Fuga de focul pasiunii ar putea sfârși în flăcările iadului

0
171

Miroslav Sosoi – poet, textier și prozator. Este adevărat că avem de-a face, în aparență („numai”?), cu o excelență pragmatică, cu o prezență (cel mult?) „profană” a unor enunțuri poetice care îi vor impresiona pe  potențialii receptori ai poeziei postmoderne, cu un efect comparabil proverbialului purgatoriu poetic.

Din când în când, ascunse prin cine știe ce colțuri, își fac numărul (ingrat?) și își afirmă prezența (să o numim discretă?) porțiuni de versificație ostentativ cizelată, „poezioare” încărcate cu o provocatoare „înțelepciune” în dulcele stil „știți-voi-care” (întrucât, da, se contează, în mare măsură, pe complicitatea și inițierea cititorului avizat, educat, entuziasmat, încântat sau – treacă de la sine sau de la cine-o trece – saturat ori agasat de „cățeluș cu părul creț” și „te iubesc, dar nu pe tine”), totul înecat, fără urmă de condescendență, într-o ploaie de aparent epigonism obsedat (cum altfel?) de sine și de propria-i însemnătate și într-o avalanșă de pretinsă grafomanie nepăsătoare chiar și față de autoasumata-i stridență. Iar dacă ridică îndreptățite semne de întrebare faptul că „diamantele” provocator de șlefuite zgârie în loc de a străluci, la fel de adevărat este că și mediul formal toxic care le potopește este mult prea vizibil coroziv pentru a putea fi luat în serios pe post de substanță toxică.

Mircea Dan Duță © foto Peter Sragher
Mircea Dan Duță © foto Peter Sragher

Pe scurt, Sosoi provoacă – și o face fără urmă de condescendență sau intenție de compromis. Și, în ciuda oricăror aparențe, tocmai aceste ciocniri multidimensionale a contrariilor nici pe departe dialectice produc scânteile care dau strălucire textelor celui mai înverșunat dintre „antipoeții” underground-ului ceh contemporan. Din mijlocul întunericului arătat cu degetul, din dematerializarea agresiv-ostentativă a alegației „esteticului” într-o (in)”estetică a urâtului” la fel de convingătoare precum eprubeta de coca-cola care dizolvă cu furie în reclamele de televiziune măsele gata cariate, în scopul de a ne determina nu să nu bem coca-cola, ci să ne spălăm pe dinți cu Colgate, din toate aceste reacții voit și insuportabil artificiale țâșnește dintr-o dată lumina gestului poetic sui-generis. Sau, ținând seama de ceea ce scriam mai sus și de afirmațiile lui Sosoi că urăște cuvântul poet, să vorbim, mai degrabă, în cazul său, despre lumina unui gest antipoetic și, implicit, despre un antipoet. Și, trebuie spus, despre unul care-și dorește acest statut, tânjește după el. Să i-l dedicăm și să-i respectăm dorința. Dar să rămânem realiști: dacă lucrurile ar rămâne la stadiul descris mai sus, o atare formă de antipoezie, declarată și formulată în acest fel, nu va păcăli niciodată pe niciun critic literar: manifeste / manifestări similare de sfidare – sau logoree – romantică, necruțătoare vârtejuri (mai degrabă, taifunuri) de cuvinte, șocante și dezordonate bombardamente adesea mai degrabă sonore decât lexicale – de asemenea fenomene am avut parte nu numai o dată pe parcursul dezvoltării istorice a ideii de discurs literar.

Mașina neagră cu motor unu-punct-doi

Așadar, pentru ca noile monologuri antipoetice ale lui Sosoi să convingă în felul în care o fac este nevoie de mai mult – și aceasta, în principal, pe planul substanței pe care, de data aceasta, suntem obligați s-o numim poetică, fără a o mai răsfăța cu uzitatul anti al maniheiștilor de profesie: uriașa negare de către autor a contemporaneității în formele sale de manifestare sublime sau banale, eterne, perene sau de fiecare zi se combină, se contopește cu la fel de titanice imersiuni sau plonjeuri în poziții, atitudini, gesturi și expresii cotidiene, întregul proces trecând prin filtrul chinuitor, dureros și lipsit de condescendență al rebeliunii auctoriale – strălucitoare, nemiloase și la fel de ostentative precum tot ceea ce există în acest volum în planul construcției tematice și formale, dar cuceritoare printr-un unic și „simplu” argument: autenticitatea. După ce-și ridicase în cap publicul, critica și chiar principiile propriei sale creații prin acel potop de elemente pleonastic-provocatoare de la primul nivel al construcției textului și pentru a mai putea convinge la acest nivel, Sosoi avea o singură șansă: să nu privească înapoi, să „facă pe nebunul” până la capăt, ba mai mult, să identifice și să utilizeze în mod eficient un numitor comun convingător pentru toate trăsnăile aruncate în luptă până atunci. Și trebuie spus că a reușit cu brio, chiar dacă i s-ar putea reproșa că-i place să trăiască periculos ca  („anti”)poet: găsit (sau lansat pe piață) în ultima clipă, elementul integrator (și, trebuie spus, probabil singurul) al dezordinii de până atunci îl constituie, o repetăm, ideea de rebeliune, identificarea rebelului-autor cu rebelul-personaj și, mai mult decât orice, capacitatea primului de a convinge că-l ia în serios pe cel de-al doilea, că se ia în serios pe sine, că, în sfârșit, ia ceva în serios „at all”, în cadrul acestui monolog ce părea făcut numai de dragul ostentației. În același timp însă, acest antipoet exploziv se comportă ca un beatnik tipic și, pe parcursul și în numele acestui road-movie mai ușor de acceptat ca atmosferă decât ca poveste, mai credibil ca road decât ca movie, luxurianta forță de nestăvilit a „mașinii negre unu punct doi” și a tânărului furios, element turbulent, după toate aparențele, al Boemiei și al Boemei de Vest, le-ar putea da lecții unor generații întregi de Allen Ginsberg și Lawrence Ferlinghetti. Poemul său antipoetic mustește de țipete, urlete, zbierete, proteste și neîntrerupte văicăreli, ale căror surse – în spiritul reacțiilor chimice contra naturii din motorul „unu-punct-doi” al paradoxurilor forțate – sunt nestăvilitele șuvoaie și asocieri ale imaginilor și impresiilor de tip iarmaroc, lunapark, benzinărie, periferie, autostradă, infern, purgatoriu de pe traseul Praga–Beroun, plictiseala pre- sau postapocaliptică a anarhiștilor din, desigur, inventata municipalitate Chodouň, leagăn al unei viitoare civilizații sau mormânt al uneia în curs de dispariție, dar, mai ales, mesajul curent al protestelor individuale, spiritul de travesti al sugeratului demonism romantic ce impregnează întregul volum și peisajul aproape vizual al murmurului colectiv, confuz al mulțimii anonime.

Franz Kafka - Bărbat în fața oglinzii
Franz Kafka – Bărbat în fața oglinzii
PrologProlog
v pul pátý ráno zatim chteji všichni spát
i ptáci zatim držej hubu
- poslouchat spokojený-konejšivý výdechy manželek
a necekat na první vhodnou možnost
necekat
na první dobrou
ve všech tech bytech nad mojí hlavou se to tetelí jako
rozházený vajgly po terase
- nikdy me nenapadlo je sesbírat…
K cemu by to byloş
takhle neorganizovane rozesraný po zemi alespon dávali
patricnej prímer
tomu oduševnelýmu klidu spícího vežáku
v pul pátý ráno
kdy vztahy a sounáležitost pod všema perinama s novým
povlecním byly kompletní
kdy okna byly dokorán protože ranní vlaky prozatim
nebyly slyšet
a rincení kovovejch kol a tunovejch tendru nehrozilo…
vubec nic nehrozilo
kdyby to tak bylo naporád bylo by to tak správne
hloupá a bezduvodná radost s božím pricinením
kdybych se snad nekdy v pul pátý probudil
nasadte mi násilím roubík
a jako bezpohlavní otepi pripravte voteže a udidla
nažente zpátky – prokrista!
Za svojí ženou zpátky do stáje
abych jí do rozednení mohl taky, jako všichni ostatní
mohl bezezbytku naslouchat
a po probuzení
u terasy vežáku odhodit vajgla na zámkovou dlažbu
posetou stoletím
la patru jumʼate dimineaţa toată lumea vrea să mai doarmă
până şi păsările-şi ţin pliscul încă
- toţi vor să mai asculte răsuflarea mângâietoare a nevestelor
şi să nu aştepte până chiar s-o putea
să nu aştepte
pân-o veni ocazia
în toate apartamentele alea deasupra capului meu lumea se zbuciumă şi se rostogoleşte ca
nişte mucuri de ţigară împrăştiate pe terasă
- nu mi-a trecut niciodată prin cap să le strâng…
Ce rost ar avea?
aşa aruncate aiurea pe jos, de parcă le-ar fi căcat careva prin toată casa, cel puţin ofereau
o imagine sugestivă
pentru acel bloc-turn forfotind de viaţă
la patru jum’ate dimineaţa
ceasul împlinirii relaţiilor şi al împreunărilor sub toate plăpumile
nou înfăţate
când ferestrele erau larg deschise, pentru că trenurile de dimineaţă încă
nu se făceau auzite
şi lumea încă nu se simţea ameninţată de zdrăngănitul roţilor metalice şi al tenderelor cântărind câteva tone
de fapt lumea nu se simţea ameninţată de nimic
dac-ar fi fost aşa mereu ar fi fost exact aşa cum trebuie
o bucurie proastă inexplicabilă venită de la dumnezeu
daca s-ar întâmpla vreodată să mă trezesc la patru jum’ate
puneţi-mi zăbala cu forţa
înhămaţi-mă cu frâul şi dârlogii ca pe un mănunchi de cărnuri asexuate
şi mânaţi-mă pentru numele lui dumnezeu înapoi
la vaca mea înapoi în grajd
ca să fiu în stare ca tot omu’ s-o ascult negreşit
până s-o crăpa de ziuă
şi, după ce ne-om deştepta
lângă terasa blocului-turn, să arunc mucurile de ţigară pe pardoseala castelului
presarată cu praful veacului
I. I.
stará ušlechtilá dáma ze mě nikdy nebude
a nikdo mě kurva nezastaví
jedu s mojí černou jedna dvojkou po štěrkový cestě
inkoustová noc
a kafky se srocujou na dominantním bouřkovým masívu
jedu z Prahy
hekticky vodpaluju první camelku
vůbec mě nenapadá proč to dělam
vůbec mě nenapadá proč to vlastně beru voklikou
neni nutný o tom přemejšlet
svatá trojice se mi zamilovaně komíhá – voběšená jako antoníček –
na zpětným zrcátku čelního skla
a nikdo jí kurva nezasastaví
benzín jsem doplnil a olej zkontroloval, můžu bejt v klidu
motor klidně a cyklicky končí a začíná,při sešlápnutí pedálu, svůj perpetum mobile algoritmů
a nikdo ho kurva nezastaví
…až na mě…
nikdy sem nebyl technicky zdatnej
stopař s desetidolarovou kytarou z prahy očividně propás svojí šanci
ryby v potoce - linoucího se podél jako dunivý mraky nad hlavou - si toho vůbec nevšimly
měl smůlu
ryby měly štěstí
jak sem chytal ryby…do prdele s otou pavlem
na konci cesty podél cesty vidim první světla
beroun…Beroun!
předměstí, vlakový nádraží utržený z řetězu, skatepark bez děcek a bohapustý továrny
tohle mě musí minout, toho nesmim nikdy litovat!!
a nikdo mě kurva nezastaví
křečovitě a intenzivně jsem semknul víčka a sundal nohu z plynu
šoupnul tam trojku
a dvojku jinam
zaryl jsem nehty do volantu
první pouliční lampy podél chodníku se závojema pavučin mi dodaly rozhřešení
rozehrály cyklickou stínohru míhající se patnáset metráků nade mnou
stínohra nikdy nepodmíní vzpouru „naser si foglare!!!>>**:::_>*.*>-lkhg!"
sem příčetnej a dodržuju padesátku ve městě
bosá šestinohá holka ignoruje noc a jde domů a nikdo jí kurva nezastaví

dodržuju svůj rytmus a netlačim na plyn
alespoň do tý doby než opustim hranice industriální části nočního
světovýho
a hlavně životního
berouna

lampy mě ozařujou jak vzteklý
a připomínaj mi hořící city Prague
kerý včera ve vteřině lehlo popelem
zvyšuju rychlost a s ní i impuls a další nekritickej abúzus sebezahledění krista
a nikdo
mě kurva
nezastaví
….
mraky duněj a já si říkám že se ta celá nebeská brána snad asi zbláznila
začínám si notovat s petrem kalandrou
ždímat kříž na krku, kterej se doteď líně válel na špinavým tílku
hrom zařval jako zvíře před čimkoliv
a Berounu se ve tmě začaly vzdalovat brzdový světla mý černý jedna dvojky
odjíždím
a myslim na prahu na tebe - na to abych nesundaval nohu z plynu
na to jak sem chytal ryby
na prázdný řeky
a plný
srdce
rozlitý nebem
hannibal ante portas
quo vadis
a
nikdo až ne tebe mě nemůže zastavit
n-o s-ajung în viaţa mea o babă stilată
și nimeni n-o să mă oprească dracu’ din drum
merg cu citroenul meu negru unu punct doi pe un drum cu pietriş
noapte neagră – cerneală
și ciorile se adună pe masivul ameninţător care domină drumul
plec din Praga
îmi aprind agitat primul camel
habar n-am de ce fac chestiile astea
habar n-am de ce o iau pe drumul ocolitor
nu-i nevoie să mă gândesc la asta
sfânta treime mi se bâţâie îndrăgostită – suspendată ca un tablou electric –
în oglinda retrovizoare a parbrizului
și nimeni n-o opreşte dracu’
am făcut plinu’ am controlat uleiu’, aşa că stau liniştit
când apăs pedala motorul îşi începe şi-şi termină liniştit ciclurile acel perpetuum mobile al algoritmilor
și nimeni nu-l opreşte dracu’
…numa’ eu…
nu le am cu tehnica nu le-am avut niciodată
un autostopist din Praga cu o chitară de zece dolari şi-a ratat şansa e clar
pârâul curge de-a lungul drumului ca şi norii tunători deasupra capului – peştii nu s-au prins de nimic –
a avut ghinion gagiu’
norocu’ peștilor
cum prindeam io pești p-aici… dă-l în curu’ mă-sii pe ota pavel
la capătul drumului de-a lungul drumului văd primele lumini
beroun… Beroun!
suburbii, gară ieşită din rând, skatepark fără copii și fabrici fără niciun dumnezeu
asta tre’ să mă ocolească, n-am voie să regret aşa ceva!!!
și nimeni nu mă opreşte dracu’
mi-am strâns pleoapele tare-tare și-am luat picioru’ de pe acceleraţie
am băgat într-a treia
și mai încolo am mai băgat și două de votcă
mi-am înfipt unghiile în volan
de-a lungul trotuarului primele lumini stradale cu perdelele lor din pânze de păianjeni m-au dezlegat de păcate
au început să ţeasă la o mie cin’s’te de metri deasupra mea un joc ciclic de umbre şi lumini
da’ p-ăia de se oftică oricum îi doare-n cot de el „suge-o
maistre!!! >>**:::_>*.*>-lkhg!”
aici îs corect și-o calc numa’ cu cin’zeci prin oraș
o fătuță de șase ani desculță o doare-n cot de noapte și se duce acasă și n-o oprește nici dracu’

îmi păstrez ritmu’ și nu calc pe accelerație
măcar până trec de zona asta industrială
a berounului nocturn
mondial
și mai ales
plin de viață

lămpile mă orbesc zici că-s turbate
mi-amintesc de Prague city orașul incandescent
care ieri pentru o clipă s-a tăvălit prin cenușă
măresc viteza și odată cu ea și impulsul și încă un abuz necritic al lui Hristos cel obsedat de sine
şi nu mă oprește
nici dracu’

tunete printre nori și-mi zic că toată bolta aia cerească tre’ să fi-nnebunit
încep să fredonez odată cu petr kalandra1
frâng în mâini crucea de la gât care până acum atârna leneșă pe maioul murdar
tunetul urlă ca un animal speriat de orice ar fi
iar luminile de frână ale citroenului meu negru unu punct doi se îndepărtează prin întuneric de Beroun
pe drum de plecare
mă gândesc la praga la tine – să nu-mi ridic piciorul de pe accelerație
cum am prins pește aici
în râurile goale de apă
și pline
de suflet
revărsate peste ceruri
hannibal ante portas
quo vadis
și în afară de tine nu mă oprește nici dracu’
1 Cunoscut muzician, chitarist, acordeonist și compozitor ceh (1950–1995).
II. II.
Tvůj obličej si v průběhu měsíců autrovraků intenzivně
vtírám do pokožky sušim si s ním vlasy jako s hotelovým ručníkem
vtírám si ho do krku společně s lacinou kolínskou
a dny jsou tomu důkazem
a noci klekaj půlnocí
a čokli panáčkujou ostošest…
poskytnout si odpověď neni jednoduchý
je to pozoruhodná výzva zbabělče, říkám si
ale položit si otázku… hmm…

není nic snazšího
-pryč nedokážu zapomenout
když jsou hvězdy na dosah konečků prstů pravý ruky
přelejvám vodu a kalim železo
zamícham noc
a není nic snazšího
a všechno je na dosah
a všechno je na dosah
a všechno je na dohled
a lidi tu nejsou
postrádaj lidskostí
černá zebra a bílej dalmatin
červený sídliště a černej vraník
prorostlý maso je od kosti do těla do srdce rozbuší
divokej našláplej kabinet nebe
nejtlustší tepnou
aortou víry
je václav je václav je václav svou sv.Terezou?
když ručička tachometru mý rozpustilý a černý jedna dvojky
hapruje hapruje jen tak tak na stovce
a kontrolka nádrže na rudo na rudo do ruda svítí
kurva fix mám kliku, tak stáhnu vokýnko
v dálce jsou neony
září jak vzteklý v prosklený kabině benzíny
do dálky přede mnou
vycházej v zástupech svědkové Jehovovi a tvrději že jejich kánon je právě ten správnej
naser si říkám si
není nic snazšího než sloužit otázkou
Praha lehla popelem
Beroun mi uplynul a byl zahalenej dýmem z prahy a z prahy se doutná
ten černej kouřovej oblak před kerym prchám v mý černý jedna dvojce ovšem není hlavním důvodem
mý křížový výpravy doprostřed doprostřed
a i kdyby jo
mám před tim oblakem hodinovej náskok
nějak se žije
a není nic snazšího než posloužit otázkou
kolik mám času
Odată cu trecerea lunilor peste cimitirul de mașini, îți împlânt
cu putere chipul în pielea mea și-mi șterg pletele cu el, de parc-ar fi un prosop de hotel
îmi masez gâtul cu el și cu niște apă de colonie ieftină
și zilele îmi sunt dovada pentru asta
și nopțile îngenunchează de miezul nopții
și jigodiile se gudură de nu se poate…
nu-i ușor să-ți dai un răspuns
e o provocare remarcabilă pentru un laș, îmi zic,
dar să-ți pui o întrebare… hmm…

nimic nu-i mai ușor
– departe fiind, nu reușesc să uit
când stelele sunt la îndemâna degetelor mâinii drepte
torn apa și călesc fierul
amestec noaptea
și nimic nu este mai ușor
și totul este la îndemână
și totul este la îndemână
și totul este la vedere
și aici nu sunt oameni
și-au pierdut umanitatea
o zebră neagră și un dalmațian alb
cartiere de blocuri roșii și o cioară neagră
carnea străină crește de la os înspre trup înspre inimă
va induce palpitații
în cabinetul sălbatic și supraponderal al cerului
în cea mai groasă venă
în aorta credinței
oare václav oare václav oare václav să fie propria lui sfântă Tereza?
când acul kilometrajului mașinii mele negre unu punct doi în curs de descompunere
mai-mai că bate spre sută
iar ledul de control strălucește roșiatic roșiatic până la roșu, semnalizând că rezervorul este gol
ce noroc pe mine, să-mi bag, deci cobor geamu’
în depărtare sunt neoane
septembrie se oglindește ca turbat în cabina de sticlă a benzinăriei
aflate departe înaintea mea
răsar în gașcă martori ai lui Iehova susținând că tocmai canoanele lor sunt cele adevărate
cacă-te pe toate astea îmi zic
nimic nu-i mai ușor decât să-ți pui o întrebare Praga a sucombat sub cenușă
am lăsat în urmă Berounul acoperit cu fumul de la Praga Praga duhănește
mă refugiez în mașina mea neagră unu punct doi dar nu acesta e principalul motiv
pentru cruciada mea către centru, către centru,
și chiar dacă ar fi
tot am un avantaj de o oră înaintea acelui nor
cum-necum se trăiește
și nimic nu este mai ușor decât a-ți pune o întrebare
cât de mult timp am la dispoziție
IIIIII
Z rádia hlásej zprávy
dým postupuje a překračuje už i hranice předměstkých
částí nejstarších čtvrtí velkoměsta
v místech postižených mrakem - lidi žijou stejně jako
předtim
zdá se že jedinej limitující faktor je
že se z pavlačů nedá zahledět na noční nebe nad hlavou
krajináři si lámou hlavy
lidi si lámou srdce
já bych nejrači lomil rukama a vazem
ale svůj vaz mam přikurtovanej bezpečnostím pásem do
sedačky ze kerý leze molitan
a ruce sto let zkamenělý na volantu mý černý jedna dvojky
se zkurvenou poloosou
pro jistotu se zhruba každejch pět minut mrknu do
zpětnýho zrcátka
abych věděl
a potvrdil si, že ničemu a nikomu neujíždím
a že mě nikdo a nic nemůže zastavit
„dobejvám tě už moc dlouho!!!”
srdce se nekrčí ale řve! řve po okrajích táhnoucích se lesů
po okrajích horizontů který už po dvě hodiny nehodlaj
zmizet
a
nic se přede mnou neschovává
vše je na dohled
přede mnou
jako na dlani
pomalu projíždím kolem dubových alejí
zvědavý větvě
bez nočních ptáků
vytvářej panickou chodbu směrem doprostřed
spokojenej zvuk motoru a světla rentgenující rudou tmu a
malý rudý vesnice hypnotizujou
unaveným
korintským
způsobem
Korintským
rudý světlo holejm větvím dubů a jabloní odjakživa
dodávalo pachuť první lásky
zkolený zezádu pod onim stromem na „Edmonda”
ale Dantes…to mě poser
loveckou pušku na jeleny mam a to ze mě nedělá o nic
menšího chlapa
přemejšlim že by bylo dobrý ti zavolat
hned na další benzíně skočim do kabinky a nervózně
vytočim na tom posraným ciferníku
i tvoje číslo

já si tě bejby vyvolam
a nikdo mě kurva nezastaví
když budu mít
jak doufam
dostatek drobnejch

s podlomeným zdravím a sýpajícím dechem ti pošlu do
sluchátka
svoje nejhlubší touhy
a odhodlaný srdce
do ucha
…poslouchat o tom „jak sem ti líbal kotníky” sní přece
každá
i když se nechce
a je to laciný – Je to laciný!
…budeš si mě představovat v kabince u motorestu
se sluchátkem u ucha a cígem v koutku
vopřenej o pneumatiku mý černý jedna dvojky

zkusim tě přemluvit aby ses rozjela TAM vlakem za
mnou
mám nabídku která se nevodmítá lásko
když na tebe počkam na nádraží

máš přece svý důvody
víš to dobře
naše city prague city lehlo popelem
a já sem rozjetej
a skoro nikdo mě nemůže zastavit

přesvědčený svojí pravdou
jsou bezesporu i ty čoklové kerý na mý auto ceněj zuby
skrz rozšklebený železa oplocenejch samot
když pomalu projíždim vesnicema
a zpívám si
sbohem armádo
La radio se transmit știrile
fumul avansează pătrunde în zonele suburbane
ale unora dintre cele mai vechi cartiere ale metropolei
în locurile afectate de norul de fum oamenii trăiesc la fel ca
înainte
singurul factor limitativ pare să fie
faptul că din balcoane nu se poate vedea cerul nopții de deasupra capului
peisagiștii își bat capetele
oamenilor li se rupe inima
personal aș prefera să-mi rup mâinile și gâtul
dar gâtul meu imobilizat de centura de siguranță
este legat de scaunul din care se scurge umplutura
iar mâinile mele împietrite de un veac pe volanul mașinii mele negre unu punct doi
cu o nenorocită de semiaxă oscilantă
pentru siguranță la fiecare cinci minute mă uit în
oglinda retrovizoare
ca să mă asigur
și să-mi confirm că nu fug de nimeni și de nimic
și că nimeni și nimic nu mă poate opri
„te asaltez de prea multă vreme!”
inima nu se lasă umilită, ci urlă! țipă de-a lungul lizierelor pădurilor ce se întind pe traseu
la marginea orizonturilor, care nici după două ore n-au de gând
să dispară
și
nimic nu se ascunde de mine
totul este la vedere
în fața mea
ca-n palmă
merg încet pe lângă aleile străjuite de stejari
ramurile curioase
fără păsări de noapte
creează un coridor de panică înspre zona centrală
sunetul mulțumit al motorului și farurile care radiografiază întunericul roșu
micile sate purpurii hipnotizează
în vechiul
stil
corintic
obosit
corintic
lumina purpurie printre ramurile goale ale stejarilor și ale merilor
a adăugat dintotdeauna gustul amar de primă iubire
înghesuit sub copacul acela în dreptul inscripției „Edmond”
dar dacă-i vorba de Dantes1… mă cac
am pușcă de vânătoare pentru cerbi și asta nu mă face deloc
mai scund
mă gândesc c-ar fi bine să te sun
la următoarea benzinărie mă năpusesc în cabina telefonică și apăs
nervos pe cifre
formez și numărul tău

beibi te chem să vii la mine
și nici dracu’ nu mă poate opri
dacă am la mine
așa cum sper
destul mărunțiș

cu o sănătate franjuri și cu respirația șuierătoare îți transmit în
receptor
dorințele mele cele mai profunde
și hotărârea de neclintit a inimii mele
toate astea pentru urechea ta
…în fond orice
fată visează să audă fraze de tip „cum ți-am sărutat gleznele”
chiar dacă nu vrea să recunoască
și e o chestie ieftină – E o chestie ieftină!
…îți vei imagina cum stau în cabina telefonică de la motelul de lângă autostradă
cu receptorul la ureche și țigara în colțul gurii
rezemat de cauciucul mașinii mele negre unu punct doi

încerc să te conving să sari în trenul către
mine
fără bilet de întoarcere
iubito am o ofertă de nerefuzat
te aștept la gară

doar ai motivele tale
știi bine
sentimentele noastre prague city totul e cenușă
sunt pornit pe chestia asta
și aproape nimeni nu mă poate opri

convinse de adevărul lor
sunt fără îndoială și jigodiile care rânjesc la mașina mea
prin fierul scălâmbăit al singurătăților îngrădite
când merg încet prin sate
și cânt
adio armată
1 Transcripția „fonetică”, fără diacriticele franțuzești, a fost intenția autorului, pe care am menținut-o și în cadrul traducerii.
Franz Kafka - Femeie șarpe
Franz Kafka – Femeie șarpe
IV.IV.
Vykradači hrobů sou dávnou minulostí a trnem v oku zbytečnejm egyptologům…
…historie, tak jak jí známe dnes
nás naučila si tohohle bohulibýho řemesla nevážit
a vůbec…
dívat se na něj skrz svý buclatý prstíky
„vykrmený zmrdi” řikam si…
„nevěděj vo čem je život. možná v sušici se pár lidí nad chemickejma baňkma přiučilo
tomu správnýmu fílingu života” uvědomuju si, že jsem sám
kriticky odpočítávám malý žlutý značky podél silnice
který pravidelně oznamujou v jaký vzdálenosti je nejbližší gasstation
…cena zvolání se rovná dvaceti čtyřem korunám..
nasázim to tam v tý ocelový telefoní budce
přijedu přesně na čas…
a vytočim číslo třiadvacet hodin od mýho úprku z metropole
uslyším první a druhý a třetí zazvonění…
na čtvrtý obvykle zvedáš sluchátko
…začneš horečně dejchat
už teď tě slyšim ty krávo…
budeš hysterická
celá zjihlá a rozjitřená že se z prahy doutná
že všechno shořelo
a že všechno zmizelo
že se není už vo co kurva vopřít
je jenom ten den
a noci beze mě…
budeš vzdychat
já ti budu naslouchat jako ve zpovědnici
jenomže já nejsem ten co umí poskytnout vodpovědí…
umim chlácholit a urovnávat věci o kterejch nemám páru
…nakonec se mi to ale přece povede, zlato
to vim už teď.
přesvědčím tě – přijeď za mnou…
nesmíš se nadejchat kouře…to je u prdele že máš kvalitní respirátor…
na to serou víš? všechno akorát ty zmrdi jenom vodfláknou…
je to jejich zdravotnická lobby… jejich výrobky stojej za píču…
jsou kvalitní natolik aby tě nezabili ale jen oslabiliudrželi při životě
a ty si byla nucená si koupit další drahej zbytečnej sráč…
viď že mi rozumíš? hodná holka… no tak přijeď…
…motor jedna dvojky nádherně kolísá v přímý úměře pustý noci…
…sákra jo, vim moc dobře co jí řeknu
budu taktickej a klidnej
vim že mě miluje
pokud neskončila v tý pražský výhni.
rozum tahle holka moje milá měla vždycky
připadala mi něco jako pokřivenej robinson krůzo ale já
sem nebyl jejím černým pátkem
já mám dodneška svou černou jedna dvojku
kerá je mým vostrovem
mým zázemím
v kerým podezřele prchám
ne před kouřem po pražský vohňový apokalypse
to že je z metropole voharek je mi uprdele

mým úkolem je odtáhnout tě z města
vyčerpat úhonem
úkroky sem s tebou už kolikrát zkoušel na žofíně když
sme si posílali dopisy na vltavu
směrem k mostu legií
kde se mlčelo
kamenný klekání tak si jim řikala
…psaníčka andílkům…
to sou momenty který mě v pravdě boží prozřetelnosti přesvědčujou
že tě musim vykoupit…

noc kolem mý černý jedna dvojky ševelí a já vidím
že kapky po čelním skle
zanechávají
pavučiny ustrnulých dní
a já si pořád notuju
sbohem armádo.

čerpací stanice… tak už jí vidim
já to říkal! Říkal jsem to přece!!! nic se mi nevyhne
a nikdo mě kurva nezastaví
…jedna ruka na volantu…
druhá ruka projíždí mastný vlasy na travoltu…
vytahuju cíga a zapalovač
zapalovač se chytá až napotřetí
…první šluk
výdech…
na cestě od tebe
abych tě slyšel
když ručička tachometru
nepřestává klesat
a já tě ani v nejmenším
nepřestávám milovat
Jefuitorii de morminte fac parte dintr-un trecut îndepărtat şi stau ca un ghimpe în ochii inutililor egiptologi…
…istoria, aşa cum o ştim astăzi,
ne-a învăţat să nu respectăm acest merituos domeniu să ne uităm la ea printre degetele noastre bondoace
„scârbe îngrăşate”, îmi zic…
„habar n-au cu ce se mănâncă viaţa. poate numa-n satuʼ ăla prăfuit cu panarama aia de liceu de chimie să mai fi rămas câțiva gorobeți de-au învățat ca lumea filinguʼ vieții aplecați peste eprubete” îmi dau seama că sunt singur
număr în sens descrescător de-a lungul șoselei micile marcaje galbene
care informează ritmic la ce distanță e cea mai apropiată gasstation
…prețul apelului este douăzeci și patru de coroane.
intru în cabina telefonică din oțel
ajung exact la timp…
formez numărul la douăzeci și trei de ore după ce am evadat din metropolă
aud primul și al doilea și al treilea apel…
de obicei răspunzi după cel de-al patrulear
…începeți să gâfâi ești agitată
acum te aud vaco…
ești isterică
de frică te-ai înmuiat toată ți-ai amintit că praga fumegă că totul a ars
că totul a dispărut
că nu mai există niciun punct de reazem
e numai ziua asta
și sunt numai nopțile fără mine…
vei suspina
te voi asculta ca la spovedanie
dar nu sunt eu cel care poate da răspunsuri…
știu să consolez pot să mușamalizez lucruri de care nu am habar
…dar până la urmă tot îmi iese cum vreau, scumpo
știu de pe acum chestia asta…
te voi convinge – hai la mine…
n-ai cum să respiri prin fumul ăla… aparatuʼ de respirat e de căcat oricât ar fi de bun…
doar știi că se cacă pe noi, nu? scârbele alea îi trag rasol, numai să le iasă produsele…
firmele de medicamente fac lobby, asta-i tot… produsele lor sunt de rahat…
calitatea lor constă numai în faptul că nu te omoară doar te slăbesc și te mențin în viață asta-i tot
iar tu ai fost obligată să cumperi un alt rahat scump și inutil …
mă-nțelegi, nu? ești fată bună … hai, vino…
…motorul mașinii mele unu punct doi alunecă minunat, direct proporțional cu pustietatea nopții…
…la dracuʼ da, știu foarte bine ce o să-i spun
voi aplica o tactică potrivită și voi fi calm
știu că mă iubește
dacă n-a mierlit-o în pârjoluʼ ăla din praga.
mândruța asta a mea a avut întotdeauna minte
mi s-a părut întotdeauna că seamănă cu un fel de robinson crusău deformat
numai că eu
nu eram vineri al ei cel negru nici vinerea ei neagră
eu până-n ziua de azi am mașina mea unu punct doi
care-i insula mea
teritoriul meu
în care evadez ca un suspect
nu fug de focul apocalipsei pragheze
mă doare-n cur că metropola s-a făcut jăratic

treaba mea e să te scot din oraș
să desăvârșesc distrugerea
de-atâtea ori am exersat cu tine pași și mișcări laterale pe Insula Sofiei1
când
ne trimiteam scrisori pe Vltava
către Podul Legiunilor2
unde domnea tăcerea
le numeai îngenuncherea pietrelor
…scrisorele către îngerași…
aceste momente m-au convins în virtutea adevărului providenței divine
că trebuia să te răscumpăr…

în jurul mașinii mele negre unu punt doi noaptea șoptește iar eu văd
că picăturile care cad pe parbriz
lasă în urmă
pânzele de păianjen ale zilelor încremenite
iar eu fredonez în continuare
adio armată.

stația de benzină… uite, o văd!
am zis! doar am zis! nimic nu-mi scapă
și nimeni nu mă oprește dracului
…cu o mână pe volan…
cealaltă mână mi-o trec prin părul gras à la travolta…
scot o țigară și bricheta
bricheta se aprinde de-abia a treia oară
…primul fum
îl expir…
pe drumul tău dinspre tine
ca să te aud
atunci când acul tahometrului
scade fără încetare
iar eu nu încetez nicio clipă
să te iubesc
1 Insulă pe râul Vltava, situată în dreptul Teatrului Național din Praga.
2 Pod peste Vltava în apropierea Insulei Sofia, denumit astfel în cinstea Legiunilor Cehoslovace, forțe armate compuse, în principal, din cehi și slovaci, care au luptat împreună cu puterile Antantei în timpul Primului Război Mondial. Scopul lor a fost de a câștiga sprijinul aliaților pentru independența Boemiei și Moraviei de la Imperiul Austriac și a teritoriilor slovace din Regatul Ungariei, care alcătuiau împreună Imperiul Austro-Ungar.
V. V.
gemblování s kýblem zlosti
víc než jinak v nemilosti
gemblování s dvojkou citu
litr štěstí parazitů
gemblování za zenitem
v městech štěstí atomkrytem
milovat tě někde smím tu
pod tvou střechou z eternitu
joc găleata de mânie
în dizgrație cad se știe
joc doi deca de iubituʼ
fericituʼ parazituʼ
joc o litră la zenituʼ
buncăr anti-bombă-hașuʼ
te-oi iubi eu prin orașuʼ
sub tavan de eternituʼ
VIVI
před třemi měsíci jsme seděli u stolu
a ne ze zcela zřejmýho důvodu si uhýbala svým hadím pohledem
stáčela si se někam dovnitř aby tě snad nebylo přes dlouhejch černejch plášť řasů vidět
kouřila si čibuk a každej výdech dýmu tě neutěšeně celou pohlcoval
tu tvojí kouřovou auru jsem si zamiloval asi jako kdokoliv jinej
když přede mnou na stole dominantně vyčnívaly kytky z vázy a za ní byl jen tvůj oblak
a karikatury frází o tvojí víře
o tvojí lásce
a velkej šedej dusivej oblak dýmu kterej tak indiskrétně prozrazoval tvojí siluetu mladýho těla

nebyl jsem šťastnej když si se rozhodla přestat
ta zpráva nebyla na místě…
…když si mi svý rozhodnutí před třemi měsíci oznámila
neměl jsem v tu chvíli k tomu co dodat
ale naprosto přesně si vybavuju ten pohled z okna u stolu
venku byla ta vláknitá adventní atmosféra mládnoucí prahy
a miliony rozpustilejch světlíček ve voknech šťastnejch rodin z protějších domů
působily dojmem že se všechno pálí na řeřavý uhlíky
a že všechno spaluje žár tvý rezolutní volby.
vánoční světlíčka a jiný světelný ozdoby
v momentě začaly celou ulici přetavovat z adventních věnců v magmatickej lávovej masiv
apokaliptycký vize tvý pokoušený víry
když sis jí jako naivní děvče limitovala do mojí dagerotypie kterou sem ti před léty věnoval
poněvadž jsem dost dobře věděl jak miluješ ty dnes již nevšední hlouposti
neměl jsem pro tvoji volbu tehdy vyspělejší pochopení…
rozhodl jsem se, stejně jako ty dnes - uhýbat pohledem,
uhýbat otázkou
a začal jsem se smát a zlehčovat situaci.
ve finále když jsem z tebe slezl a odhrnul spocenej pramen vlasů z levý tváře
ženy která to nevzdává, alespoň takový sem měl tehdy o tobě mínění
a políbil tě na bílý chloupky který ti neorganizovaně rostly podél ušních boltců
si s těžkým výdechem zašeptala moje jméno… začalo se vznášet a zastavilo se až u stropu…
já to tvý neopětoval
učesal jsem se a vyšel ven do vánočních ulic.
venku na čerstvým studeným vzduchu se silinice
společně s mým žaludkem začala kroutit a vymlouvat abych se vrátil
a přiznal jmelí který sem ti zapomněl věnovat
společně s polibkem
ale tehdy jsem ještě nevěděl
že praha díky tvojí vášni
jednou lehne popelem
nastoupil jsem do svojí černý jedna dvojky
a snažil se pochopit proč se, navzdory svý touze, vůbec nevracim
přestal jsem přemejšlet.
šedý myši na kapotě auta začali tancovat kankán
v uších mi rezonovala divoká karnevalová muzika ze starejch oprejskanejch kolotočů
a z kazetovýho slotu rádia který přerývavě šumelo a nevycházela z něj žádná logická melodie
se valila černozlatá cukrová vata
konečně jsem otočil klíčkem zapalování a všechno rázem přestalo
jen do hlubokýho ticha v prázdný hořící ulici
někdo znovu zašeptal moje jméno
usadilo se někde vysoko nad září prskavek a pouličních světel
a já jsem polohlasem řekl to tvoje
…zařadil jsem jedničku
přidal plyn
a rozjel se směrem
směrem domů…
odată acum vreo trei luni în timp ce stăteam la masă
și din motive nu foarte clare ți-ai ferit privirea de șarpe
te-ai sucit te-ai învârtit și ai intrat undeva unde nu puteai fi văzută te ascundeau pelerinele lungi ale genelor negre
trăgeai dintr-o lulea și de câte ori suflai fumul acesta te înfășura într-un voal de tristețe
la fel ca toți ceilalți m-am îndrăgostit de aura ta fumegândă
atunci când florile din vaza de pe masă se înălțau semețe dominând peisajul din fața mea iar dincolo de ele se afla doar norul tău de fum
și niște caricaturi de fraze despre credința ta
despre dragostea ta
iar norul mare cenușiu înăbușitor trăda indiscret silueta trupului tău tânăr

nu m-am bucurat când ai decis că e cazul să se termine
acest mesaj nu-și avea locul acolo…
…acum trei luni când mi-ai adus la cunoștință această hotărâre
în clipa aceea n-am avut ce să spun
dar îmi amintesc perfect ce se vedea pe geamul de lângă masă
atmosfera densă a pragăi întinerite în perioada adventului
și milioanele de luminițe dispersate în ferestrele familiilor fericite din clădirile de peste drum
dădeau impresia că lumea se perpelea pe cărbuni incandescenți
și că dogoarea hotărârii tale ferme transforma totul în scrum.
într-o clipă beculețele de Crăciun și alte decorații luminoase au început să topească toată strada și să remodeleze coronițele de advent într-un masiv magmatic de lavă1
viziune apocaliptică a ispitirilor credinței tale
pe care fată naivă ce erai ai limitat-o la dagherotipul meu ți-l dăruisem cu ani în urmă
pentru că știam destul de bine cât de mult ții la asemenea prostii care azi reprezintă niște rarități
pe atunci n-am fost în stare să-ți înțeleg alegerea într-un mod mai matur…
și am preferat, la fel ca tine azi, să-mi feresc privirea,
să ocolesc problema
și am început să râd pentru a detensiona situația.
la sfârșit când m-am dat jos de pe tine și am îndepărtat o șuviță transpirată de păr de pe obrazul stâng
al femeii care nu renunță niciodată (cel puțin asta credeam eu atunci despre tine)
și ți-am sărutat firele albe de păr care-ți crescuseră de-a lungul lobului urechii,
atunci mi-ai șoptit numele gâfâind din greu…
iar el a început să plutească și s-a oprit pe tavan…
eu nu ți-am repetat gestul
m-am pieptănat și am ieșit pe străzile împodobite pentru Crăciun.
în aerul proaspăt și rece de afară strada a început să se răsucească odată cu stomacul meu voia să mă determine să mă întorc
să regăsesc smocul de vâsc pe care uitasem să
ți-l dăruiesc
odată cu sărutul
dar pe atunci încă apoi nu știam
că din cauza pasiunii tale
într-o zi praga avea să se transforme în cenușă
m-am urcat în mașina mea neagră unu punct doi
și m-am străduit să pricep de ce, în ciuda dorinței, n-aveam de gând să mă întorc
apoi am încetat să mă mai gândesc la asta.
pe capota mașinii șoareci cenușii au început să danseze can-can
în urechi îmi răsuna muzica sălbatică de carnaval de la o roată cu călușei scorojiți
iar din locașul radioului care hârâia cu întreruperi și nu scotea din el nicio melodie normală
se revărsa vată de zahăr negru-aurie
într-un final am reușit să întorc cheia în contact și toate ciudățeniile s-au oprit dintr-o dată
numai în tăcerea profundă a unei străzi pustii cuprinse de flăcări
cineva mi-a șoptit din nou numele
acesta s-a statornicit undeva sus deasupra scânteilor strălucitoare și a luminilor stradale
iar eu ți-am rostit numele cu jumătate de gură
…am intrat în viteza întâi
am accelerat
și am pornit către
către acasă…
1 Pleonasm intenționat al autorului.
VII.VII.
v dásních loňskýho podzimu se usadily moje vzpomínky na tebe

nevím vůbec jakým způsobem – vzhledem k anatomii času a těla

ale letos v tom černomodrým předjaří jsem si všiml
že kromě hnědejch chuchvalců vlasů
se z hřebenu začal sypat taky hvězdnej prach
když jsem to prvně uviděl tak jsem se vyděsil a začal si projíždět vlasy jako smyslůzbavenej

na vteřinu jsem zkamněl a nahmatal mrazivou kometu těsně nad zátylkem

paradoxně mě to uklidnilo jako jizva znovu jsem se tedy pokusil učesat

Znovu a zase znova…nedařilo se mi docílit efektu negerskýho clinta eastwooda

Nedávalo to žádnej lidem známej všepokrývající smysl - poznal jsem tě v přeci v létě a každej moc dobře ví co to znamená

časová úsečka lomená uměrou a odpovědná citům. „ty můj blázínku”

vložila si svůj pohled a ústa slov do mejch očí

výjmečně jsem se zase spletl v něčem co je každýmu zřejmý

výjimečně podmínkou jsem se zopakoval šel jsem k zrcadlu a znovu se pokusil učesat. protentokrát trochu jinak

zůstal jsem stát ve zlatejch mokasínech na šumavským mechu pod korunama modřínů
kde svítily hvězdy nad zataženou oblohou…

ubíhající cestou daleko od Prahy. Oklepal jsem si ptáka a zapnul poklopec nastoupil jsem do káry a vytáhl mapu…
zdálo se že nejbližší benzína je 8km daleko já už dojížděl rezervu

nemůže se stát že bych měl neštěstí ve štěstí…

vteřinou zařazuju rychlost a pedál pokládám až na podlahu

kola podhrabujou štěrk
černá jedna dvojka se zakroutí jako černá mamba
a jede si sama od sebe pro svý nezbytný suroviny k životu
klopim vodku
vidim světla
în gingiile toamnei trecute
s-au statornicit amintirile mele despre tine

habar n-am în ce fel –
având în vedere anatomia timpului și a trupului

dar anul acesta în timpul primăverii timpurii în negru și albastru
am observat
că pe lângă smocuri încâlcite de păr castaniu
din pieptene se scutură și praf de stele
când am observat asta pentru prima dată, m-am speriat și am început să-mi cercetez părul de parcă eram ieșit din minți

pentru o clipă, am împietrit și am simțit o cometă înghețată exact deasupra grumazului

în mod paradoxal, m-a liniștit de parc-ar fi fost o cicatrice
am încercat din nou să mă pieptăn

iar și iar… dar n-am reușit să-mi fac părul să arate ca al negrilor sau în stil Clint Eastwood

chestia asta nu avea niciun sens atotcuprinzător pe care oamenii să-l fi cunoscut vreodată: doar te-am cunoscut vara și toată lumea știe foarte bine ce înseamnă asta

un interval de timp frânt în proporții exacte și corespunzător sentimentelor. „tu nebunul meu drag”

ți-ai ațintit privirea și buzele cuvintelor în ochii mei

în mod excepțional am făcut o confuzie acolo unde lucrurile le sunt clare tuturor

în mod excepțional am îndeplinit condiția de a repeta ceea ce mai făcusem o dată și am încercat din nou să mă pieptăn. de data aceasta un pic altfel.

am rămas pe loc încălțat în mocasini de aur
pe mușchiul din pădurile din munții Šumava1 sub
coroanele zadelor
acolo unde deasupra văzduhului tulbure străluceau stelele…

urmându-mi în fugă calea ce mă îndepărta de
Praga.
mi-am scuturat cardanuʼ mi-am închis șlițuʼ
m-am urcat în mașină și-am scos harta…
cea mai apropiată stație de benzină părea a fi la 8 km distanță iar eu îmi consumasem toate rezervele

nu se poate să am parte de nenoroc în noroc…

am nevoie de câteva secunde ca să intru în viteză apăs pedala până la podea

roțile împroașcă pietrișul de pe jos
mașina mea neagră unu punct doi se cambrează ca un șarpe mamba negru ca și ea și pornește cu de la sine putere în căutarea materiilor indispensabile supraviețuirii

duc fiola la gură golesc votca

văd lumină
1 Masiv muntos din sud-vestul Boemiei, la granița cu Austria și Germania.
Franz Kafka - Alergător
Franz Kafka – Alergător
VIII.VIII.
Voči z plexiskla a kabát z výčitek
z něj kapsy šeptaj a bonzujou
že srdce je nahlas a všechny budí
a proto nemůže z nás nikdo spát
maj voči z plexiskla a jazyk z prdele…
Všechny nás dožene.
Black friday rule johnne silvere ty mi snad rozumíš
vždyť ty máš taky falešný voko
Ochi din plexiglas și palton plin de reproșuri
buzunarele lui șoptesc, toarnă și bârfesc
cică inima face scandal și-i trezește pe toți
și dʼaia nimeni dintre noi nu poaʼ să doarmă.
au ochi de plexiglas și limbi scoase din cur…
Flăcăuʼ ne prinde pe toți din urmă.
Black friday rule john silver sper că tu mă-nțelegi
doar și tu ai un ochi artificial
IX.IX.
jeptišky se mi procházej a klaněj sobě navzájem mezi prsty
hledaj tam jablka spadaný z petřínskýho kopce jako v parku v Leidenu pode mnou… vidim je vidim je když konečně přišlo jaro a smráká se
přichází bouřka
obklopuje celej kopec
a zvoní zvony z Marekerku
modrá obloha a detonační údery ze zvonice kostela navozujou dojem soudný hodiny
můj výskyt zde je nevysvětlitelnej
odbývá sedmá hodina
za mnou prochází francouzskej pár sladce a zamilovaně spolu diskutujou se silným štrasburským přízvukem
a jedinýmu čemu v tuhle chvíli rozumim z jejich rozpravy a jazyka je „kafka”
vlaštovky dál nečinně lítaj těsně nad zemí když přichází první jarní bouřka
cejtim vodu z nebe
z voblohy cejtim šeříky a tvoje dlaně
cejtim vzálenost která nás dělí cejtim se fajn




totenwald
totenstadt
totenkopf
măicuțele merg printre degetele mele și se-nchină una la fața celeilalte
caută acolo merele căzute de pe dealul Petrin
și asta fac și în parcul din Leiden1
care se află sub mine… le văd
le văd când în sfârșit vine primăvara la primăvară și se înnorează
vine furtuna
înconjoară întregul deal
și sună clopotele din Marekerk2
cerul albastru și loviturile tunătoare care se aud din clopotniță creează impresia că a venit judecata de apoi
apariția mea aici este inexplicabilă
bate de ora șapte
în spatele meu se plimbă un cuplu francez sunt dulci și
îndrăgostiți vorbesc cu un puternic accent de Strasbourg
și singurul lucru pe care îl înțeleg în acest moment din discuția și din limba lor este „kafka”,
rândunelele continuă să zboare leneș foarte aproape de pământ când vine prima furtună de primăvară
simt apa venită din cer
din văzduh simt
liliacul și palmele tale
simt distanța care ne separă
mi-e bine


totenwald
totenstadt
totenkopf
1 Oraș în Olanda.
2 Celebră catedrală protestantă din orașul Leiden.
X.X.
tancovala rudá s vránou
u stromu pod pátou bránou tancovala liška s volem
dej bůh štěstí je tu kolem tockstein jindřich…
tancovali rudou nocí
polkou o nejistých krocích
tancovala žena s mužem
tancovala žena s mužem
zápal plic
horečka a dýchavičnost
a i přesto
všechno můžem
všechno můžem
nakonec - a i přesto - přeze všechno - kurva mladej…
všechno můžem…
tancovali prahou v září
praha hoří rudou září
roșu negru dans cu artă
la copac a cincea poartă
vulpea dans cu bou-n fine
e pe-aici – dă doamne bine –
tockstein jindřich…
au dansat noapte de foc
polka pași incerți pe loc
dans bărbat și cu femeie
dans bărbat și cu femeie
cu aprinderi de plămâni
fierbințeală și dispnee
însă totuși
tot se poate
se pot toate
pânʼ la urmă – însă totuși – orice-ar fi – ce dracu-s tânăr…
le putem face pe toate…
praga dans răpciune ce e
praga roșie foc scânteie
XI.XI.
jednou ráno vstaneš a bude se to zdát jako sen z
uplynulý noci
jasná a zřetelná vzpomínka na něco
na co se už téměř dávno zapomnělo
otevřeš dveře do vnitrobloku a ucítíš teplý opečovávání
starejch zahrad a jejich květináčů s maceškama matný a
zahalený jako sen z uplnulý noci
jako teplej déšť v létě kterej tak snadno donutí sténat
uschlý křoví a starý klestí z parapetů
jednou ráno vstaneš sám od
sebe a nikdo jinej tě nevzbudí
otevřeš vokno do vnitrobloku a uvidíš bubny andělů tu
pitomou dekoraci sousedčinýho vokna
studený kamenný nožičky a polámaný kadeře amorků
během uplynulejch mokrejch let který si taky prožil
polámanej výhled z vokna jako sen uplynulý noci jseš po
ránu rozlámanej a aby toho nebylo málo
ten pitomej kamennej buclatej fakan co přilít z nebe ti
míří bouchačkou přímo do xichtu
automaticky zvedneš ruce a zanadáváš si do kurev…
podmíněnej reflex nemusí bejt vždycky věrným přítelem
co ti podá pomocnou ruku sebezáchovy a pud sebeúcty
když ucejtíš nejistotu
stejně jako ten vohranej sen z uplynulý noci kterej
korzoval nad ránem s prvníma ptákama
kterej se vytratil ve vzduchoprázdnu ale přesto ti zůstal
viset vědomím natolik zřetelně asi tak důstojně jako mý dopisy
jednou se ráno probudíš celej zpocenej a rozcuchanej a
všechno se to bude zdát
jako zlej sen po dobrým tejdnu
kterej tě nechává vyčkávat jako divokou kočku krčící se
v suchý trávě v příkopě
divokou kočku číhající ptáky – ty ranní ptáky roztrhat je na kusy a zažít tichý ráno vochcat
buben amorovi
natáhnout se sousedce na klín
nechat se hladit a krmit smetanou
usínat sousedce na klíně
a příst sladce do ticha
vnitrobloku nechát si zdát sen
když Praha ztichla
vteřinou
když konečně usneš
a bude se ti zdát sen z uplynulý noci o prvním
polibku mon amour
într-o dimineață te vei trezi și vei avea senzația unui vis
al nopții care a trecut
amintire clară și deslușită a unor lucruri
demult uitate
deschizi ușa către curtea din spatele blocurilor și simți cu câtă căldură sunt îngrijite
bătrânele grădini și ghivecele cu panseluțe simți asta ca pe
un vis neclar și cețos al nopții care a trecut
ca pe o ploaie caldă de vară căreia îi este atât de ușor să stârnească
murmurele tufișurilor uscate și ale bătrânilor arbuști de pe pervaz
într-o dimineață te trezești cu de la sine
putere și nu te trezește nimeni altcineva
deschizi ușa către curtea din spatele blocurilor și vezi îngerașii
decorațiuni stupide de la fereastra vecinei din față
piciorușele reci din piatră și buclele dărăpănate ale amorașilor
de-a lungul anilor mustind de umezeală petrecuți aici
peisajul descompus pe care îl vezi din fereastră este ca visul nopții trecute toată
dimineața ești pulbere și de parcă asta n-ar fi de ajuns
puradeluʼ ăla imbecil din piatră aterizat din cer își
ține praștia îndreptată direct spre mutra ta
ridici mâinile în mod automat și te-njuri singur de pizda mă-tii…
reflexul condiționat nu este întotdeauna un prieten loial
care oferă o mână de ajutor instinct de autoconservare și sentimentul respectului de sine
atunci când te-ncearcă nesiguranța
la fel ca visul zdrențuit al nopții trecute care
te-a bântuit dis-de-dimineață odată cu zborul primelor păsări ale zilei care
a dispărut în neant, dar tot a rămas în tine
suspendat în conștiința ta la fel de limpede și de demn ca și scrisorile mele
o dată într-o dimineață te vei trezi transpirat tot și ciufulit și
totul ți se va părea
un vis rău după o săptămână bună
ceva ce îți oferă un răgaz precum o pisică sălbatică ghemuită
în iarba uscată dintr-un șanț
o pisică sălbatică pândind păsările – păsările dimineții
pe care le va sfâșia în bucăți și apoi va freca menta toată dimineața
ca un amoraș
care se întinde în poala vecinei
se lasă mângâiată și adăpată cu smântână
adoarme în poala vecinei
și toarce dulce în liniștea
curții din spatele blocurilor și-și programează visul preferat
când peste Praga s-a lăsat tăcerea
în clipa aceea când în sfârșit vei adormi
și vei avea din nou visul nopții trecute despre primul
sărut mon amour
XII, za pět dvanáctXII, douăsprezece fără cinci
rozběhlá a tenká červená linie
tak si sám sebe představuju na mapě prahy
infrastruktura tu slouží jen jako opěrnej systém nočních
spojů pod teplý křídla

funkci cívky mi otec vysvětloval už když sem byl malej
ale nikdy sem jí nepochopil
zaseklá páska videokazety
jako u prvních filmů a představení s bogartem

vyrvu jí ven a začnu si pod stropním světýlkem auťáku projíždět její obsah jako na diapozitivech

„polibek
lokna
rameno…
hovořící ústa a vysvětlující posunky a gesta
semknutí rtů, semknutí jejích víček
nesmělý odseknutí
hřející úsměv
ruce na volantu a její dlaň na koleni řidiče”….to je
přece takovej škvár!


seru na to
vždyť ten snímek znám přece nazpaměť
slyšim ty dialogy každej den pořád dokola protože se rád posloucham i když nejsem původcem myšlenky kýčovitá
scéna o úniku před stereotypem velkoměsta a strach z upřímnosti a fatalitě snů

kdo tyhle snímky točil a jaký měl pro to důvody mě
nezajímá

mám ale tu pásku
kterou znám nazpaměť
je z nitrocelulózy
hoří rychlejš než papír.
Škrtám –

a pozoruju škvařící se hodinu a půl stopáže
nenaplněnýho citu
kterej byl tolika párům satisfakcí
…obřadní výjimečnost…

Musim si začít odpouštět
na břevnově zvoní čtyři odpoledne

zvony dunějí až sem, přes velkej kopec plnej světelných křižovatek.

je to líný odpoledne jako ožralá matka která se rozhodla
změnit směr svý svědomitosti a odložit boha na hřebík.

asi jí nikdo nikdy nevysvětloval jaká je funkce cívky
motýli dál bezstarostně lítaj nad chomáčema
svlačců ničeho si nevšímaj
seděj přede mnou na keřích a
civějí jeden na druhýho zatřesu
větví a panstvo se rozletí každej
z nich do nebe na jinou stranu

aby se z dálky viděli navzájem
ca pe o linie roșie subțire și în continuă mișcare
așa mă imaginez pe harta pragăi
aici infrastructura servește doar ca un sistem de sprijin pentru liniile
de noapte sub aripi calde

tata mi-a explicat funcțiile bobinei încă de când eram mic
dar nu le-am înțeles niciodată
și nici de ce se mototolea banda casetei video
ca la primele filme și spectacole cu bogart

am smuls-o din casetă și am început să-i cercetez conținutul la lumina becului din mașină de parcă m-aș fi uitat la niște diapozitive

„sărut
coate
umăr…
guri care vorbesc gesturile care explică
buzele lipite, pleoapele ei lipite
o reacție timidă
un zâmbet cald
mâinile pe volan și palma ei pe genunchiul șoferului” …ce rahaturi, nene!


daʼ mă doare-n cur
oricum filmuʼ ăsta-l știu pe dinafară
iar dialogurile le aud tot timpul mereu în fiecare zi că tare-mi place să mă ascult, chiar dacă nu sunt autorul ideii scena aia
chicioasă despre evadarea din stereotipul metropolei și despre teama de sinceritate și de fatalitatea viselor

cine a filmat imaginile astea și ce motive a avut asta nu mă interesează

dar am aici o bandă
pe care o știu pe dinafară
e din nitroceluloză
arde mai repede decât hârtia.
îi dau foc cu bricheta –

și observ cum se transformă în scrum o oră și jumătate de film
despre sentimente neîndeplinite
care a oferit atâtor cupluri atât de multă satisfacție
…excelență ceremonială…

trebuie să-ncep să-mi iert păcatele
clopotele mânăstirii břevnov1 bat de ora patru după-amiază

clopotele se aud până aici, peste un deal întreg plin cu intersecții luminoase.

este o după-amiază leneșă ca o mamă matolită care s-a hotărât
să-și schimbe radical principiile și să-l pună în cui pe Dumnezeu.

probabil că nimeni nu i-a explicat vreodată funcțiile bobinei
fluturii continuă să zboare fără griji peste smocurile de flori de rochița-rândunicii nu observă nimic
stau în fața mea pe tufișuri și
se chiombesc unii la alții scutur
ramura și dumnealor își iau zborul către cer
fiecare în altă direcție

ca să se poată vedea unul pe altul din depărtare
1 Celebru așezământ monahal situat în cartierul cu același nume din Praga, cândva localitate de-sine-stătătoare, situată pe drumul străbătut de personajul principal către orașul Děčín din Boemia de Vest.
XIII.XIII.
To ta Helʼpa…
sou tu tři možnosti
„dunaj

dunaj
dunaj
dunajʼʼ
…shit to sou čtyry
„aj to širé more”
(věčnost? Už je nalezena! Je to nebe slévající se mořem)
prej rimbaud

ale ne…je to zabedněnost sosoii
a pompa vznášejících se šlágrů

a šílenejch čardášů se zlomenýma
srcema a srdcem moc velkým pro dvě
těla …jsou tedy tři
a není těžký uhodnout kdo nebo co je ten
třetí políbit tě během tance

na „loveckej nůž”







jak moc je to všema písněma našeho světa dennodenně vohrávaný

tim snadněji ti podlíham mlčením

a štěstím skrz prasklou nebeskou bránu uprostřed života

napůl
„potěšeně moje”
když praha shořela pod naším polibkem
Colo-n Helʼpa1
deci am trei posibilități
„dunărea

dunărea
dunărea
dunărea
…shit – stăi bre că-s patru
„și maria cee mari”
(veșnicia? A fost deja descoperită! E cerul vărsându-se-n mare)
cică de la rimbaud citire

ei pe dracuʼ… e sosoi cap de
lemn
și fastul șlagărelor care răsună peste tot

și al ceardașurilor nebune pline de inemi
frânte și de-o inimă pre mari pentru doaouă
trupuri… na că-s trii amuʼ
și nu-i greu de ghicit cine sau ce este ăla
al treilea de te pupă-n toiuʼ jocului

pe „cuțituʼ de vânătoare”







câte cântece se cântă pe lumea asta a noastră și câte spun ele despre ea…

o să-mi fie cu atât mai ușor să-ți cedez
prin intermediul tăcerii

și al fericirii străbătând poarta crăpată a raiului către miezul vieții

la jumătate
„dragostia mè”
când praga ardea sub sărutul nostru
1 Subiectul poemului XIV este un cunoscut ceardaș slovac intitulat Colo-n Hel’pa (oraș și regiune la poalele munților Tatra Mică). Textul abundă în citate din acest cântecel, prezentate, desigur, în limba slovacă. Singura soluție pentru traducător spre a reda cel puțin atmosfera poemului a fost transpunerea citatele slovace în graiul românesc vorbit în Moldova.
XIV.XIV.
když přijde léto do dejvic
čas plyne pomaleji než by se mohlo zdát
když přijde léto do dejvic
čas není svým vlastním pánem jako v kterýkoli jiný
roční období
nikdo se tomu línýmu rozčarování
nediví a ani se mu nevyhne
vyvolává to dojem že teplo a úžeh
si začínají pohrávat nejenom se zdravým úsudkem
lidskýho rozumu
ale že formujou i samostatnou náladu a náladovost
jedotlivejch dnů, týdnů
potažmo i měsíců.
Rozčleněný nebe se barví do
zelena oranžova
a kolem pátý odpoledne mívá mléčnou barvu
a to je prosím pěkně jasno a bez mráčku
není úplně zřejmý jestli mi ten filtr různých barviček,
scének a epizod
promítá do očí někdo úplně jinej
a tim způsobem o to víc posvátnej…
…někdo odjinud…
nebo je to pouze má neschopnost provést rutinní
hygienu
a alespoň… alespoň se zbavit ospalek
lásek a vzpomínek a patřičně si opláchnout obličej
čerstvou vodou

když si to líně během červencovýho odpoledne
vykračuju po evropský třídě
a vítr sílí… zvedá se poryv teplýho vzduchu a ženy si
přidržujou sukně
a soused od naproti preventivně naráží klobouk do
čela, přes čtyřproudou silnici s kolejema uprostřed
která mě v opačným směru doprovází
letí rudej šátek
jako znamení semaforů ke kterejm jsem jako spousta
z nás zatím ještě nedošel
celý tyhle zřetelný reálie
který tak silně bijou v tepnách a aortách celý říčný
metropole
jsou pozorovaný přes filtr línýho letního času před
znamením stůj
…všichni ti andělé se na to mravenčení jistě dívají
s milým úsměvem
když je zvou ve všech
barech starýho
a novýho města na kávu a trdelník
já bych nebyl ani nemohl bejt výjimkou když už se
musím rozloučit…
…na našem prahu přemítam jestli jsem ti nezapomněl
něco říct
nebo toho neřekl až moc
ničeho nelitujou a jejich spokojený tváře a rozdaný růže
mluví za vše
a já nejsem a ani nemohu bejt výjimkou u
našeho stolu kouřim cigaretu
a nechávám prahu lehnout popelem a přetvařuju se jako
by mě to vůbec nezajímalo
…přesvědčuju jako kdykoliv jindy sám sebe a prdelatý
amory
a zcela vědomě strkám do skleničky která se v okamžiku
řítí k zemi
zlomena v pase na tisíc
střepů slunce zasvítí dovnitř
ať v tvým srdci vidím rozzářenej kaleidoskop

ve kterým je i nadcházející
večer bez epizod
bez scének
bez nucenejch scénářů a
výjimek jen splynutím
když pod letním sluncem
den co den
od dejvic po vršovice praha hoří jako šílená
než přijde léto do dejvic a praha lehne popelem
než přijde soumrak
se všechno zacelí
když přichází déšť
který nebyl
când vine vara în dejvice1
timpul curge mai încet decât pare
când vine vara în dejvice
timpul nu mai este propriul tău stăpân, așa cum se întâmplă în alte anotimpuri
pe nimeni nu surprinde această dezamăgire
leneșă nimeni nu se ferește de ea
cea care creează senzația de căldură și de insolație
toți încep nu numai să se joace cu judecata sănătoasă a minții omenești
dar și să creeze înseși dispoziția și capriciile fiecăreia dintre zile, săptămâni
sau chiar luni.
Cerul segmentat se colorează în
verde în portocaliu
și în jurul orei 5 după-amiaza capătă o culoare lăptoasă
și asta chiar dacă este senin și nu-i nici urmă de nor
nu este foarte clar dacă acest filtru al diverselor culori, scene și episoade
îmi este proiectat în ochi de către altcineva
altul decât mine și de aceea mult mai sfânt…
…cineva venit din altă parte…
sau dacă este vorba doar despre incapacitatea mea de a-mi face igiena de rutină
pentru de a scăpa cel puțin… cel puțin de urdorile
iubirilor și ale amintirilor și de a-mi clăti așa cum trebuie fața cu apă rece

când plimbarea mea leneșă din după-amiaza de iulie
mă aduce pe Bulevardul Europei
iar vântul bate mai tare… se formează rafale de aer cald și femeile își țin fustele ca să nu se ridice
iar pentru orice eventualitate vecinul de peste drum își înfundă pălăria pe ceafă, peste bulevardul cu patru benzi și linii de tramvai pe mijloc, care mă însoțește în sens opus,
zboară o eșarfă roșie
ca o lumină de semafor la care, precum atâția alții dintre noi, încă nu am ajuns
toate aceste aspecte distincte ale realității
care pulsează atât de puternic în arterele și aortele
metropolei riverane
sunt observate prin filtrul timpului leneș al verii din fața inscripției stai
…în mod sigur toți acei îngeri contemplă acest furnicar cu un zâmbet condescendent
atunci când sunt invitați la o cafea
sau la un cozonac secuiesc în toate barurile
din orașul nou și din orașul vechi
în pragul despărțirii, eu nu sunt și n-aș putea fi o excepție…
…stau în prag și mă gândesc dacă n-am uitat să-ți
spun ceva
sau dacă nu am spus prea mult
ei nu regretă nimic iar chipurile lor mulțumite și trandafirii oferiți
spun totul
iar eu și nu sunt și nu pot fi o excepție
fumez o țigară la masa noastră
și las praga să zacă în cenușă și mă prefac că nici nu mă interesează
…mă conving, la fel ca întotdeauna, pe mine însumi
și pe amorașii ăia cu cururi bucălate
și împing în mod conștient paharul într-o clipă
se prăbușește la pământ
spărgându-se într-o mie
de cioburi soarele strălucește către interior
ca să văd în inima ta văd un caleidoscop incandescent

care conține și seara
viitoare lipsită de episoade
de scene
de scenarii forțate și
excepții doar prin contopire
când zi după zi
praga arde de parcă a înnebunit sub soarele de vară
din dejvice până în vršovice2
înainte ca vara să vină în dejvice iar praga să zacă în cenușă
înainte de a se lăsa amurgul
totul se va îmbrăca într-o piele nouă
atunci când vine ploaia
care încă nu a fost
1 Cartier praghez pe drumul spre Aeroportul internațional „Václav Havel”, către care duce Bulevardul Europei, menționat, și el, în acest poem. Și această porțiune de traseu este parcursă de eroul poemelor în drumul său simbolic către Boemia de Vest. Mai trebuie menționat că, în folclorul și tradiția urbană locale, cartierul Dejvice are o conotație erotică tradițională.
2 Cartier praghez situat diametral opus față de Dejvice în raport cu centrul istoric al metropolei.
EpilogEpilog
je mi zde už každej
roven mezi slovem

mezi řečí

mezi řádky

zatancuju šachy s
bohem mezi námi

krok stranou je tahem
vpřed posunem zpátky
aici fiecare-ntru
cuvinte mi-e egal
întru vorbă
printre rânduri
printre noi
dansez șah cu domnul
o mutare-i pasul lateral
mutarea-nainte-i gestul înapoi

Lasă un răspuns