Ce ştim?
Ştim că traducerile nu fac o literatură, dar la fel de bine ştim că au „făcut“ limba literară română modernă, ajutînd-o să-şi regăsească spiritul latin. S-a întîmplat în secolul al XIX-lea, într-un avînt şi cu o viteză fără precedent, şi cu efecte spectaculoase pentru creaţia originală.
Mai ştim că în România, acel fenomenal avînt recuperator s-a transformat într-o nobilă tradiţie, graţie căreia, chiar şi în anii cei mai sumbri ai dictaturii comuniste, traducerile au asigurat o mare parte a din ceea ce s-a numit rezistenţa prin cultură şi pot depune mărturie consistentă despre valoarea ei.
Mai ştim, de asemenea, că tradiţia traducerii de literatură este una dintre puţinele tradiţii culturale din România care s-a păstrat vie şi a continuat firesc; că, abstracţie făcînd de evaluări calitative, traducerile asigură din 1990 încoace peste 75% din piaţa editorială, după cum se vede la o repede privire asupra ofertei librăriilor şi a marilor tîrguri de carte.
Mai ştim, în fine, că, nedespărţită de un anume geniu lingvistic, traducerea de literatură produce şi este tot literatură.
Ce-ar fi de făcut?
Pentru că „firescul“ continuării unei tradiţii cunoaşte la noi reversul asimilării cu ceva fără caracter excepţional, trebuie să spunem sus şi tare – şi să repetăm neobosit – că ar trebui ca traducerile să se bucure de mai multă apreciere, iar traducătorii să fie mai preţuiţi.
Începînd din 2015 şi ajunsă acum la numărul 100, Revista de traduceri literare tocmai în acest scop s-a constituit într-o tribună a traducătorilor, devenind şi o oglindă a realizărilor lor: cu spirit critic, creator, polemic, cu talent şi profesionalism, traducători consacraţi şi debutanţi se afirmă şi dau seamă nemijlocit de efervescenţa activităţii lor, de diversitatea genurilor literare abordate, din cele mai felurite spaţii lingvistice, din toate epocile, pe care le aduc în orizontul nostru literar. Schimburi de experienţă, colocvii, festivaluri, premii naţionale şi internaţionale, interviuri, polemici, reuşite evidenţiate în cronici elogioase, dar şi eşecuri criticate demolator, nimic din ceea ce face parte din universul traducătorilor şi al activităţii lor nu a rămas străin Revistei de traduceri literare.
Cînd se va scrie o Istorie a traducerii de literatură în România – şi cu siguranţă se va scrie –, Revista de traduceri literare se va fi consolidat într-o sursă substanţială şi inconturnabilă de documentare.
