Doamna prof. univ. dr. Florentina Vişan, omul care, pe cînd aveam 16 ani şi eram licean în clasa a zecea, m-a îmbolnăvit de chineză, o boală rară ce nu omoară, dar de care, odată contaminat, nu te vindeci niciodată. Doamna Florentina Vişan face parte din ceea ce am putea numi „a doua generaţie” de profesori la catedra de limba şi literatura română şi, în afară de mine, i-a avut discipoli, atît pe Dinu Luca cît şi pe Luminiţa Bălan, ceilalţi doi sinologi care au tradus romane de Mo Yan.
Între orele de pregătire şi predare la clasă, lucrările de cercetare ştiinţifică, participarea la conferinţe de specialitate din ţară şi din străinătate, problemele mai mici sau mai mari legate de bunul mers al treburilor în catedră şi viaţa de familie, Florentina Vişan a lucrat mult şi pe tărîmul traducerii. Dintre titlurile publicate şi la care vom face referire amintim numai: Trepte de jad –Antologie de poezie chineză clasică shi, editura Univers, București, 1990, Confucius – Analecte, ed. Humanitas, Buc., 1995 şi Mo Yan, Broaşte, ed. Humanitas, București, 2014 . (vezi mai multe informaţii la: http://www.unibuc.ro/prof/visan_f/docs/cvs/2011iunC.V._Florentina_Visan.doc sau https://ro.wikipedia.org/wiki/Florentina_Vişan)
Deşi activitatea didactică este atât de complexă şi cere atât de multă muncă de pregătire pentru fiecare oră, aţi dedicat timp şi traducerii din chineză. De ce v-aţi aţi simţit o atracţie specială în primul rând faţă de poezia chineză clasică shi?
M-am apropiat de poezia chineză veche încă din studenție, cînd am tradus un poem de Li Bai, care mi-a fost publicat în România literară. În anii 1980 scriam și eu poezie în vers liber, eram așadar într-o stare de incitație poetică care în mod sigur m-a împins, și ca un fel de contrareacție, să traduc genul acesta de poezie „în metru regulat”. Am alcătuit o antologie luînd ca normă antologiile chineze de shi, dar am comis cîteva abateri: am introdus și poezii în tetrasilabic din Clasica poemelor, apoi piese din Strofele regatului Chu, precursoare ale rapsodiilor-fu și o baladă-yuefu, dorind să dau o diagramă nu doar a evoluției formei acesteia fixe, dar și a unui lirism care tindea să devină tot mai emancipat, să scape din încapsularea prozodică, să încalce regula impersonalului, cultivat mai ales în catrenele și octenele peisagiste și să se transforme într-o poezie tot mai egotică. Aventura cu limba veche nu era nouă, o continua pe cea începută la seminarul în care predam Analectele lui Confucius. Toată perioada în care am tradus aceste poezii am avut într-adevăr un metronom care-mi ticăia în cap și înfrigurarea, răspunderea morală, da, pentru că toate poemele erau în valorizarea chineză capodopere, m-au făcut aproape să mă îmbolnăvesc.
Aţi putea menţiona care au fost cele mai mari dificultăţi întâmpinate în traducerea poeziei chineze clasice shi?
Dificultățile păreau insurmontabile, le-am surprins atunci într-o poetică a traducerii, le-am și enumerat în prefața antologiei Trepte de jad, într-un registru poate prea tehnic. Ele țin în primul rînd de diferența dintre limbi, dintre chineza veche monosilabică, cu puțin apel la cuvinte vide, marcatoare ale unei minime gramatici și româna bogată în flexiune, care la echivalare se desfășoară amplu, deloc aplecată spre laconic, eliptic. Pentru catrene, am reușit să nu optez pentru această vorbăreață echivalare, să țin verbele la moduri primitive (hulitele gerunzii m-au servit dovedindu-se de un nebănuit efect exotic), să nu traduc și spațiile vide, să incorporez și tăcerea. Alte poeme au scăpat de sub această exigență a economiei, au cedat la presiunea substanței lirice care m-a condus spre familiare matrici primitoare.
Cu siguranţă, pasajele a căror rezolvare v-au adus multe satisfacţii au fost numeroase. Aţi putea aminti măcar unul?
Exemple de rezolvări problematice sînt ușor de dat, mai ales cele referitoare la depistarea, descifrarea „cuvîntului-ochi”, cheia poemului. (Răspunsul complet la această întrebare se regăseşte în „Revista de traduceri literare”, no 7/31 mai, vezi: http://www.fitralit.ro/31-05-2016-cuvintul-ochi-ascuns-plingerea-treptelor-de-jad-de-li-bai/ )
Cum se face că în ultimii ani v-aţi îndreptat atenţia spre texte din literatura contemporană?
Am ajuns la literatura contemporană datorită Nobelului lui Mo Yan.Ca pe o misiune într-adevăr înnobilantă, Denisa Comănescu mi-a încredințat romanul Broaște, care mai întîi m-a speriat prin lungime (Mo Yan și scrie o prefață în apărarea romanului lung). Mai tradusesem înainte A Cheng, Regele șahului, un mini-roman, dar tot aveam convingerea că
nu sînt traducătoare de proză. Mi-a fost greu, deși am fost captivată de inventivitatea acestui scriitor extrem de talentat. Mă așteptam să fie complicată mai ales potrivirea timpurilor verbale în română, dat fiind că în chineză narațiunea avansează bazîndu-se cu precădere pe aspect – alt fel de timp, subiectiv, interior. Pînă la urmă, ceea ce mi-a pus răbdarea la încercare au fost mai degrabă banalele echivalări lexicale pentru unele realia, niște mărci de ceas, tipuri de avioane și mai ales lista peștilor și altor vietăți marine din piața de pește descrisă ca un imens acvariu. Dicționarul din capul meu e sărac pentru aceste zone, iar lexicoanele specializate nu m-au ajutat întotdeauna. Cu computerul, eu nu mă prea descurc. Sper că am ieșit cu bine pînă la urmă, mai ales că și ochiul redactorului a făcut un benefic control.
Ce probleme ridică trecerea de la traducerea din limba chineză clasică la cea din limba contemporană ?
Pentru mine textul în limba veche presupune o lectură harnică, pune la bătaie creativitatea. Îmi lasă mai multă libertate în alegerea soluțiilor, joacă mai mult pe ambiguitate, limba are poeticitate prin ea însăși, prin jocul plin-vid, este chan-zen. Chineza contemporană, chiar în ficțiune, este mai deponentă, mai fenomenologică. Oricum, afinitatea mea e limpede și pot mărturisi că nu e pasiunea mea să traduc proză contemporană. Din romanul Broaște, cel mai mult mi-a plăcut să traduc partea cu teatru, care prelua (pastișa?) teatrul clasic scris în wen yan. Am intrat imediat în joc și am tradus-o ca pe o „curgere de apă”, parcă știam dinainte textul. Am înotat firesc în bulboană, precum înotătorul lui Zhuang zi.
