De la Anschluß-ul lui Hitler la Anschluss-ul DPA

4
1895

Pe 1 Decembrie 2018, când în România se sărbătoarea Marea Unire a Transilvaniei cu România de la 1 Decembrie 1918, DPA -(Deutsche Presse Agentur, Agenția de Presă Germană), cea mai importantă agenție de știri a Germaniei – pubica o știre în care se afirma că, în urmă cu exact 100 de ani, „România a anexat provincia maghiară Transilvania”.  Termenul folosit de DPA era acela de Anschluss („anexare”). Această știre a fost popularizată de televiziunea ZDF, la prânz, în aceeași zi.

Această formulare –  privitoare la evenimentele cruciale pentru România de la sfârșitului Primului Război Mondial – a trezit imediat reacții de protest din partea ambasadorului nostru în Germania, dl Emil Hurezeanu, din partea Ministerului de Externe al României, dar și din partea unor intelectuali, care au cerut inclusiv intervenția președintelui României, Klaus Werner Johannis, pe lângă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pentru a corecta această formulare nefericită – ca să folosim un eufemism.

Ca urmare a reacțiilor la nivel diplomatic, „secțiunea de știri a postului de televiziune german ZDF a modificat știrea preluată de la Agenția de Presă Germană DPA, schimbând titlul acesteia, ca și precizarea din text referitoare la anexarea Transilvaniei. Practic, cuvântul anexare a fost înlocuit cu aderare. Rectificarea apare marți, 4 decembrie, în condițiile în care știrea inițială a fost publicată înainte de prânz, la 1 decembrie 2018” (hotnews.ro).

Interesant este că doi jurnaliști importanți din Germania – ambii de origine din România – domnii Robert Schwartz, șeful redacției în limba română de la Deutsche Welle (DW) (radio și televiziune publică germană), dar și analistul Petre Iancu, tot de la DW, au luat apărarea colegilor redactori de la DPA-ZDF în furtuna iscată de folosirea termenului Anschluss cu privire la ceea ce românii au numit, numesc și vor numi unirea Transilvaniei cu România. În argumentația dlui Robert Schwartz, „cei ce susțin că termenul german «Anschluss» trebuie citit, în contextul Marii Uniri din 1918, într-o cheie negativă, peiorativă, în sensul unei «anexări», greșesc” (hotnews.ro). Domnia Sa argumentează prin aceea că sensul conferit, inclusiv în documente românești – și aici se citează Decretul nr. 3631/1918 privitor la alipirea Transilvaniei la Regatul Român –, ar fi „alipire”. Dl Petre Iancu de la DW, pe care-l apreciem ca un foarte inspirat și, totodată, incisiv jurnalist, a fost de părere, la data de 5 decembrie, la o zi după ce s-a produs rectificarea privitoare la alegerea termenul Anschluss pentru unirea Transilvaniei cu România: „Ar fi fost bine să utilizeze şi alte expresii din aceeaşi familie de cuvinte. Ar fi fost, poate, util să evite un termen polisemantic iscând asociaţii negative (n.n. – Peter Sragher)”. A urmat apoi însă o întreagă argumentație în comentariul Domniei Sale cum că termenul Anschluss („anexare”) ar trebui citit cu semnificația de „alipire” (și a citat același document, amintit și de dl. Schwartz, adăugând că acest termen are în limba germană nu mai puțin de douăzeci și cinci de semnificații, că i se pare deplasată intervenția ambasadorului României și a Ministerului de Externe etc. Articolul însă face și niște referințe ce ni se pare ciudate, cum că ar fi vorba de o reacție naționalistă.

Toate aceste declarații au fost făcute, oricum, post festum, după ce chiar Ambasada Germaniei la București a cerut agenției DPA să schimbe termenul „anexare”, ceea ce s-a și întâmplat, agenția uritlizând termenul mai neutru de ”alipire”, iar furtuna s-a potolit. Acest termen fiind, în opinia noastră un compromis între termenul total neadecvat de ”anexare” și ”unire”.

Păi cum să-ți arăți mușchii excesiv, tu, o țară micuță la extremitatea Europei, în fața celei mai importante puteri europene (care adesea ia decizii pentru întreaga Uniunea Europeană, vezi cazul invitării în septembrie 2015 a năpăstuiților sorții din tabere de refugiați și de aiurea) chiar dacă aici nu este vorba de guvernul german, ci de o agenție germană, chiar dacă cea mai importantă.

Și oare nu a s-a decis în Basarabia și Bucovina unirea provinciilor cu Regatul României în martie 1918? Și dacă citim cu atenție – lucru de care am avea nevoie dacă este să discutăm istoria în momentele ei cruciale – ceea ce s-a decis pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, vom vedea că acolo nu se vorbește nici de ”anexare”, nici de ”alipire”, ci o rezoluție anunțată de către Gheorghe Pop de Băsești: „Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungurene a primit rezoluțiunea prezentată prin Vasile Goldiș în întregimea ei și astfel unirea acestei provincii românești cu țara mamă (n.n. – Peter Sragher) este pentru toate veacurile decisă.” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Unirea_Transilvaniei_cu_Rom%C3%A2nia). Ulterior toate minoritățile și-au dat acordul unirii Transilvaniei cu România în afară de cea maghiară. Asta se numește ”anexare”, ”alipire”?

Ne întrebăm însă cine a mai citit corectarea în Germania și nu a rămas, de fapt, cu informația din 1 Decembrie, când atât DPA, cât și ZDF – canale de știri deosebit de serioase și respectate din Germania – au difuzat știrea sub forma de Anschluss ?

Orice fel de argumentație – a dlui Robert Schwartz sau a dlui Petre Iancu, cum că ar trebui să căutăm, în istoria României, decretul din anul 1918, unde se vorbește de „alipire” (în limba germană, Anschluss), și să cercetăm în limba germană, pentru a vedea cât de complex este cuvântul – este anulată de o simplă căutare pe google. Primele articole în care se explică termenul Anschluss sunt dedicate exclusiv mișcării politice a lui Adolf Hitler din luna martie 1938, și anume anexarea brutală a Austriei, integrarea ei în Reich-ul german, Austria pierzându-și inclusiv identitatea de 1000 de ani, prin schimbarea numelui în Ostmark.

Astfel, în mentalul colectiv (nu neapărat doar în acela al românilor, germanilor și austriecilor, elevețienilor, ci a europenilor în general), termenul Anschluss este imediat și necesarmente asociat acțiunii samavolnice de anexare a Austriei de către Germania nazistă și transformarea ei într-o simplă provincie a Reich-lui.

În corectarea făcută de DPA, după presiuni diplomatice, se folosește un termen care nu conține – așa cum și recunoaște la un moment dat dl Petre Iancu de la DW în comentariul său, nu din convingere – „conotații negative”.

Dar cine a făcut acest lucru?

Chiar redactorii unei țări care, în urmă cu 80 de ani, făcea Anschluss-ul (ce-i drept, pe atunci se scria, după grafia veche, Anschluß, la fel cum același cuvânt avea grafia Anschlusz pe vremea Fraților Grimm).

Să fie memoria atât de scurtă?

Dacă am fi naționaliști, ne-am întreba dacă au fost cumva redactorii DPA sub influența maghiarilor, care, oricum, n-au acceptat niciodată pierderea Transilvaniei, considerând atunci, ca și acum, Tratatul de la Trianon drept Diktatul de la Trianon, iar ulterior, când s-au coalizat cu naziștii lui Hitler – în perioada neutralității României din timpul celui de-al Doilea Război Mondial –, și-au luat înapoi o parte din Transilvania, în august 1940, prin cel de-al II-lea Diktat de la Viena. Acela semăna mai degrabă cu un Anschluss.

Mă mir că doi angajați la DW apără cu atâta putere o nefericită alegere a unui termen – atât de sensibil pentru România –, doi angajați ale căror familii au avut de suferit în perioada nazistă.

Mă mir că atât dl Robert Schwartz, cât și dl Petre Iancu (în ciuda faptului că acesta din urmă a avut măcar decența de a recunoaște că, poate, folosirea termenului Anschluss este nepotrivită) fac uitat faptul că un cuvânt, odată încărcat negativ de o istorie tragică, face ca toate celelalte semnificații ale sale să devină cu totul secundare. Și asta, cu atât mai mult în Germania.

Odată plecați din România, unde s-au format și educat, ajunși în Germania, în importante funcții formatoare de opinie, trebuie neapărat să ia apărarea acum țării în care trăiesc, chiar dacă știu, în adâncul sufletului, că s-a făcut o greșeală. Asta înseamnă oare loialitate față de țara în care trăiesc? Să justifice prin diferite mijloace o greșeală făcut de colegii lor de breaslă?

Notă. Opiniile din acest articol aparțin exclusiv autorului și nu angajează în niciun fel redactorii, colaboratorii și membrii Fitralit.

Articolul precedentW. G. Sebald, Emigranții
Articolul următor[VIDEO] Momentul recunoașterii – Premiile Fitralit pentru anul 2017

4 COMENTARII

  1. Sunt total de acord cu argumentul lui Peter Schrager! Programarea psiho-lingvistica este folosita pe scara larga pentru sustinerea intereselor politice extremiste (dintotdeauna dar mai ales prin globalizarea multi-media-ei) si total subestimata. Argumentele etimologice retroactive sunt la fel de penibile ca sustinerea unui epitet de „gay” pentru ca Walt Disney la folosit si cu sensul de „vesel” in desenul animat „Gay Paris”. Sensul preponderent actual este cel vizat si in folosirea unui termen ca „Anschluss”

  2. După părerea mea, agitația Ambasadei României a fost exagerată și, prin aceasta, a atras atenția asupra unei chestiuni care, altfel, ar fi trecut neobservată. Cine, în agitațiunea acestor zile, ar fi avut timp de subtilă analiză pe text? Este evident că formularea este cu skepsis și nu a fost întâmplătoare, nu știu de ce am bănuiala că a fost făcută tocmai pt că știau că va stârni reacții, exact așa s-a și întâmplat. Incidentul, să-l numim astfel, a și fost uitat, de altfel și nici nu am fi avut ce uita dacă nu s-ar fi făcut atâta agitațiune.

    • Considerăm că există toate motivele să ”se facă agitațiune” pe această temă, care este sensibilă atât pentru români, cât și pentru maghiari. Având în vedere că sunteți filolog, știți că semnificațiile cuvintelor au o anumită greutate, iar nuanțele sunt deosebit de importante. ”Anexarea” este un act arbitrat, care este luat de o putere – chiar dacă în formulă deghizată -, pentru a rupe dintr-o țară un teritoriu. Spre pildă, anexarea unei părți a Transilvaniei de către Ungaria în august 1940 de către Ungaria prin Diktatul al II-lea. Când se face însă vorbire de ”anexare” – care ar un arbitrariu clar în semnificație -, atunci când s-a produs o unire între o țară și o parte din altă țară, validată de marea majoritate a populației provinciei, atunci termenul este nepotrivit.

      A rămâne nepăsător la o astfel de formulare, propagată prin cea mai importantă agenție de știri din germania, DPA, preluată apoi la prânz de una din cele mai importante televiziuni germane, ZDF, înseamnă că misiunea ta de diplomat, care susține și promovează o dreaptă interpretarea a istoriei, este egală cu zero. Aș vrea să meditați, domnule Sorin Paliga, mai multe, ca filolog, la distincția între ”anexare”, ”alipire” și ”unire”.

      Nu credem că intervenția Ambasadei României în Germania a fost nici exagerată, nici inutilă. În continuare.

Lasă un răspuns