Fuga de focul pasiunii ar putea sfârși în flăcările iadului

Din când în când, ascunse prin cine știe ce colțuri, își fac numărul (ingrat?) și își afirmă prezența (să o numim discretă?) porțiuni de versificație ostentativ cizelată, „poezioare” încărcate cu o provocatoare „înțelepciune” în dulcele stil „știți-voi-care” (întrucât, da, se contează, în mare măsură, pe complicitatea și inițierea cititorului avizat, educat, entuziasmat, încântat sau – treacă de la sine sau de la cine-o trece – saturat ori agasat de „cățeluș cu părul creț” și „te iubesc, dar nu pe tine”), totul înecat, fără urmă de condescendență, într-o ploaie de aparent epigonism obsedat (cum altfel?) de sine și de propria-i însemnătate și într-o avalanșă de pretinsă grafomanie nepăsătoare chiar și față de autoasumata-i stridență. Iar dacă ridică îndreptățite semne de întrebare faptul că „diamantele” provocator de șlefuite zgârie în loc de a străluci, la fel de adevărat este că și mediul formal toxic care le potopește este mult prea vizibil coroziv pentru a putea fi luat în serios pe post de substanță toxică.

Pe scurt, Sosoi provoacă – și o face fără urmă de condescendență sau intenție de compromis. Și, în ciuda oricăror aparențe, tocmai aceste ciocniri multidimensionale a contrariilor nici pe departe dialectice produc scânteile care dau strălucire textelor celui mai înverșunat dintre „antipoeții” underground-ului ceh contemporan. Din mijlocul întunericului arătat cu degetul, din dematerializarea agresiv-ostentativă a alegației „esteticului” într-o (in)”estetică a urâtului” la fel de convingătoare precum eprubeta de coca-cola care dizolvă cu furie în reclamele de televiziune măsele gata cariate, în scopul de a ne determina nu să nu bem coca-cola, ci să ne spălăm pe dinți cu Colgate, din toate aceste reacții voit și insuportabil artificiale țâșnește dintr-o dată lumina gestului poetic sui-generis. Sau, ținând seama de ceea ce scriam mai sus și de afirmațiile lui Sosoi că urăște cuvântul poet, să vorbim, mai degrabă, în cazul său, despre lumina unui gest antipoetic și, implicit, despre un antipoet. Și, trebuie spus, despre unul care-și dorește acest statut, tânjește după el. Să i-l dedicăm și să-i respectăm dorința. Dar să rămânem realiști: dacă lucrurile ar rămâne la stadiul descris mai sus, o atare formă de antipoezie, declarată și formulată în acest fel, nu va păcăli niciodată pe niciun critic literar: manifeste / manifestări similare de sfidare – sau logoree – romantică, necruțătoare vârtejuri (mai degrabă, taifunuri) de cuvinte, șocante și dezordonate bombardamente adesea mai degrabă sonore decât lexicale – de asemenea fenomene am avut parte nu numai o dată pe parcursul dezvoltării istorice a ideii de discurs literar.

Mașina neagră cu motor unu-punct-doi

Așadar, pentru ca noile monologuri antipoetice ale lui Sosoi să convingă în felul în care o fac este nevoie de mai mult – și aceasta, în principal, pe planul substanței pe care, de data aceasta, suntem obligați s-o numim poetică, fără a o mai răsfăța cu uzitatul anti al maniheiștilor de profesie: uriașa negare de către autor a contemporaneității în formele sale de manifestare sublime sau banale, eterne, perene sau de fiecare zi se combină, se contopește cu la fel de titanice imersiuni sau plonjeuri în poziții, atitudini, gesturi și expresii cotidiene, întregul proces trecând prin filtrul chinuitor, dureros și lipsit de condescendență al rebeliunii auctoriale – strălucitoare, nemiloase și la fel de ostentative precum tot ceea ce există în acest volum în planul construcției tematice și formale, dar cuceritoare printr-un unic și „simplu” argument: autenticitatea. După ce-și ridicase în cap publicul, critica și chiar principiile propriei sale creații prin acel potop de elemente pleonastic-provocatoare de la primul nivel al construcției textului și pentru a mai putea convinge la acest nivel, Sosoi avea o singură șansă: să nu privească înapoi, să „facă pe nebunul” până la capăt, ba mai mult, să identifice și să utilizeze în mod eficient un numitor comun convingător pentru toate trăsnăile aruncate în luptă până atunci. Și trebuie spus că a reușit cu brio, chiar dacă i s-ar putea reproșa că-i place să trăiască periculos ca  („anti”)poet: găsit (sau lansat pe piață) în ultima clipă, elementul integrator (și, trebuie spus, probabil singurul) al dezordinii de până atunci îl constituie, o repetăm, ideea de rebeliune, identificarea rebelului-autor cu rebelul-personaj și, mai mult decât orice, capacitatea primului de a convinge că-l ia în serios pe cel de-al doilea, că se ia în serios pe sine, că, în sfârșit, ia ceva în serios „at all”, în cadrul acestui monolog ce părea făcut numai de dragul ostentației. În același timp însă, acest antipoet exploziv se comportă ca un beatnik tipic și, pe parcursul și în numele acestui road-movie mai ușor de acceptat ca atmosferă decât ca poveste, mai credibil ca road decât ca movie, luxurianta forță de nestăvilit a „mașinii negre unu punct doi” și a tânărului furios, element turbulent, după toate aparențele, al Boemiei și al Boemei de Vest, le-ar putea da lecții unor generații întregi de Allen Ginsberg și Lawrence Ferlinghetti. Poemul său antipoetic mustește de țipete, urlete, zbierete, proteste și neîntrerupte văicăreli, ale căror surse – în spiritul reacțiilor chimice contra naturii din motorul „unu-punct-doi” al paradoxurilor forțate – sunt nestăvilitele șuvoaie și asocieri ale imaginilor și impresiilor de tip iarmaroc, lunapark, benzinărie, periferie, autostradă, infern, purgatoriu de pe traseul Praga–Beroun, plictiseala pre- sau postapocaliptică a anarhiștilor din, desigur, inventata municipalitate Chodouň, leagăn al unei viitoare civilizații sau mormânt al uneia în curs de dispariție, dar, mai ales, mesajul curent al protestelor individuale, spiritul de travesti al sugeratului demonism romantic ce impregnează întregul volum și peisajul aproape vizual al murmurului colectiv, confuz al mulțimii anonime.

Prolog

Prolog

v pul pátý ráno zatim chteji všichni spát i ptáci zatim držej hubu - poslouchat spokojený-konejšivý výdechy manželek a necekat na první vhodnou možnost necekat na první dobrou ve všech tech bytech nad mojí hlavou se to tetelí jako rozházený vajgly po terase - nikdy me nenapadlo je sesbírat… K cemu by to byloş takhle neorganizovane rozesraný po zemi alespon dávali patricnej prímer tomu oduševnelýmu klidu spícího vežáku v pul pátý ráno kdy vztahy a sounáležitost pod všema perinama s novým povlecním byly kompletní kdy okna byly dokorán protože ranní vlaky prozatim nebyly slyšet a rincení kovovejch kol a tunovejch tendru nehrozilo… vubec nic nehrozilo kdyby to tak bylo naporád bylo by to tak správne hloupá a bezduvodná radost s božím pricinením kdybych se snad nekdy v pul pátý probudil nasadte mi násilím roubík a jako bezpohlavní otepi pripravte voteže a udidla nažente zpátky – prokrista! Za svojí ženou zpátky do stáje abych jí do rozednení mohl taky, jako všichni ostatní mohl bezezbytku naslouchat a po probuzení u terasy vežáku odhodit vajgla na zámkovou dlažbu posetou stoletím

la patru jumʼate dimineaţa toată lumea vrea să mai doarmă până şi păsările-şi ţin pliscul încă - toţi vor să mai asculte răsuflarea mângâietoare a nevestelor şi să nu aştepte până chiar s-o putea să nu aştepte pân-o veni ocazia în toate apartamentele alea deasupra capului meu lumea se zbuciumă şi se rostogoleşte ca nişte mucuri de ţigară împrăştiate pe terasă - nu mi-a trecut niciodată prin cap să le strâng… Ce rost ar avea? aşa aruncate aiurea pe jos, de parcă le-ar fi căcat careva prin toată casa, cel puţin ofereau o imagine sugestivă pentru acel bloc-turn forfotind de viaţă la patru jum’ate dimineaţa ceasul împlinirii relaţiilor şi al împreunărilor sub toate plăpumile nou înfăţate când ferestrele erau larg deschise, pentru că trenurile de dimineaţă încă nu se făceau auzite şi lumea încă nu se simţea ameninţată de zdrăngănitul roţilor metalice şi al tenderelor cântărind câteva tone de fapt lumea nu se simţea ameninţată de nimic dac-ar fi fost aşa mereu ar fi fost exact aşa cum trebuie o bucurie proastă inexplicabilă venită de la dumnezeu daca s-ar întâmpla vreodată să mă trezesc la patru jum’ate puneţi-mi zăbala cu forţa înhămaţi-mă cu frâul şi dârlogii ca pe un mănunchi de cărnuri asexuate şi mânaţi-mă pentru numele lui dumnezeu înapoi la vaca mea înapoi în grajd ca să fiu în stare ca tot omu’ s-o ascult negreşit până s-o crăpa de ziuă şi, după ce ne-om deştepta lângă terasa blocului-turn, să arunc mucurile de ţigară pe pardoseala castelului presarată cu praful veacului

I.	I.
stará ušlechtilá dáma ze mě nikdy nebude a nikdo mě kurva nezastaví jedu s mojí černou jedna dvojkou po štěrkový cestě inkoustová noc a kafky se srocujou na dominantním bouřkovým masívu jedu z Prahy hekticky vodpaluju první camelku vůbec mě nenapadá proč to dělam vůbec mě nenapadá proč to vlastně beru voklikou neni nutný o tom přemejšlet svatá trojice se mi zamilovaně komíhá – voběšená jako antoníček – na zpětným zrcátku čelního skla a nikdo jí kurva nezasastaví benzín jsem doplnil a olej zkontroloval, můžu bejt v klidu motor klidně a cyklicky končí a začíná,při sešlápnutí pedálu, svůj perpetum mobile algoritmů a nikdo ho kurva nezastaví …až na mě… nikdy sem nebyl technicky zdatnej stopař s desetidolarovou kytarou z prahy očividně propás svojí šanci ryby v potoce - linoucího se podél jako dunivý mraky nad hlavou - si toho vůbec nevšimly měl smůlu ryby měly štěstí jak sem chytal ryby…do prdele s otou pavlem na konci cesty podél cesty vidim první světla beroun…Beroun! předměstí, vlakový nádraží utržený z řetězu, skatepark bez děcek a bohapustý továrny tohle mě musí minout, toho nesmim nikdy litovat!! a nikdo mě kurva nezastaví křečovitě a intenzivně jsem semknul víčka a sundal nohu z plynu šoupnul tam trojku a dvojku jinam zaryl jsem nehty do volantu první pouliční lampy podél chodníku se závojema pavučin mi dodaly rozhřešení rozehrály cyklickou stínohru míhající se patnáset metráků nade mnou stínohra nikdy nepodmíní vzpouru „naser si foglare!!!>>**:::_>*.*>-lkhg!" sem příčetnej a dodržuju padesátku ve městě bosá šestinohá holka ignoruje noc a jde domů a nikdo jí kurva nezastaví dodržuju svůj rytmus a netlačim na plyn alespoň do tý doby než opustim hranice industriální části nočního světovýho a hlavně životního berouna … lampy mě ozařujou jak vzteklý a připomínaj mi hořící city Prague kerý včera ve vteřině lehlo popelem zvyšuju rychlost a s ní i impuls a další nekritickej abúzus sebezahledění krista a nikdo mě kurva nezastaví …. mraky duněj a já si říkám že se ta celá nebeská brána snad asi zbláznila začínám si notovat s petrem kalandrou ždímat kříž na krku, kterej se doteď líně válel na špinavým tílku hrom zařval jako zvíře před čimkoliv a Berounu se ve tmě začaly vzdalovat brzdový světla mý černý jedna dvojky odjíždím a myslim na prahu na tebe - na to abych nesundaval nohu z plynu na to jak sem chytal ryby na prázdný řeky a plný srdce rozlitý nebem hannibal ante portas quo vadis a nikdo až ne tebe mě nemůže zastavit	n-o s-ajung în viaţa mea o babă stilată și nimeni n-o să mă oprească dracu’ din drum merg cu citroenul meu negru unu punct doi pe un drum cu pietriş noapte neagră – cerneală și ciorile se adună pe masivul ameninţător care domină drumul plec din Praga îmi aprind agitat primul camel habar n-am de ce fac chestiile astea habar n-am de ce o iau pe drumul ocolitor nu-i nevoie să mă gândesc la asta sfânta treime mi se bâţâie îndrăgostită – suspendată ca un tablou electric – în oglinda retrovizoare a parbrizului și nimeni n-o opreşte dracu’ am făcut plinu’ am controlat uleiu’, aşa că stau liniştit când apăs pedala motorul îşi începe şi-şi termină liniştit ciclurile acel perpetuum mobile al algoritmilor și nimeni nu-l opreşte dracu’ …numa’ eu… nu le am cu tehnica nu le-am avut niciodată un autostopist din Praga cu o chitară de zece dolari şi-a ratat şansa e clar pârâul curge de-a lungul drumului ca şi norii tunători deasupra capului – peştii nu s-au prins de nimic – a avut ghinion gagiu’ norocu’ peștilor cum prindeam io pești p-aici… dă-l în curu’ mă-sii pe ota pavel la capătul drumului de-a lungul drumului văd primele lumini beroun… Beroun! suburbii, gară ieşită din rând, skatepark fără copii și fabrici fără niciun dumnezeu asta tre’ să mă ocolească, n-am voie să regret aşa ceva!!! și nimeni nu mă opreşte dracu’ mi-am strâns pleoapele tare-tare și-am luat picioru’ de pe acceleraţie am băgat într-a treia și mai încolo am mai băgat și două de votcă mi-am înfipt unghiile în volan de-a lungul trotuarului primele lumini stradale cu perdelele lor din pânze de păianjeni m-au dezlegat de păcate au început să ţeasă la o mie cin’s’te de metri deasupra mea un joc ciclic de umbre şi lumini da’ p-ăia de se oftică oricum îi doare-n cot de el „suge-o maistre!!! >>**:::_>*.*>-lkhg!” aici îs corect și-o calc numa’ cu cin’zeci prin oraș o fătuță de șase ani desculță o doare-n cot de noapte și se duce acasă și n-o oprește nici dracu’ îmi păstrez ritmu’ și nu calc pe accelerație măcar până trec de zona asta industrială a berounului nocturn mondial și mai ales plin de viață … lămpile mă orbesc zici că-s turbate mi-amintesc de Prague city orașul incandescent care ieri pentru o clipă s-a tăvălit prin cenușă măresc viteza și odată cu ea și impulsul și încă un abuz necritic al lui Hristos cel obsedat de sine şi nu mă oprește nici dracu’ … tunete printre nori și-mi zic că toată bolta aia cerească tre’ să fi-nnebunit încep să fredonez odată cu petr kalandra1 frâng în mâini crucea de la gât care până acum atârna leneșă pe maioul murdar tunetul urlă ca un animal speriat de orice ar fi iar luminile de frână ale citroenului meu negru unu punct doi se îndepărtează prin întuneric de Beroun pe drum de plecare mă gândesc la praga la tine – să nu-mi ridic piciorul de pe accelerație cum am prins pește aici în râurile goale de apă și pline de suflet revărsate peste ceruri hannibal ante portas quo vadis și în afară de tine nu mă oprește nici dracu’
1 Cunoscut muzician, chitarist, acordeonist și compozitor ceh (1950–1995).

II.

II.

Tvůj obličej si v průběhu měsíců autrovraků intenzivně vtírám do pokožky sušim si s ním vlasy jako s hotelovým ručníkem vtírám si ho do krku společně s lacinou kolínskou a dny jsou tomu důkazem a noci klekaj půlnocí a čokli panáčkujou ostošest… poskytnout si odpověď neni jednoduchý je to pozoruhodná výzva zbabělče, říkám si ale položit si otázku… hmm… … není nic snazšího -pryč nedokážu zapomenout když jsou hvězdy na dosah konečků prstů pravý ruky přelejvám vodu a kalim železo zamícham noc a není nic snazšího a všechno je na dosah a všechno je na dosah a všechno je na dohled a lidi tu nejsou postrádaj lidskostí černá zebra a bílej dalmatin červený sídliště a černej vraník prorostlý maso je od kosti do těla do srdce rozbuší divokej našláplej kabinet nebe nejtlustší tepnou aortou víry je václav je václav je václav svou sv.Terezou? když ručička tachometru mý rozpustilý a černý jedna dvojky hapruje hapruje jen tak tak na stovce a kontrolka nádrže na rudo na rudo do ruda svítí kurva fix mám kliku, tak stáhnu vokýnko v dálce jsou neony září jak vzteklý v prosklený kabině benzíny do dálky přede mnou vycházej v zástupech svědkové Jehovovi a tvrději že jejich kánon je právě ten správnej naser si říkám si není nic snazšího než sloužit otázkou Praha lehla popelem Beroun mi uplynul a byl zahalenej dýmem z prahy a z prahy se doutná ten černej kouřovej oblak před kerym prchám v mý černý jedna dvojce ovšem není hlavním důvodem mý křížový výpravy doprostřed doprostřed a i kdyby jo mám před tim oblakem hodinovej náskok nějak se žije a není nic snazšího než posloužit otázkou kolik mám času

Odată cu trecerea lunilor peste cimitirul de mașini, îți împlânt cu putere chipul în pielea mea și-mi șterg pletele cu el, de parc-ar fi un prosop de hotel îmi masez gâtul cu el și cu niște apă de colonie ieftină și zilele îmi sunt dovada pentru asta și nopțile îngenunchează de miezul nopții și jigodiile se gudură de nu se poate… nu-i ușor să-ți dai un răspuns e o provocare remarcabilă pentru un laș, îmi zic, dar să-ți pui o întrebare… hmm… … nimic nu-i mai ușor – departe fiind, nu reușesc să uit când stelele sunt la îndemâna degetelor mâinii drepte torn apa și călesc fierul amestec noaptea și nimic nu este mai ușor și totul este la îndemână și totul este la îndemână și totul este la vedere și aici nu sunt oameni și-au pierdut umanitatea o zebră neagră și un dalmațian alb cartiere de blocuri roșii și o cioară neagră carnea străină crește de la os înspre trup înspre inimă va induce palpitații în cabinetul sălbatic și supraponderal al cerului în cea mai groasă venă în aorta credinței oare václav oare václav oare václav să fie propria lui sfântă Tereza? când acul kilometrajului mașinii mele negre unu punct doi în curs de descompunere mai-mai că bate spre sută iar ledul de control strălucește roșiatic roșiatic până la roșu, semnalizând că rezervorul este gol ce noroc pe mine, să-mi bag, deci cobor geamu’ în depărtare sunt neoane septembrie se oglindește ca turbat în cabina de sticlă a benzinăriei aflate departe înaintea mea răsar în gașcă martori ai lui Iehova susținând că tocmai canoanele lor sunt cele adevărate cacă-te pe toate astea îmi zic nimic nu-i mai ușor decât să-ți pui o întrebare Praga a sucombat sub cenușă am lăsat în urmă Berounul acoperit cu fumul de la Praga Praga duhănește mă refugiez în mașina mea neagră unu punct doi dar nu acesta e principalul motiv pentru cruciada mea către centru, către centru, și chiar dacă ar fi tot am un avantaj de o oră înaintea acelui nor cum-necum se trăiește și nimic nu este mai ușor decât a-ți pune o întrebare cât de mult timp am la dispoziție

III	III
Z rádia hlásej zprávy dým postupuje a překračuje už i hranice předměstkých částí nejstarších čtvrtí velkoměsta v místech postižených mrakem - lidi žijou stejně jako předtim zdá se že jedinej limitující faktor je že se z pavlačů nedá zahledět na noční nebe nad hlavou krajináři si lámou hlavy lidi si lámou srdce já bych nejrači lomil rukama a vazem ale svůj vaz mam přikurtovanej bezpečnostím pásem do sedačky ze kerý leze molitan a ruce sto let zkamenělý na volantu mý černý jedna dvojky se zkurvenou poloosou pro jistotu se zhruba každejch pět minut mrknu do zpětnýho zrcátka abych věděl a potvrdil si, že ničemu a nikomu neujíždím a že mě nikdo a nic nemůže zastavit „dobejvám tě už moc dlouho!!!” srdce se nekrčí ale řve! řve po okrajích táhnoucích se lesů po okrajích horizontů který už po dvě hodiny nehodlaj zmizet a nic se přede mnou neschovává vše je na dohled přede mnou jako na dlani pomalu projíždím kolem dubových alejí zvědavý větvě bez nočních ptáků vytvářej panickou chodbu směrem doprostřed spokojenej zvuk motoru a světla rentgenující rudou tmu a malý rudý vesnice hypnotizujou unaveným korintským způsobem Korintským rudý světlo holejm větvím dubů a jabloní odjakživa dodávalo pachuť první lásky zkolený zezádu pod onim stromem na „Edmonda” ale Dantes…to mě poser loveckou pušku na jeleny mam a to ze mě nedělá o nic menšího chlapa přemejšlim že by bylo dobrý ti zavolat hned na další benzíně skočim do kabinky a nervózně vytočim na tom posraným ciferníku i tvoje číslo já si tě bejby vyvolam a nikdo mě kurva nezastaví když budu mít jak doufam dostatek drobnejch … s podlomeným zdravím a sýpajícím dechem ti pošlu do sluchátka svoje nejhlubší touhy a odhodlaný srdce do ucha …poslouchat o tom „jak sem ti líbal kotníky” sní přece každá i když se nechce a je to laciný – Je to laciný! …budeš si mě představovat v kabince u motorestu se sluchátkem u ucha a cígem v koutku vopřenej o pneumatiku mý černý jedna dvojky … zkusim tě přemluvit aby ses rozjela TAM vlakem za mnou mám nabídku která se nevodmítá lásko když na tebe počkam na nádraží … máš přece svý důvody víš to dobře naše city prague city lehlo popelem a já sem rozjetej a skoro nikdo mě nemůže zastavit … přesvědčený svojí pravdou jsou bezesporu i ty čoklové kerý na mý auto ceněj zuby skrz rozšklebený železa oplocenejch samot když pomalu projíždim vesnicema a zpívám si sbohem armádo	La radio se transmit știrile fumul avansează pătrunde în zonele suburbane ale unora dintre cele mai vechi cartiere ale metropolei în locurile afectate de norul de fum oamenii trăiesc la fel ca înainte singurul factor limitativ pare să fie faptul că din balcoane nu se poate vedea cerul nopții de deasupra capului peisagiștii își bat capetele oamenilor li se rupe inima personal aș prefera să-mi rup mâinile și gâtul dar gâtul meu imobilizat de centura de siguranță este legat de scaunul din care se scurge umplutura iar mâinile mele împietrite de un veac pe volanul mașinii mele negre unu punct doi cu o nenorocită de semiaxă oscilantă pentru siguranță la fiecare cinci minute mă uit în oglinda retrovizoare ca să mă asigur și să-mi confirm că nu fug de nimeni și de nimic și că nimeni și nimic nu mă poate opri „te asaltez de prea multă vreme!” inima nu se lasă umilită, ci urlă! țipă de-a lungul lizierelor pădurilor ce se întind pe traseu la marginea orizonturilor, care nici după două ore n-au de gând să dispară și nimic nu se ascunde de mine totul este la vedere în fața mea ca-n palmă merg încet pe lângă aleile străjuite de stejari ramurile curioase fără păsări de noapte creează un coridor de panică înspre zona centrală sunetul mulțumit al motorului și farurile care radiografiază întunericul roșu micile sate purpurii hipnotizează în vechiul stil corintic obosit corintic lumina purpurie printre ramurile goale ale stejarilor și ale merilor a adăugat dintotdeauna gustul amar de primă iubire înghesuit sub copacul acela în dreptul inscripției „Edmond” dar dacă-i vorba de Dantes1… mă cac am pușcă de vânătoare pentru cerbi și asta nu mă face deloc mai scund mă gândesc c-ar fi bine să te sun la următoarea benzinărie mă năpusesc în cabina telefonică și apăs nervos pe cifre formez și numărul tău beibi te chem să vii la mine și nici dracu’ nu mă poate opri dacă am la mine așa cum sper destul mărunțiș … cu o sănătate franjuri și cu respirația șuierătoare îți transmit în receptor dorințele mele cele mai profunde și hotărârea de neclintit a inimii mele toate astea pentru urechea ta …în fond orice fată visează să audă fraze de tip „cum ți-am sărutat gleznele” chiar dacă nu vrea să recunoască și e o chestie ieftină – E o chestie ieftină! …îți vei imagina cum stau în cabina telefonică de la motelul de lângă autostradă cu receptorul la ureche și țigara în colțul gurii rezemat de cauciucul mașinii mele negre unu punct doi … încerc să te conving să sari în trenul către mine fără bilet de întoarcere iubito am o ofertă de nerefuzat te aștept la gară … doar ai motivele tale știi bine sentimentele noastre prague city totul e cenușă sunt pornit pe chestia asta și aproape nimeni nu mă poate opri … convinse de adevărul lor sunt fără îndoială și jigodiile care rânjesc la mașina mea prin fierul scălâmbăit al singurătăților îngrădite când merg încet prin sate și cânt adio armată
1 Transcripția „fonetică”, fără diacriticele franțuzești, a fost intenția autorului, pe care am menținut-o și în cadrul traducerii.

IV.	IV.
Vykradači hrobů sou dávnou minulostí a trnem v oku zbytečnejm egyptologům… …historie, tak jak jí známe dnes nás naučila si tohohle bohulibýho řemesla nevážit a vůbec… dívat se na něj skrz svý buclatý prstíky „vykrmený zmrdi” řikam si… „nevěděj vo čem je život. možná v sušici se pár lidí nad chemickejma baňkma přiučilo tomu správnýmu fílingu života” uvědomuju si, že jsem sám kriticky odpočítávám malý žlutý značky podél silnice který pravidelně oznamujou v jaký vzdálenosti je nejbližší gasstation …cena zvolání se rovná dvaceti čtyřem korunám.. nasázim to tam v tý ocelový telefoní budce přijedu přesně na čas… a vytočim číslo třiadvacet hodin od mýho úprku z metropole uslyším první a druhý a třetí zazvonění… na čtvrtý obvykle zvedáš sluchátko …začneš horečně dejchat už teď tě slyšim ty krávo… budeš hysterická celá zjihlá a rozjitřená že se z prahy doutná že všechno shořelo a že všechno zmizelo že se není už vo co kurva vopřít je jenom ten den a noci beze mě… budeš vzdychat já ti budu naslouchat jako ve zpovědnici jenomže já nejsem ten co umí poskytnout vodpovědí… umim chlácholit a urovnávat věci o kterejch nemám páru …nakonec se mi to ale přece povede, zlato to vim už teď. přesvědčím tě – přijeď za mnou… nesmíš se nadejchat kouře…to je u prdele že máš kvalitní respirátor… na to serou víš? všechno akorát ty zmrdi jenom vodfláknou… je to jejich zdravotnická lobby… jejich výrobky stojej za píču… jsou kvalitní natolik aby tě nezabili ale jen oslabiliudrželi při životě a ty si byla nucená si koupit další drahej zbytečnej sráč… viď že mi rozumíš? hodná holka… no tak přijeď… …motor jedna dvojky nádherně kolísá v přímý úměře pustý noci… …sákra jo, vim moc dobře co jí řeknu budu taktickej a klidnej vim že mě miluje pokud neskončila v tý pražský výhni. rozum tahle holka moje milá měla vždycky připadala mi něco jako pokřivenej robinson krůzo ale já sem nebyl jejím černým pátkem já mám dodneška svou černou jedna dvojku kerá je mým vostrovem mým zázemím v kerým podezřele prchám ne před kouřem po pražský vohňový apokalypse to že je z metropole voharek je mi uprdele … mým úkolem je odtáhnout tě z města vyčerpat úhonem úkroky sem s tebou už kolikrát zkoušel na žofíně když sme si posílali dopisy na vltavu směrem k mostu legií kde se mlčelo kamenný klekání tak si jim řikala …psaníčka andílkům… to sou momenty který mě v pravdě boží prozřetelnosti přesvědčujou že tě musim vykoupit… … noc kolem mý černý jedna dvojky ševelí a já vidím že kapky po čelním skle zanechávají pavučiny ustrnulých dní a já si pořád notuju sbohem armádo. čerpací stanice… tak už jí vidim já to říkal! Říkal jsem to přece!!! nic se mi nevyhne a nikdo mě kurva nezastaví …jedna ruka na volantu… druhá ruka projíždí mastný vlasy na travoltu… vytahuju cíga a zapalovač zapalovač se chytá až napotřetí …první šluk výdech… na cestě od tebe abych tě slyšel když ručička tachometru nepřestává klesat a já tě ani v nejmenším nepřestávám milovat	Jefuitorii de morminte fac parte dintr-un trecut îndepărtat şi stau ca un ghimpe în ochii inutililor egiptologi… …istoria, aşa cum o ştim astăzi, ne-a învăţat să nu respectăm acest merituos domeniu să ne uităm la ea printre degetele noastre bondoace „scârbe îngrăşate”, îmi zic… „habar n-au cu ce se mănâncă viaţa. poate numa-n satuʼ ăla prăfuit cu panarama aia de liceu de chimie să mai fi rămas câțiva gorobeți de-au învățat ca lumea filinguʼ vieții aplecați peste eprubete” îmi dau seama că sunt singur număr în sens descrescător de-a lungul șoselei micile marcaje galbene care informează ritmic la ce distanță e cea mai apropiată gasstation …prețul apelului este douăzeci și patru de coroane. intru în cabina telefonică din oțel ajung exact la timp… formez numărul la douăzeci și trei de ore după ce am evadat din metropolă aud primul și al doilea și al treilea apel… de obicei răspunzi după cel de-al patrulear …începeți să gâfâi ești agitată acum te aud vaco… ești isterică de frică te-ai înmuiat toată ți-ai amintit că praga fumegă că totul a ars că totul a dispărut că nu mai există niciun punct de reazem e numai ziua asta și sunt numai nopțile fără mine… vei suspina te voi asculta ca la spovedanie dar nu sunt eu cel care poate da răspunsuri… știu să consolez pot să mușamalizez lucruri de care nu am habar …dar până la urmă tot îmi iese cum vreau, scumpo știu de pe acum chestia asta… te voi convinge – hai la mine… n-ai cum să respiri prin fumul ăla… aparatuʼ de respirat e de căcat oricât ar fi de bun… doar știi că se cacă pe noi, nu? scârbele alea îi trag rasol, numai să le iasă produsele… firmele de medicamente fac lobby, asta-i tot… produsele lor sunt de rahat… calitatea lor constă numai în faptul că nu te omoară doar te slăbesc și te mențin în viață asta-i tot iar tu ai fost obligată să cumperi un alt rahat scump și inutil … mă-nțelegi, nu? ești fată bună … hai, vino… …motorul mașinii mele unu punct doi alunecă minunat, direct proporțional cu pustietatea nopții… …la dracuʼ da, știu foarte bine ce o să-i spun voi aplica o tactică potrivită și voi fi calm știu că mă iubește dacă n-a mierlit-o în pârjoluʼ ăla din praga. mândruța asta a mea a avut întotdeauna minte mi s-a părut întotdeauna că seamănă cu un fel de robinson crusău deformat numai că eu nu eram vineri al ei cel negru nici vinerea ei neagră eu până-n ziua de azi am mașina mea unu punct doi care-i insula mea teritoriul meu în care evadez ca un suspect nu fug de focul apocalipsei pragheze mă doare-n cur că metropola s-a făcut jăratic … treaba mea e să te scot din oraș să desăvârșesc distrugerea de-atâtea ori am exersat cu tine pași și mișcări laterale pe Insula Sofiei1 când ne trimiteam scrisori pe Vltava către Podul Legiunilor2 unde domnea tăcerea le numeai îngenuncherea pietrelor …scrisorele către îngerași… aceste momente m-au convins în virtutea adevărului providenței divine că trebuia să te răscumpăr… … în jurul mașinii mele negre unu punt doi noaptea șoptește iar eu văd că picăturile care cad pe parbriz lasă în urmă pânzele de păianjen ale zilelor încremenite iar eu fredonez în continuare adio armată. stația de benzină… uite, o văd! am zis! doar am zis! nimic nu-mi scapă și nimeni nu mă oprește dracului …cu o mână pe volan… cealaltă mână mi-o trec prin părul gras à la travolta… scot o țigară și bricheta bricheta se aprinde de-abia a treia oară …primul fum îl expir… pe drumul tău dinspre tine ca să te aud atunci când acul tahometrului scade fără încetare iar eu nu încetez nicio clipă să te iubesc
1 Insulă pe râul Vltava, situată în dreptul Teatrului Național din Praga. 2 Pod peste Vltava în apropierea Insulei Sofia, denumit astfel în cinstea Legiunilor Cehoslovace, forțe armate compuse, în principal, din cehi și slovaci, care au luptat împreună cu puterile Antantei în timpul Primului Război Mondial. Scopul lor a fost de a câștiga sprijinul aliaților pentru independența Boemiei și Moraviei de la Imperiul Austriac și a teritoriilor slovace din Regatul Ungariei, care alcătuiau împreună Imperiul Austro-Ungar.

V.	V.
gemblování s kýblem zlosti víc než jinak v nemilosti gemblování s dvojkou citu litr štěstí parazitů gemblování za zenitem v městech štěstí atomkrytem milovat tě někde smím tu pod tvou střechou z eternitu	joc găleata de mânie în dizgrație cad se știe joc doi deca de iubituʼ fericituʼ parazituʼ joc o litră la zenituʼ buncăr anti-bombă-hașuʼ te-oi iubi eu prin orașuʼ sub tavan de eternituʼ

VI	VI
před třemi měsíci jsme seděli u stolu a ne ze zcela zřejmýho důvodu si uhýbala svým hadím pohledem stáčela si se někam dovnitř aby tě snad nebylo přes dlouhejch černejch plášť řasů vidět kouřila si čibuk a každej výdech dýmu tě neutěšeně celou pohlcoval tu tvojí kouřovou auru jsem si zamiloval asi jako kdokoliv jinej když přede mnou na stole dominantně vyčnívaly kytky z vázy a za ní byl jen tvůj oblak a karikatury frází o tvojí víře o tvojí lásce a velkej šedej dusivej oblak dýmu kterej tak indiskrétně prozrazoval tvojí siluetu mladýho těla … nebyl jsem šťastnej když si se rozhodla přestat ta zpráva nebyla na místě… …když si mi svý rozhodnutí před třemi měsíci oznámila neměl jsem v tu chvíli k tomu co dodat ale naprosto přesně si vybavuju ten pohled z okna u stolu venku byla ta vláknitá adventní atmosféra mládnoucí prahy a miliony rozpustilejch světlíček ve voknech šťastnejch rodin z protějších domů působily dojmem že se všechno pálí na řeřavý uhlíky a že všechno spaluje žár tvý rezolutní volby. vánoční světlíčka a jiný světelný ozdoby v momentě začaly celou ulici přetavovat z adventních věnců v magmatickej lávovej masiv apokaliptycký vize tvý pokoušený víry když sis jí jako naivní děvče limitovala do mojí dagerotypie kterou sem ti před léty věnoval poněvadž jsem dost dobře věděl jak miluješ ty dnes již nevšední hlouposti neměl jsem pro tvoji volbu tehdy vyspělejší pochopení… rozhodl jsem se, stejně jako ty dnes - uhýbat pohledem, uhýbat otázkou a začal jsem se smát a zlehčovat situaci. ve finále když jsem z tebe slezl a odhrnul spocenej pramen vlasů z levý tváře ženy která to nevzdává, alespoň takový sem měl tehdy o tobě mínění a políbil tě na bílý chloupky který ti neorganizovaně rostly podél ušních boltců si s těžkým výdechem zašeptala moje jméno… začalo se vznášet a zastavilo se až u stropu… já to tvý neopětoval učesal jsem se a vyšel ven do vánočních ulic. venku na čerstvým studeným vzduchu se silinice společně s mým žaludkem začala kroutit a vymlouvat abych se vrátil a přiznal jmelí který sem ti zapomněl věnovat společně s polibkem ale tehdy jsem ještě nevěděl že praha díky tvojí vášni jednou lehne popelem nastoupil jsem do svojí černý jedna dvojky a snažil se pochopit proč se, navzdory svý touze, vůbec nevracim přestal jsem přemejšlet. šedý myši na kapotě auta začali tancovat kankán v uších mi rezonovala divoká karnevalová muzika ze starejch oprejskanejch kolotočů a z kazetovýho slotu rádia který přerývavě šumelo a nevycházela z něj žádná logická melodie se valila černozlatá cukrová vata konečně jsem otočil klíčkem zapalování a všechno rázem přestalo jen do hlubokýho ticha v prázdný hořící ulici někdo znovu zašeptal moje jméno usadilo se někde vysoko nad září prskavek a pouličních světel a já jsem polohlasem řekl to tvoje …zařadil jsem jedničku přidal plyn a rozjel se směrem směrem domů…	odată acum vreo trei luni în timp ce stăteam la masă și din motive nu foarte clare ți-ai ferit privirea de șarpe te-ai sucit te-ai învârtit și ai intrat undeva unde nu puteai fi văzută te ascundeau pelerinele lungi ale genelor negre trăgeai dintr-o lulea și de câte ori suflai fumul acesta te înfășura într-un voal de tristețe la fel ca toți ceilalți m-am îndrăgostit de aura ta fumegândă atunci când florile din vaza de pe masă se înălțau semețe dominând peisajul din fața mea iar dincolo de ele se afla doar norul tău de fum și niște caricaturi de fraze despre credința ta despre dragostea ta iar norul mare cenușiu înăbușitor trăda indiscret silueta trupului tău tânăr … nu m-am bucurat când ai decis că e cazul să se termine acest mesaj nu-și avea locul acolo… …acum trei luni când mi-ai adus la cunoștință această hotărâre în clipa aceea n-am avut ce să spun dar îmi amintesc perfect ce se vedea pe geamul de lângă masă atmosfera densă a pragăi întinerite în perioada adventului și milioanele de luminițe dispersate în ferestrele familiilor fericite din clădirile de peste drum dădeau impresia că lumea se perpelea pe cărbuni incandescenți și că dogoarea hotărârii tale ferme transforma totul în scrum. într-o clipă beculețele de Crăciun și alte decorații luminoase au început să topească toată strada și să remodeleze coronițele de advent într-un masiv magmatic de lavă1 viziune apocaliptică a ispitirilor credinței tale pe care fată naivă ce erai ai limitat-o la dagherotipul meu ți-l dăruisem cu ani în urmă pentru că știam destul de bine cât de mult ții la asemenea prostii care azi reprezintă niște rarități pe atunci n-am fost în stare să-ți înțeleg alegerea într-un mod mai matur… și am preferat, la fel ca tine azi, să-mi feresc privirea, să ocolesc problema și am început să râd pentru a detensiona situația. la sfârșit când m-am dat jos de pe tine și am îndepărtat o șuviță transpirată de păr de pe obrazul stâng al femeii care nu renunță niciodată (cel puțin asta credeam eu atunci despre tine) și ți-am sărutat firele albe de păr care-ți crescuseră de-a lungul lobului urechii, atunci mi-ai șoptit numele gâfâind din greu… iar el a început să plutească și s-a oprit pe tavan… eu nu ți-am repetat gestul m-am pieptănat și am ieșit pe străzile împodobite pentru Crăciun. în aerul proaspăt și rece de afară strada a început să se răsucească odată cu stomacul meu voia să mă determine să mă întorc să regăsesc smocul de vâsc pe care uitasem să ți-l dăruiesc odată cu sărutul dar pe atunci încă apoi nu știam că din cauza pasiunii tale într-o zi praga avea să se transforme în cenușă m-am urcat în mașina mea neagră unu punct doi și m-am străduit să pricep de ce, în ciuda dorinței, n-aveam de gând să mă întorc apoi am încetat să mă mai gândesc la asta. pe capota mașinii șoareci cenușii au început să danseze can-can în urechi îmi răsuna muzica sălbatică de carnaval de la o roată cu călușei scorojiți iar din locașul radioului care hârâia cu întreruperi și nu scotea din el nicio melodie normală se revărsa vată de zahăr negru-aurie într-un final am reușit să întorc cheia în contact și toate ciudățeniile s-au oprit dintr-o dată numai în tăcerea profundă a unei străzi pustii cuprinse de flăcări cineva mi-a șoptit din nou numele acesta s-a statornicit undeva sus deasupra scânteilor strălucitoare și a luminilor stradale iar eu ți-am rostit numele cu jumătate de gură …am intrat în viteza întâi am accelerat și am pornit către către acasă…
1 Pleonasm intenționat al autorului.

VII.	VII.
v dásních loňskýho podzimu se usadily moje vzpomínky na tebe nevím vůbec jakým způsobem – vzhledem k anatomii času a těla ale letos v tom černomodrým předjaří jsem si všiml že kromě hnědejch chuchvalců vlasů se z hřebenu začal sypat taky hvězdnej prach když jsem to prvně uviděl tak jsem se vyděsil a začal si projíždět vlasy jako smyslůzbavenej na vteřinu jsem zkamněl a nahmatal mrazivou kometu těsně nad zátylkem paradoxně mě to uklidnilo jako jizva znovu jsem se tedy pokusil učesat Znovu a zase znova…nedařilo se mi docílit efektu negerskýho clinta eastwooda Nedávalo to žádnej lidem známej všepokrývající smysl - poznal jsem tě v přeci v létě a každej moc dobře ví co to znamená časová úsečka lomená uměrou a odpovědná citům. „ty můj blázínku” vložila si svůj pohled a ústa slov do mejch očí výjmečně jsem se zase spletl v něčem co je každýmu zřejmý výjimečně podmínkou jsem se zopakoval šel jsem k zrcadlu a znovu se pokusil učesat. protentokrát trochu jinak zůstal jsem stát ve zlatejch mokasínech na šumavským mechu pod korunama modřínů kde svítily hvězdy nad zataženou oblohou… ubíhající cestou daleko od Prahy. Oklepal jsem si ptáka a zapnul poklopec nastoupil jsem do káry a vytáhl mapu… zdálo se že nejbližší benzína je 8km daleko já už dojížděl rezervu nemůže se stát že bych měl neštěstí ve štěstí… vteřinou zařazuju rychlost a pedál pokládám až na podlahu kola podhrabujou štěrk černá jedna dvojka se zakroutí jako černá mamba a jede si sama od sebe pro svý nezbytný suroviny k životu klopim vodku vidim světla	în gingiile toamnei trecute s-au statornicit amintirile mele despre tine habar n-am în ce fel – având în vedere anatomia timpului și a trupului dar anul acesta în timpul primăverii timpurii în negru și albastru am observat că pe lângă smocuri încâlcite de păr castaniu din pieptene se scutură și praf de stele când am observat asta pentru prima dată, m-am speriat și am început să-mi cercetez părul de parcă eram ieșit din minți pentru o clipă, am împietrit și am simțit o cometă înghețată exact deasupra grumazului în mod paradoxal, m-a liniștit de parc-ar fi fost o cicatrice am încercat din nou să mă pieptăn iar și iar… dar n-am reușit să-mi fac părul să arate ca al negrilor sau în stil Clint Eastwood chestia asta nu avea niciun sens atotcuprinzător pe care oamenii să-l fi cunoscut vreodată: doar te-am cunoscut vara și toată lumea știe foarte bine ce înseamnă asta un interval de timp frânt în proporții exacte și corespunzător sentimentelor. „tu nebunul meu drag” ți-ai ațintit privirea și buzele cuvintelor în ochii mei în mod excepțional am făcut o confuzie acolo unde lucrurile le sunt clare tuturor în mod excepțional am îndeplinit condiția de a repeta ceea ce mai făcusem o dată și am încercat din nou să mă pieptăn. de data aceasta un pic altfel. am rămas pe loc încălțat în mocasini de aur pe mușchiul din pădurile din munții Šumava1 sub coroanele zadelor acolo unde deasupra văzduhului tulbure străluceau stelele… urmându-mi în fugă calea ce mă îndepărta de Praga. mi-am scuturat cardanuʼ mi-am închis șlițuʼ m-am urcat în mașină și-am scos harta… cea mai apropiată stație de benzină părea a fi la 8 km distanță iar eu îmi consumasem toate rezervele nu se poate să am parte de nenoroc în noroc… am nevoie de câteva secunde ca să intru în viteză apăs pedala până la podea roțile împroașcă pietrișul de pe jos mașina mea neagră unu punct doi se cambrează ca un șarpe mamba negru ca și ea și pornește cu de la sine putere în căutarea materiilor indispensabile supraviețuirii duc fiola la gură golesc votca văd lumină
1 Masiv muntos din sud-vestul Boemiei, la granița cu Austria și Germania.

VIII.	VIII.
Voči z plexiskla a kabát z výčitek z něj kapsy šeptaj a bonzujou že srdce je nahlas a všechny budí a proto nemůže z nás nikdo spát maj voči z plexiskla a jazyk z prdele… Všechny nás dožene. Black friday rule johnne silvere ty mi snad rozumíš vždyť ty máš taky falešný voko	Ochi din plexiglas și palton plin de reproșuri buzunarele lui șoptesc, toarnă și bârfesc cică inima face scandal și-i trezește pe toți și dʼaia nimeni dintre noi nu poaʼ să doarmă. au ochi de plexiglas și limbi scoase din cur… Flăcăuʼ ne prinde pe toți din urmă. Black friday rule john silver sper că tu mă-nțelegi doar și tu ai un ochi artificial

IX.	IX.
jeptišky se mi procházej a klaněj sobě navzájem mezi prsty hledaj tam jablka spadaný z petřínskýho kopce jako v parku v Leidenu pode mnou… vidim je vidim je když konečně přišlo jaro a smráká se přichází bouřka obklopuje celej kopec a zvoní zvony z Marekerku modrá obloha a detonační údery ze zvonice kostela navozujou dojem soudný hodiny můj výskyt zde je nevysvětlitelnej odbývá sedmá hodina za mnou prochází francouzskej pár sladce a zamilovaně spolu diskutujou se silným štrasburským přízvukem a jedinýmu čemu v tuhle chvíli rozumim z jejich rozpravy a jazyka je „kafka” vlaštovky dál nečinně lítaj těsně nad zemí když přichází první jarní bouřka cejtim vodu z nebe z voblohy cejtim šeříky a tvoje dlaně cejtim vzálenost která nás dělí cejtim se fajn … totenwald totenstadt totenkopf …	măicuțele merg printre degetele mele și se-nchină una la fața celeilalte caută acolo merele căzute de pe dealul Petrin și asta fac și în parcul din Leiden1 care se află sub mine… le văd le văd când în sfârșit vine primăvara la primăvară și se înnorează vine furtuna înconjoară întregul deal și sună clopotele din Marekerk2 cerul albastru și loviturile tunătoare care se aud din clopotniță creează impresia că a venit judecata de apoi apariția mea aici este inexplicabilă bate de ora șapte în spatele meu se plimbă un cuplu francez sunt dulci și îndrăgostiți vorbesc cu un puternic accent de Strasbourg și singurul lucru pe care îl înțeleg în acest moment din discuția și din limba lor este „kafka”, rândunelele continuă să zboare leneș foarte aproape de pământ când vine prima furtună de primăvară simt apa venită din cer din văzduh simt liliacul și palmele tale simt distanța care ne separă mi-e bine … totenwald totenstadt totenkopf …
1 Oraș în Olanda. 2 Celebră catedrală protestantă din orașul Leiden.

X.

X.

tancovala rudá s vránou u stromu pod pátou bránou tancovala liška s volem dej bůh štěstí je tu kolem tockstein jindřich… tancovali rudou nocí polkou o nejistých krocích tancovala žena s mužem tancovala žena s mužem zápal plic horečka a dýchavičnost a i přesto všechno můžem všechno můžem nakonec - a i přesto - přeze všechno - kurva mladej… všechno můžem… tancovali prahou v září praha hoří rudou září

roșu negru dans cu artă la copac a cincea poartă vulpea dans cu bou-n fine e pe-aici – dă doamne bine – tockstein jindřich… au dansat noapte de foc polka pași incerți pe loc dans bărbat și cu femeie dans bărbat și cu femeie cu aprinderi de plămâni fierbințeală și dispnee însă totuși tot se poate se pot toate pânʼ la urmă – însă totuși – orice-ar fi – ce dracu-s tânăr… le putem face pe toate… praga dans răpciune ce e praga roșie foc scânteie

XI.

XI.

jednou ráno vstaneš a bude se to zdát jako sen z uplynulý noci jasná a zřetelná vzpomínka na něco na co se už téměř dávno zapomnělo otevřeš dveře do vnitrobloku a ucítíš teplý opečovávání starejch zahrad a jejich květináčů s maceškama matný a zahalený jako sen z uplnulý noci jako teplej déšť v létě kterej tak snadno donutí sténat uschlý křoví a starý klestí z parapetů jednou ráno vstaneš sám od sebe a nikdo jinej tě nevzbudí otevřeš vokno do vnitrobloku a uvidíš bubny andělů tu pitomou dekoraci sousedčinýho vokna studený kamenný nožičky a polámaný kadeře amorků během uplynulejch mokrejch let který si taky prožil polámanej výhled z vokna jako sen uplynulý noci jseš po ránu rozlámanej a aby toho nebylo málo ten pitomej kamennej buclatej fakan co přilít z nebe ti míří bouchačkou přímo do xichtu automaticky zvedneš ruce a zanadáváš si do kurev… podmíněnej reflex nemusí bejt vždycky věrným přítelem co ti podá pomocnou ruku sebezáchovy a pud sebeúcty když ucejtíš nejistotu stejně jako ten vohranej sen z uplynulý noci kterej korzoval nad ránem s prvníma ptákama kterej se vytratil ve vzduchoprázdnu ale přesto ti zůstal viset vědomím natolik zřetelně asi tak důstojně jako mý dopisy jednou se ráno probudíš celej zpocenej a rozcuchanej a všechno se to bude zdát jako zlej sen po dobrým tejdnu kterej tě nechává vyčkávat jako divokou kočku krčící se v suchý trávě v příkopě divokou kočku číhající ptáky – ty ranní ptáky roztrhat je na kusy a zažít tichý ráno vochcat buben amorovi natáhnout se sousedce na klín nechat se hladit a krmit smetanou usínat sousedce na klíně a příst sladce do ticha vnitrobloku nechát si zdát sen když Praha ztichla vteřinou když konečně usneš a bude se ti zdát sen z uplynulý noci o prvním polibku mon amour

într-o dimineață te vei trezi și vei avea senzația unui vis al nopții care a trecut amintire clară și deslușită a unor lucruri demult uitate deschizi ușa către curtea din spatele blocurilor și simți cu câtă căldură sunt îngrijite bătrânele grădini și ghivecele cu panseluțe simți asta ca pe un vis neclar și cețos al nopții care a trecut ca pe o ploaie caldă de vară căreia îi este atât de ușor să stârnească murmurele tufișurilor uscate și ale bătrânilor arbuști de pe pervaz într-o dimineață te trezești cu de la sine putere și nu te trezește nimeni altcineva deschizi ușa către curtea din spatele blocurilor și vezi îngerașii decorațiuni stupide de la fereastra vecinei din față piciorușele reci din piatră și buclele dărăpănate ale amorașilor de-a lungul anilor mustind de umezeală petrecuți aici peisajul descompus pe care îl vezi din fereastră este ca visul nopții trecute toată dimineața ești pulbere și de parcă asta n-ar fi de ajuns puradeluʼ ăla imbecil din piatră aterizat din cer își ține praștia îndreptată direct spre mutra ta ridici mâinile în mod automat și te-njuri singur de pizda mă-tii… reflexul condiționat nu este întotdeauna un prieten loial care oferă o mână de ajutor instinct de autoconservare și sentimentul respectului de sine atunci când te-ncearcă nesiguranța la fel ca visul zdrențuit al nopții trecute care te-a bântuit dis-de-dimineață odată cu zborul primelor păsări ale zilei care a dispărut în neant, dar tot a rămas în tine suspendat în conștiința ta la fel de limpede și de demn ca și scrisorile mele o dată într-o dimineață te vei trezi transpirat tot și ciufulit și totul ți se va părea un vis rău după o săptămână bună ceva ce îți oferă un răgaz precum o pisică sălbatică ghemuită în iarba uscată dintr-un șanț o pisică sălbatică pândind păsările – păsările dimineții pe care le va sfâșia în bucăți și apoi va freca menta toată dimineața ca un amoraș care se întinde în poala vecinei se lasă mângâiată și adăpată cu smântână adoarme în poala vecinei și toarce dulce în liniștea curții din spatele blocurilor și-și programează visul preferat când peste Praga s-a lăsat tăcerea în clipa aceea când în sfârșit vei adormi și vei avea din nou visul nopții trecute despre primul sărut mon amour

XII, za pět dvanáct	XII, douăsprezece fără cinci
rozběhlá a tenká červená linie tak si sám sebe představuju na mapě prahy infrastruktura tu slouží jen jako opěrnej systém nočních spojů pod teplý křídla funkci cívky mi otec vysvětloval už když sem byl malej ale nikdy sem jí nepochopil zaseklá páska videokazety jako u prvních filmů a představení s bogartem vyrvu jí ven a začnu si pod stropním světýlkem auťáku projíždět její obsah jako na diapozitivech „polibek lokna rameno… hovořící ústa a vysvětlující posunky a gesta semknutí rtů, semknutí jejích víček nesmělý odseknutí hřející úsměv ruce na volantu a její dlaň na koleni řidiče”….to je přece takovej škvár! … seru na to vždyť ten snímek znám přece nazpaměť slyšim ty dialogy každej den pořád dokola protože se rád posloucham i když nejsem původcem myšlenky kýčovitá scéna o úniku před stereotypem velkoměsta a strach z upřímnosti a fatalitě snů kdo tyhle snímky točil a jaký měl pro to důvody mě nezajímá mám ale tu pásku kterou znám nazpaměť je z nitrocelulózy hoří rychlejš než papír. Škrtám – a pozoruju škvařící se hodinu a půl stopáže nenaplněnýho citu kterej byl tolika párům satisfakcí …obřadní výjimečnost… … Musim si začít odpouštět na břevnově zvoní čtyři odpoledne zvony dunějí až sem, přes velkej kopec plnej světelných křižovatek. je to líný odpoledne jako ožralá matka která se rozhodla změnit směr svý svědomitosti a odložit boha na hřebík. asi jí nikdo nikdy nevysvětloval jaká je funkce cívky motýli dál bezstarostně lítaj nad chomáčema svlačců ničeho si nevšímaj seděj přede mnou na keřích a civějí jeden na druhýho zatřesu větví a panstvo se rozletí každej z nich do nebe na jinou stranu aby se z dálky viděli navzájem	ca pe o linie roșie subțire și în continuă mișcare așa mă imaginez pe harta pragăi aici infrastructura servește doar ca un sistem de sprijin pentru liniile de noapte sub aripi calde tata mi-a explicat funcțiile bobinei încă de când eram mic dar nu le-am înțeles niciodată și nici de ce se mototolea banda casetei video ca la primele filme și spectacole cu bogart am smuls-o din casetă și am început să-i cercetez conținutul la lumina becului din mașină de parcă m-aș fi uitat la niște diapozitive „sărut coate umăr… guri care vorbesc gesturile care explică buzele lipite, pleoapele ei lipite o reacție timidă un zâmbet cald mâinile pe volan și palma ei pe genunchiul șoferului” …ce rahaturi, nene! … daʼ mă doare-n cur oricum filmuʼ ăsta-l știu pe dinafară iar dialogurile le aud tot timpul mereu în fiecare zi că tare-mi place să mă ascult, chiar dacă nu sunt autorul ideii scena aia chicioasă despre evadarea din stereotipul metropolei și despre teama de sinceritate și de fatalitatea viselor cine a filmat imaginile astea și ce motive a avut asta nu mă interesează dar am aici o bandă pe care o știu pe dinafară e din nitroceluloză arde mai repede decât hârtia. îi dau foc cu bricheta – și observ cum se transformă în scrum o oră și jumătate de film despre sentimente neîndeplinite care a oferit atâtor cupluri atât de multă satisfacție …excelență ceremonială… … trebuie să-ncep să-mi iert păcatele clopotele mânăstirii břevnov1 bat de ora patru după-amiază clopotele se aud până aici, peste un deal întreg plin cu intersecții luminoase. este o după-amiază leneșă ca o mamă matolită care s-a hotărât să-și schimbe radical principiile și să-l pună în cui pe Dumnezeu. probabil că nimeni nu i-a explicat vreodată funcțiile bobinei fluturii continuă să zboare fără griji peste smocurile de flori de rochița-rândunicii nu observă nimic stau în fața mea pe tufișuri și se chiombesc unii la alții scutur ramura și dumnealor își iau zborul către cer fiecare în altă direcție ca să se poată vedea unul pe altul din depărtare
1 Celebru așezământ monahal situat în cartierul cu același nume din Praga, cândva localitate de-sine-stătătoare, situată pe drumul străbătut de personajul principal către orașul Děčín din Boemia de Vest.

XIII.	XIII.
To ta Helʼpa… sou tu tři možnosti „dunaj dunaj dunaj dunajʼʼ …shit to sou čtyry „aj to širé more” (věčnost? Už je nalezena! Je to nebe slévající se mořem) prej rimbaud ale ne…je to zabedněnost sosoii a pompa vznášejících se šlágrů a šílenejch čardášů se zlomenýma srcema a srdcem moc velkým pro dvě těla …jsou tedy tři a není těžký uhodnout kdo nebo co je ten třetí políbit tě během tance na „loveckej nůž” … … … … … … jak moc je to všema písněma našeho světa dennodenně vohrávaný tim snadněji ti podlíham mlčením a štěstím skrz prasklou nebeskou bránu uprostřed života napůl „potěšeně moje” když praha shořela pod naším polibkem	Colo-n Helʼpa1… deci am trei posibilități „dunărea dunărea dunărea dunărea …shit – stăi bre că-s patru „și maria cee mari” (veșnicia? A fost deja descoperită! E cerul vărsându-se-n mare) cică de la rimbaud citire ei pe dracuʼ… e sosoi cap de lemn și fastul șlagărelor care răsună peste tot și al ceardașurilor nebune pline de inemi frânte și de-o inimă pre mari pentru doaouă trupuri… na că-s trii amuʼ și nu-i greu de ghicit cine sau ce este ăla al treilea de te pupă-n toiuʼ jocului pe „cuțituʼ de vânătoare” … … … … … … câte cântece se cântă pe lumea asta a noastră și câte spun ele despre ea… o să-mi fie cu atât mai ușor să-ți cedez prin intermediul tăcerii și al fericirii străbătând poarta crăpată a raiului către miezul vieții la jumătate „dragostia mè” când praga ardea sub sărutul nostru
1 Subiectul poemului XIV este un cunoscut ceardaș slovac intitulat Colo-n Hel’pa (oraș și regiune la poalele munților Tatra Mică). Textul abundă în citate din acest cântecel, prezentate, desigur, în limba slovacă. Singura soluție pentru traducător spre a reda cel puțin atmosfera poemului a fost transpunerea citatele slovace în graiul românesc vorbit în Moldova.

XIV.	XIV.
když přijde léto do dejvic čas plyne pomaleji než by se mohlo zdát když přijde léto do dejvic čas není svým vlastním pánem jako v kterýkoli jiný roční období nikdo se tomu línýmu rozčarování nediví a ani se mu nevyhne vyvolává to dojem že teplo a úžeh si začínají pohrávat nejenom se zdravým úsudkem lidskýho rozumu ale že formujou i samostatnou náladu a náladovost jedotlivejch dnů, týdnů potažmo i měsíců. Rozčleněný nebe se barví do zelena oranžova a kolem pátý odpoledne mívá mléčnou barvu a to je prosím pěkně jasno a bez mráčku není úplně zřejmý jestli mi ten filtr různých barviček, scének a epizod promítá do očí někdo úplně jinej a tim způsobem o to víc posvátnej… …někdo odjinud… nebo je to pouze má neschopnost provést rutinní hygienu a alespoň… alespoň se zbavit ospalek lásek a vzpomínek a patřičně si opláchnout obličej čerstvou vodou … když si to líně během červencovýho odpoledne vykračuju po evropský třídě a vítr sílí… zvedá se poryv teplýho vzduchu a ženy si přidržujou sukně a soused od naproti preventivně naráží klobouk do čela, přes čtyřproudou silnici s kolejema uprostřed která mě v opačným směru doprovází letí rudej šátek jako znamení semaforů ke kterejm jsem jako spousta z nás zatím ještě nedošel celý tyhle zřetelný reálie který tak silně bijou v tepnách a aortách celý říčný metropole jsou pozorovaný přes filtr línýho letního času před znamením stůj …všichni ti andělé se na to mravenčení jistě dívají s milým úsměvem když je zvou ve všech barech starýho a novýho města na kávu a trdelník já bych nebyl ani nemohl bejt výjimkou když už se musím rozloučit… …na našem prahu přemítam jestli jsem ti nezapomněl něco říct nebo toho neřekl až moc ničeho nelitujou a jejich spokojený tváře a rozdaný růže mluví za vše a já nejsem a ani nemohu bejt výjimkou u našeho stolu kouřim cigaretu a nechávám prahu lehnout popelem a přetvařuju se jako by mě to vůbec nezajímalo …přesvědčuju jako kdykoliv jindy sám sebe a prdelatý amory a zcela vědomě strkám do skleničky která se v okamžiku řítí k zemi zlomena v pase na tisíc střepů slunce zasvítí dovnitř ať v tvým srdci vidím rozzářenej kaleidoskop ve kterým je i nadcházející večer bez epizod bez scének bez nucenejch scénářů a výjimek jen splynutím když pod letním sluncem den co den od dejvic po vršovice praha hoří jako šílená než přijde léto do dejvic a praha lehne popelem než přijde soumrak se všechno zacelí když přichází déšť který nebyl	când vine vara în dejvice1 timpul curge mai încet decât pare când vine vara în dejvice timpul nu mai este propriul tău stăpân, așa cum se întâmplă în alte anotimpuri pe nimeni nu surprinde această dezamăgire leneșă nimeni nu se ferește de ea cea care creează senzația de căldură și de insolație toți încep nu numai să se joace cu judecata sănătoasă a minții omenești dar și să creeze înseși dispoziția și capriciile fiecăreia dintre zile, săptămâni sau chiar luni. Cerul segmentat se colorează în verde în portocaliu și în jurul orei 5 după-amiaza capătă o culoare lăptoasă și asta chiar dacă este senin și nu-i nici urmă de nor nu este foarte clar dacă acest filtru al diverselor culori, scene și episoade îmi este proiectat în ochi de către altcineva altul decât mine și de aceea mult mai sfânt… …cineva venit din altă parte… sau dacă este vorba doar despre incapacitatea mea de a-mi face igiena de rutină pentru de a scăpa cel puțin… cel puțin de urdorile iubirilor și ale amintirilor și de a-mi clăti așa cum trebuie fața cu apă rece … când plimbarea mea leneșă din după-amiaza de iulie mă aduce pe Bulevardul Europei iar vântul bate mai tare… se formează rafale de aer cald și femeile își țin fustele ca să nu se ridice iar pentru orice eventualitate vecinul de peste drum își înfundă pălăria pe ceafă, peste bulevardul cu patru benzi și linii de tramvai pe mijloc, care mă însoțește în sens opus, zboară o eșarfă roșie ca o lumină de semafor la care, precum atâția alții dintre noi, încă nu am ajuns toate aceste aspecte distincte ale realității care pulsează atât de puternic în arterele și aortele metropolei riverane sunt observate prin filtrul timpului leneș al verii din fața inscripției stai …în mod sigur toți acei îngeri contemplă acest furnicar cu un zâmbet condescendent atunci când sunt invitați la o cafea sau la un cozonac secuiesc în toate barurile din orașul nou și din orașul vechi în pragul despărțirii, eu nu sunt și n-aș putea fi o excepție… …stau în prag și mă gândesc dacă n-am uitat să-ți spun ceva sau dacă nu am spus prea mult ei nu regretă nimic iar chipurile lor mulțumite și trandafirii oferiți spun totul iar eu și nu sunt și nu pot fi o excepție fumez o țigară la masa noastră și las praga să zacă în cenușă și mă prefac că nici nu mă interesează …mă conving, la fel ca întotdeauna, pe mine însumi și pe amorașii ăia cu cururi bucălate și împing în mod conștient paharul într-o clipă se prăbușește la pământ spărgându-se într-o mie de cioburi soarele strălucește către interior ca să văd în inima ta văd un caleidoscop incandescent care conține și seara viitoare lipsită de episoade de scene de scenarii forțate și excepții doar prin contopire când zi după zi praga arde de parcă a înnebunit sub soarele de vară din dejvice până în vršovice2 înainte ca vara să vină în dejvice iar praga să zacă în cenușă înainte de a se lăsa amurgul totul se va îmbrăca într-o piele nouă atunci când vine ploaia care încă nu a fost
1 Cartier praghez pe drumul spre Aeroportul internațional „Václav Havel”, către care duce Bulevardul Europei, menționat, și el, în acest poem. Și această porțiune de traseu este parcursă de eroul poemelor în drumul său simbolic către Boemia de Vest. Mai trebuie menționat că, în folclorul și tradiția urbană locale, cartierul Dejvice are o conotație erotică tradițională. 2 Cartier praghez situat diametral opus față de Dejvice în raport cu centrul istoric al metropolei.

Epilog	Epilog
je mi zde už každej roven mezi slovem mezi řečí mezi řádky zatancuju šachy s bohem mezi námi krok stranou je tahem vpřed posunem zpátky	aici fiecare-ntru cuvinte mi-e egal întru vorbă printre rânduri printre noi dansez șah cu domnul o mutare-i pasul lateral mutarea-nainte-i gestul înapoi