarmat cu convingerea că, într-o țară abia ieșită din comunism, există oportunități de afaceri deosebite, piața nefiind saturată, cum se întâmpla în Occident.

O mare firmă din străinătate a încercat cu peste douăzeci de ani în urmă să-și completeze în România portofoliul de băuturi răcoritoare cu o apă minerală, încercând să creeze un brand de la zero, deci nu și-a propus să cumpere o apă minerală de pe piața românească. La noi, apele minerale aveau o mare tradiție și acum treizeci de ani, ca să dăm doar două exemple: un  brand  de aproape două sute de ani precum Borsec sau unul de zeci de ani, precum Perla Harghitei. Mai mult, se spunea că România este cea mai bogată țară în resurse de ape minerale din Europa, având circa un sfert din acestea. Firmă de care vorbeam mai înainte a eșuat în impunerea unui nou brand de apă minerală pe piața din România, fiind nevoită să-și închidă operațiunile cu pierderi mari. Un manager slab, un marketing neconvingător, o apă de slabă calitate, un plan de afaceri deficitar, nu știu cu siguranță motivul, fapt este că n-au reușit.

Jean Valvis însă a reușit, acolo unde acea firmă respectată a dat chix. A izbutit să creeze și să impună apa minerală Dorna – un proiect greenfield – pe piața românească. Dorna a devenit apa minerală preferată a românilor alături de Borsec. Și, în anul 2002, Coca Cola Hellenic Bottling Company a considerat că este timpul să-și diversifice portofoliul de băuturi, achiziționând Dorna Apemin de la Jean Valvis la un preț foarte bun și apoi integrând-o perfect, având o distribuție foarte bine pusă la punct, cu celelalte produse oferite consumatorilor.

Mulți antreprenori s-ar fi mulțumit cu banii câștigați și și-ar fi petrecut restul vieții în Seychelles sau Bahamas și am fi văzut fotografii cu domnul Valvis bând un mojito sub o umbrelă din frunze de palmier, admirând nisipurile albe așezate lângă mările liniștite cu nuanțe de turcoaz sau făcând curse cu mașinile puternice pe dunele înfierbântate din țările calde.

Nu a fost să fie. Jean Valvis nici gând să se  „pensioneze“, pentru că, înainte de a vinde apa minerală, el înființase, în 1998, LaDorna, o firmă de lactate, simțind că pe piața românească este nevoie de un jucător de calitate și în acest domeniu. A creat cu echipa nu mai puțin de 85 de produse, de la brânză și lapte, până la cașcaval. Brandul a prins atât de bine pe piața din România încă în formare, încât gigantul francez Lactalis a pus ochii pe firmă și a achiziționat-o zece ani mai târziu.

Jean Valvis a creat încă un brand apreciat.

Nici gând să se oprească omul de afaceri, care, cu siguranță, urma să se folosească în designul următorului pariu antreprenorial pe cunoștințele acumulate în timpul studiilor la școala de arhitectură din Paris. După zece ani, când credem că a expirat interdicția din contractul de vânzare a apei minerale Dorna de a desfășura activități în cadrul apelor minerale, Jean Valvis concepe și aduce în 2010 pe piața noastră o apă minerală promovată în primul rând prin aceea că nu conține nitriți detectabili: Aqua Carpatica. Apa minerală este o mare realizare din perspectiva designului: sticla e minimalistă, numai transparență de sticlă/plastic și negru, totul de o eleganță demnă de un premiu de frumusețe. Atât sticlele rotunjite, cât și cele cu colțuri sunt deosebit de frumoase. Ca urmare a unui marketing inteligent, a calității apei, aceasta a ajuns pe 17 piețe europene, un adevărat record pentru apele minerale, căci în fiecare țară consumatorii dispun de produse similare cu tradiție. Și, o nouă recunoaștere a brandului, PepsiCola a achiționat o parte din acțiunile Aqua Carpatice și se ocupă acum de distribuția acesteia alături de celelalte băuturi răcoritoare din portofoliul său. Marele câștig este, cred, că în acest fel Aqua Carpatica poate pătrunde cu ajutorul firmei americane pe imensa piață din SUA, unde competiția este acerbă, dar produsul poate să câștige o parte din piață, având în vedere designul și calitatea aparte a apei. Vor avea oare izvoarele noastre din Bucovina suficientă apă cât va cere piața americană?

Jean Valvis a construit încă un brand de succes.

Și n-am vorbit de altă pasiune al lui Jean Valvis. Vinul. Acum, trecerea de la apă minerală la vin este altă chestiune. Aici este o altă piață, extrem de competitivă, pe de o parte cea din România, dar și o mare varietate de vinuri din toată lumea. Așa se face că intrepidul om de afaceri a cumpărat o podgorie foarte veche la Sâmburești, unde face vinul Domeniile Sâmburești.

Și cum ne se dezminte, Jean Valvis  și-a construit, inspirat de vinificatorii francezi și un palat pe nume Château Valvis din Merlot, Cabernet Sauvignon sau Chardonnay.


Notă. Firmele Grupului Valvis nu au sponsorizat niciodată Filiala București-Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România (Fitralit) sau pe autorul articolului. (Fitralit)

Articolul precedentPeter Sragher, Calea spre inima lotusului
Articolul următorA existat o Revoluție a lecturii la sfârșitul secolului al XVIII-lea? Partea 1

2 COMENTARII

  1. Dear Fitralit,
    ati uitat povestia cu Dorna Agri si cereale bio din Calarasi !
    Faza cu „mohito + apele turquoise + sportive turbo” chiar ma dat un zambet mare (haiosa). Oare nu era mai bine chiar sa o traiesc ?
    Va ofer o cafeluța la birou si confirm public ca acest articol nu a fost in niciun caz o „comanda” sau cererea din partea noastra.
    à bientôt,
    J.Valvis

Lasă un răspuns